Ministerul Sănătății a anunțat că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 370 de cazuri noi de COVID-19, cu 75 mai puține față de ziua precedentă. Au fost raportate 3 decese.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
”În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 370 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 75 mai puține față de ziua anterioară. 78 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare", a transmis vineri MS.
CITEȘTE ȘI GAZE Volatilitate ridicată: Scumpire de 2,5 ori în numai 2 zile, după ce fusese atins cel mai redus nivel al ultimelor 15 luniÎn București au fost raportate 91 de cazuri noi. Majoritatea județelor au sub 10 cazuri fiecare, scrie News.ro.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 28 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 644, cu 60 mai puține față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 90 persoane, cu 6 mai multe față de ziua anterioară. Din cei 90 pacienți internați la ATI, 80 sunt nevaccinați.
Din totalul pacienților internați, 41 sunt minori, toți fiind internați în secții, cu 5 mai puțini față de ziua anterioară și 0 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.
Până vineri, 67.206 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.
În intervalul 03.11.2022 (10:00) – 04.11.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 3 decese (1 bărbat și 2 femei), fără decese raportate anterior intervalului de referință.
Dintre cele 3 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 de ani și 2 la categoria de vârstă peste 80 de ani.
Toți pacienții decedați prezentau comorbidități și 1 era vaccinat.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 2.035 teste RT-PCR (1.241 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 794 la cerere) și 8.940 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 13.586.809 teste RT-PCR și 11.928.220 teste rapide antigenice.