

După ani în care a fost brandul numărul 3 pe piața din Franța, după Renault și Peugeot, Dacia are un început de an foarte slab în această țară, acumulând o scădere de două cifre în primele două luni ale anului.
Valabilitatea permiselor de conducere din categoriile AM, A1, A2, A, B, B1, BE și Tr1 va fi prelungită de la 10 ani la 15 ani pentru noile permise care vor fi eliberate, conform unui proiect legislativ adoptat de către senatori. Excepție vor face însă deținătorii unor astfel de permise cu vârsta de 70 de ani și peste, pentru care valabilitatea noilor permise va fi de doar 5 ani.
Liderul pieței distribuitoare de carburanți, OMV Petrom, a efectuat astăzi prima scumpire de la declanșarea conflictului din Iran, una considerabilă, de 15 bani/l, atât a benzinei, cât și a motorinei, relevă prețurile analizate de Profit.ro.
S-a scris foarte mult despre cel de-al șaptelea model Dacia care va intra în gama producătorului auto român în acest an, dar lipsesc deocamdată imaginile oficiale. Singurele fotografii au venit de pe șoselele unde au fost surprinse mașinile camuflate. Profit.ro prezintă acum primele imagini, realizate pe computer, care preiau toate detaliile din informațiile și fotografiile neoficiale de până acum.
Volkwagen a prezentat primele imagini și informații cu primul său Range Extender din istoria companiei în versiune de serie. Tehnologia este considerată noua tendință a industriei auto, pentru că face legătura între propulsia electrică și cea cu combustie, mult mai bine decât un PHEV, având garantată tracțiunea complet electrică în 100% din parcursul mașinii.
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, și-a schimbat estimarea cu privire la efectul războiului din Orientului Mijlociu asupra prețurilor la carburanți din România.
Poliția nu mai solicită cazierul judiciar la depunerea cererii pentru obținerea permisului de conducere.
Noi elemente necesare montării tablierului metalic au fost recepționate pe șantierul podului peste Prut de la Ungheni – Zagarancea, pregătind deschiderea primului pod peste Prut construit după Revoluție, anunță autoritățile.
Compania americană Lime, furnizor de trotinete electrice spre închiriere temporară, lansează în România LimePrime, abonamentul lunar de călătorii care completează pachetele LimePass bazate pe minute preplătite.
Francois Provost, care a preluat poziția de CEO al Renault Group în vara anului trecut, după plecarea lui Luca de Meo, este pregătit să anunțe noul plan, care înlocuiește celebrul Renaulution, cu implicații directe asupra mărcii Dacia.
Wizz Air își ajustează operațiunile ca răspuns la recentele restricții ale spațiului aerian din regiune, în urma escaladării situației de securitate din Orientul Mijlociu.
Grupul italian Sogefi, furnizor major de componente auto, inclusiv pentru Dacia, și-a îmbunătățit performanța operațională la fabrica de componente pentru suspensii din Oradea, care se află “pe o traiectorie bună” după cinci ani de la deschidere, și ia acum în calcul să mute în România producția de la fabricile grupului care vor fi închise ca parte a programului de restructurare, relevă datele analizate de Profit.ro.
Strâmtoarea Ormuz este închisă, iar Iranul va ataca orice navă care va încerca să o traverseze, anunță Comandantul Gărzii Revoluționare Iraniene
Grampet Group, controlat de Gruia Stoica, a înființat compania Leon Railways, având ca obiect de activitate transportul de pasageri pe căi ferate grele/magistrale.
Toate companiile chineze de automobile care doresc să vândă mașini în Europa pe termen lung au căzut de acord: vor produce în fabrici locale, pentru a scăpa de tarife vamale. Depinde de fiecare țară cât de solide sunt argumentele financiare pentru a le atrage. Marca MG, deținută de SAIC, se află pe ultima sută de metri în căutările sale.
În cadrul unui proiect pilot, Grupul BMW integrează roboți umanoizi pe liniile de asamblare ale uzinei din Leipzig.
Marca VW a reușit o performanță importantă pe segmentul de automobile electrice, depășind un prag greu de imaginat în urmă cu un deceniu. Raportat, însă, la țintele propuse de conducerea companiei, cifrele abia ajung la jumătate.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2488 | -0.0093 | -0.18 % |
| 1 USD | 4.5102 | -0.0121 | -0.27 % |
| 1 GBP | 6.0718 | -0.0059 | -0.10 % |
| 1 CHF | 5.7242 | -0.0023 | -0.04 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro