ULTIMA ORĂ Scumpiri generalizate în benzinării la 48 de ore de la marea ieftinire fiscală

Maghiarii de la MOL și cele două companii deținute de Kazahstan și Azerbaidjan, statele de unde importă România țiței, Rompetrol și Socar, au preluat exemplul liderului pieței distribuitoare de carburanți, OMV Petrom, și au scumpit, la prima oră a zilei de marți, motorina cu 15 bani/l, la 48 de ore de la ieftinirea fiscală rezultată în urma reducerii accizei cu 20%, arată date analizate de Profit.ro.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
ULTIMA ORĂ Scumpiri generalizate în benzinării la 48 de ore de la marea ieftinire fiscală

OMV Petrom scumpise combustibilul diesel cu aceeași sumă încă de la miezul zilei de luni.

În urma modificărilor de prețuri efectuate marți, motorina costă 10,2 lei/l în stațiile Rompetrol și MOL, același preț practicat și în stațiile OMV.

Socar vinde îîn 2 din stațiile din București combustibilul diesel cu 10,14 lei/l același preț ca cel practicat în benzinăriile Petrom, iar în celalaltă, cu 10,19 lei/l.

ULTIMA ORĂ Scumpire în benzinării la o zi de la marea ieftinire fiscală. Liderul pieței a majorat prețul motorinei, care a sărit de 10 lei și în stațiile Petrom CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Scumpire în benzinării la o zi de la marea ieftinire fiscală. Liderul pieței a majorat prețul motorinei, care a sărit de 10 lei și în stațiile Petrom

Foarte probabil, și MOL, va efectua în orele următoare o scumpire similară.

Deși nu a efectuat nicio modificare de preț de duminică, Lukoil este în continuare cea mai scumpă rețea de distribuție, vânzând motorina cu 10,35 lei/l, după ce a efectuat o ieftinire de doar 53 de bani/l, nu cu 68 de bani, cum procedaseră OMV Petrom, MOL și Socar.

Prețul benzinei a rămas neschimbat în toate rețelele.

Evoluția prețului motorinei în stațiile din capitală

  01.03 31.03 21.04 29.05 30.06 01.07 24.07 27.07 28.07 03.08 11.08 15.08 16.08 17.08 18.08
Petrom 8,24-8,28 10,35-10,38 8,33 9,53 9,18 9,54 9,84 9,92 10.07 10,77 10,47 10,67 9,99 10,14 10,14
Lukoil 8,26-8,27 10,41-10,42 8,72 9,54 9,24 9,55 9,89 10,18 10,18 10,98 10,63 10,88 10,35 10,35 10,35
Socar 8,26-8,29 10,26-10,34 8,99 9,54 9,24 9,54 9,89 9,94 9,94 10,79 10,47 10,69 10,01 10,01 10,14-10,19
OMV 8,33-8,37 10,51 8,42 9,59 9,24 9,60 9,90 9,98 10,13 10,83 10,53 10,73 10,05 10,20 10,20
Rompetrol 8,29-8,37 10,41-10,49 8,87 9,24 9,24 9,60 9,90 9,98 10,13 10,83 10,53 10,79 10,05 10,05 10,20
Mol 8,32-8,37 10,38-10,43 8,42 9,54 9,24 9,60 9,80 9.98 10,12 10,83 10,53 10,73 10,05 10,05 10,20

Chiar și în urma acestei ieftiniri fiscale, România rămâne în prima jumătate a topului statelor europene cu cea mai scumpă motorină, coborând de pe locul al 8-lea (ocupat sâmbătă la un preț mediu de 10,02 euro/l) pe cea de-a 12-a poziție (la noul preț mediu de 1,91 euro/l).

ULTIMA ORĂ Rompetrol a ieftinit mai târziu, dar mai agresiv, motorina. România rămâne printre statele UE cu cel mai scump diesel, chiar dacă prețul a coborât sub 10 lei/l în stațiile Petrom CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Rompetrol a ieftinit mai târziu, dar mai agresiv, motorina. România rămâne printre statele UE cu cel mai scump diesel, chiar dacă prețul a coborât sub 10 lei/l în stațiile Petrom

Prețurile motorinei în statele europene

țară  preț (euro/l)
Finlanda  2,33 
Olanda  2,32 
Franța  2,17 
Belgia  2,16 
Germania  2,15 
Danemarca  2,14 
Italia  2,08 
Romania (înainte de ieftinire)  2,01 
Lituania  1,99 
Grecia  1,98 
Portugalia  1,97 
Austria  1,97 
România (după ieftinire)  1,92 
Croatia  1,90 
Ireland  1,90 
Latvia  1,90 
Slovenia  1,87 
Poland  1,86 
Slovakia  1,83 
Estonia  1,82 
Spain  1,82 
Czechia  1,81 
Hungary  1,81 
Luxembourg  1,78 
Cyprus  1,78 
Bulgaria  1,74 
Sweden  1,68 
Malta  1,21 

Potrivit actului normativ, în următoarele 3 luni acciza la motorină va fi scăzută de 2 ori pe lună cu procente între 5% (14 bani/l) și 25% (70 bani/l), în funcție de cea mai mica creștere procentuala dintre cea a cotațiilor internaționale Platts și cea a prețului mediu la pompă.

