Ironizarea, dezaprobarea sau certarea unei persoane care crede în teoriile conspirației poate fi contraproductivă, spun specialiștii europeni în comunicare. Aceștia au întocmit un ghid simplu cu șase puncte pentru a purta o discuție o astfel de persoană.
1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Specialiștii de la site-ul EUvsDisinfo.eu (UE vs Dezinformare - n.red.), un proiect al Grupului de lucru East StratCom, înființat în 2015, la inițiativa Consiliului European, pentru a răspunde mai bine la campaniile de dezinformare ale Federației Ruse care afectează Uniunea Europeană, au întocmit un ghid succint privind comunicarea cu persoanele care cred în teoriile conspirației cu privire la antivaccinare, scrie Adevarul.
CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT TV - Să ajutăm business-ul. Bodea, Adrem: România are ocazia unică în 100 de ani de a-și moderniza infrastructura critică energetică. Principalele piedici „Pe toată durata pandemiei, afirmațiile cum ar fi că „Bill Gates va folosi vaccinurile pentru a microcipa omenirea”, au luat un nou avânt. Cum discutăm cu cineva care acceptă teoriile conspiraționale despre vaccinare pe care le-au găsit online?
„Păstrează-ți calmul”
Indiferent de nivelul de studii, oamenii pot avea ezitări și temeri care pot porni din îngrijorări valide legate de siguranța și eficiența vaccinurilor. Pentru o conversație pertinentă și eficientă este esențial să îi abordăm cu respect și să le arătăm că vrem să-i ascultăm.
Fii înțelegător
Cercetările academice conțin dovezi suficiente că avem tendința să ne formăm părerea despre vaccinuri nu doar pe baza unor date științifice sau argumente medicale, ci și în funcție de factori sociali, culturali, economici și politici, de experiențe personale și de convingeri morale. Pe scurt, motivele pentru care credem afirmații nefondate despre vaccinuri nu se limitează nici pe departe la simpla necunoaștere.
Un studiu din 2017 din revista Nature – Comportamentul uman a constatat relații semnificative statistic între ezitarea față de vaccinuri și valorile morale la două grupuri mari de părinți americani. Oamenii foarte ezitanți în privința vaccinurilor erau influențați de convingeri cum că vaccinurile ar polua „puritatea” corpului copiilor lor. De asemenea, aceștia considerau că guvernele nu ar trebui să „controleze” comportamentul individual.
Tot astfel, afirmațiile că vaccinurile împotriva COVID-19 vor fi folosite ca pretext pentru a „microcipa” și a controla omenirea urmăresc să exploateze sentimentele noastre despre libertate și autonomia individuală (la urma urmei, politicile de vaccinare evocă elemente de colectivism).
Încercați să încurajați autoreflecția critică punând întrebări despre anxietățile și temerile legate de vaccinuri. Și fiți gata să ascultați fără a judeca.
Fii empatic
Probabil că oamenii care ezită în privința vaccinurilor nu vor să își facă rău nici lor înșiși, nici celor dragi lor.
Găsirea unui numitor comun în ceea ce privește nevoia comună de a lua cea mai bună decizie pentru propria sănătate deschide oportunitatea unui dialog. Evitați să aduceți o „serie de contraargumente”, care poate duce la antagonism și enervare. Încercați să stabiliți o legătură la nivel emoțional și personal. De ce este important pentru dumneavoastră ca persoanele respectivă să ia „decizia corectă” în privința vaccinării? Recunoscând că vă îngrijorați pentru sănătatea lor, i-ați putea determina să își revizuiască opiniile. Relatările personale despre motivele pentru care aveți încredere în vaccinuri (și puteți citi mai multe despre măsurile de garantare a siguranței vaccinurilor pot fi adesea mai convingătoare decât raționamentele abstracte. Este important să faceți acest lucru, deoarece simpla expunere la o teorie a conspirației poate avea consecințe adverse, chiar și în rândul oamenilor care nu sunt adepții teoriei conspirației.
Utilizează surse de încredere
De curând, Atlantic Council a pus în lumină cercetări care au constatat că grupurile antivaccinare online recurg la narațiuni mai complexe decât grupurile provaccinare. Mai simplu spus: afirmațiile antivaccinare rareori se referă numai la vaccinuri. Acestea abordează subiecte mai ample legate de sănătate (alternativă) și starea generală de bine. Ca atare, ele au o acoperire mai largă decât relatările tradiționale în sprijinul vaccinurilor, concentrate pe date științifice și pe comunicarea din partea agențiilor de sănătate.
De exemplu, o pagină de Facebook dedicată medicinii „alternative” și vizând publicul ucrainean face o serie de afirmații care pun în legătură vaccinurile împotriva coronavirusului cu nanoparticulele „periculoase” și cu tehnologiile 5G. Aceeași pagină susține și miracolele medicinii ayurvedice și beneficiile cafelei pentru bolnavii de cancer.
Nu înseamnă că Ayurveda și cafeaua sunt neapărat nocive, dar oamenii care urmăresc asemenea subiecte pe rețelele de socializare se pot expune, fără să își dea seama, la informații înșelătoare și dăunătoare despre vaccinuri. În plus, dacă anumite idei sunt acceptate ca fiind adevărate de mai mulți oameni, și noi suntem mai dispuși să le acceptăm ca atare. De aceea, prezența dumneavoastră în bulele de dezinformare și cele axate pe teorii ale conspirației contribuie la înrădăcinarea opiniilor respective în propria gândire.
Dacă aveți pe cineva drag sau un prieten într-o bulă „alternativă” similară, încurajați-l să urmărească paginile și oamenii care distribuie conținut interesant și de încredere, bazat pe date concrete. Conectarea cu oameni de știință, membri ai lumii academice, mass-media independentă, persoane care verifică adevărul afirmațiilor pe bază de fapte și comunități similare este o modalitate bună de a ne imuniza împotriva dezinformării online, inclusiv împotriva celei despre vaccinuri.
Încurajează gândirea critică
Oamenii care aderă la teoriile conspiraționale consideră adesea că gândesc critic. Nu este o coincidență că sursa emblematică de dezinformare pro-Kremlin, RT, îndeamnă publicul să „fie mai sceptic”.
Însă, așa cum arată acest articol util publicat de BBC, spiritul critic este, de fapt, un element-cheie al gândirii raționale. Scopul nu este de a reduce curiozitatea sau scepticismul celeilalte persoane, ci de a schimba obiectul curiozității sau al scepticismului său. Și de a o determina să pună întrebări.
Teoriile conspiraționale au tendința de a înfățișa realități complexe în linii mari și generale, explicând „totul” și răspunzând dintr-un foc la toate întrebările posibile. După cum a afirmat sociologul John Gagnon, „diferența dintre o teorie științifică și o teorie conspirațională este că teoria științifică are și lacune”. În timpul pandemiei globale, certitudinea „atotștiutoare” pe care o oferă teoriile conspiraționale poate deveni o sursă de eliberare de anxietățile cotidiene. Gândiți-vă dacă s-ar putea ca persoana respectivă să recurgă la surse dubioase pentru a-și satisface nevoia de a ști.
În plus, dezinformarea este folosită nu doar în scopuri politice, ci și comerciale. Potrivit Indicelui global privind dezinformarea, un sfert de milion de dolari sunt plătiți pentru reclamă pe site-urile de dezinformare de către mărci cunoscute. Site-urile care susțin remedii „alternative” pentru sănătate în locul vaccinurilor conțin adesea reclame la suplimente alimentare dubioase, încercând să obțină un câștig financiar direct de la vizitatorii lor. Persoanele care folosesc rețelele de socializare pot fi folosite pentru profitul agenților de dezinformare sau pentru dobândirea unei reputații.
Încercați să întrebați persoana respectivă în cine alege să aibă încredere când este vorba despre sănătate și vaccinuri și de ce. Încurajați-o să reflecteze asupra modului în care caută și evaluează informațiile, inclusiv să se gândească la motivele celor care distribuie mesaje antivaccinare.
Știi când să te oprești
Dacă urmați acești pași, este posibil să reușiți să purtați o conversație constructivă și, în cele din urmă, să scoateți prietenul sau persoana dragă din vârtejul conspirațional. Nu vă așteptați însă la rezultate rapide.
Opiniile și sentimentele noastre despre sănătate și starea de bine sunt profund personale și complexe și este puțin probabil ca ele să se schimbe peste noapte. În plus, după cum arată Mark Lorch, profesor de comunicare și chimie la Universitatea Hull, dovezile noi creează inconsecvențe în opiniile noastre, ceea ce poate cauza disconfort emoțional. Așadar, dacă insistați prea mult, există riscul ca persoana cealaltă să găsească justificări și chiar să își întărească convingerile, în ciuda dovezilor contrare.
Manifestând compasiune față de cealaltă persoană, chiar dacă vă poziționați ferm împotriva teoriilor conspiraționale, puteți începe să schimbați atmosfera complicată și anxioasă creată de pandemia globală.”