„Prima diminuare a accizei se aplică începând cu prima zi a primului segment de aplicare. Pentru segmentul bilunar în curs la data intrării în vigoare a prezentei legi (1-15 august - n.r.) nu se aplică diminuarea accizei”, precizează noua lege, ceea ce înseamnă că prima reducere de acciză are loc începând de duminică.

Finanțele analizează evoluția a doi indicatori, de doua ori pe luna: variația cotației medie Platts, în perioada de analiza (primele 11 zile ale jumătății de lună), comparativ cu cotația medie Platts în perioada de referință (1 februarie – 29 martie 2026) și variația prețului mediu la pompa, în aceleași perioade.

Mașini fără șofer la Uber. Veți putea comanda robotaxi în mai multe orașe europene CITEȘTE ȘI Mașini fără șofer la Uber. Veți putea comanda robotaxi în mai multe orașe europene

Pentru intervalul analizat, variația cotațiilor Platts pentru motorină (VPM) este de +34,13%, iar variația prețului mediu la pompă al motorinei standard (VM) este de +23,01%.

Prețul benzinei nu a fost influențat, acciza reducându-se doar la motorină.

După ce au ironizat România, maghiarii scufundă și ei 2 barje pentru a păstra în funcțiune centrala nucleară de la Paks CITEȘTE ȘI După ce au ironizat România, maghiarii scufundă și ei 2 barje pentru a păstra în funcțiune centrala nucleară de la Paks

Evoluția prețului benzinei în stațiile din capitală

  01.03 31.03 18.04 29.05 21.07 24.07 27.07 28.07 01.08 03.08 11.08 12.08 16.08
Petrom 7,93-7,98 9,33-9,35 8,07 9,62 8,72 9,02 9,06 9,16 9,41 9,41 9,36 9,51 9,51
Lukoil 7,92-7,97 9,29-9,34 8,28 9,53 8,77 8,97 9,24 9,24 9,44 9,44 9,42 9,57 9,57
Socar 7,96-7,99 9,28-9,34 8,28 9,64 8,74 8,89 9,09 9,09 9,39 9,41 9,36 9,54 9,54
OMV 8,02-8,07 9,46 8,18 9,68 8,78 9,08 9,12 9,22 9,47 9,47 9,42 9,57 9,57
Rompetrol 7,96-8,07 9,42-9,53 8,28 9,68 8,78 8,98 9,15 9,22 9,42 9,47 9,32 9,42 9,55
Mol 8,01-8,07 9,39-9,43 8,28 9,68 8,78 8,98 9,15 9,22 9,42 9,47 9,42 9,57 9,57

În prezent, cea mai ieftină benzină poate fi achiziționată în București în rețeaua Petrom și în stația Socar de pe starda Vasile Lascăr cu 9,51 lei/l.

În celelalte beinzării Socar, prețul este de 9,54 lei/l.

Adoptarea monedei euro în România. Isărescu: BNR este pregătită să reia procesul. Astăzi, România nu îndeplinește niciun criteriu CITEȘTE ȘI Adoptarea monedei euro în România. Isărescu: BNR este pregătită să reia procesul. Astăzi, România nu îndeplinește niciun criteriu

Cea mai scumpă benzină este comercializată în stațiile OMV și Lukoil, la 9,57 lei/l, cu numai 11 bani sub maximul istoric de 9,68 lei/l, cu care s-a vândut în ultimele zile ale lunii mai și primele zile ale lunii iunie, în stațiile OMV, Rompetrol și MOL.

Pe termen lung, însă, veștile sunt și mai proaste, analiștii internaționali anticipând o iarnă dificilă pentru Europa din cauza crizei motorinei.

Scăderea ofertei globale de motorină, cauzată de războaiele din Orientul Mijlociu și Ucraina, pregătește terenul pentru o criză și mai gravă, pe măsură ce cererea crește înainte de iarnă în emisfera nordică, relatează Bloomberg .

Inflamarea conflictelor din Orientul Mijlociu și Ucraina, și în special a atacurilor asupra transporturilor și infrastructurii petroliere (de la cargo-uri la frafinării) au limitat drastic exporturile din regiunile care asigurau aproximativ o treime din exporturile globale de motorină anul trecut.

INEDIT 3 pensionari aduși rapid de acasă pentru a reporni Grupul 4 Rovinari, care să suplinească închiderea centralei de la Cernavodă CITEȘTE ȘI INEDIT 3 pensionari aduși rapid de acasă pentru a reporni Grupul 4 Rovinari, care să suplinească închiderea centralei de la Cernavodă

Europa, care, precum România, are o capacitate de rafinare insuficientă și se bazează în mare măsură pe importuri, este regiunea cea mai vulnerabilă la penurie.

Marjele record de rafinare au condus deja la creșterea prețurilor carburanților în Europa. Conform estimărilor BCE, înainte de războiul dintre SUA și Israel împotriva Iranului, contribuția marjei de rafinare la prețul de vânzare cu amănuntul al motorinei era de aproximativ 0,10 euro/l, în timp ce în primele trei săptămâni ale lunii iulie a crescut la 0,35 euro/l.

Pentru benzină, această cifră a crescut de la 0,04 euro/l în februarie la 0,23 euro/l în iulie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2419 -0.0017-0.03 %
1 USD4.5195 -0.0194-0.43 %
1 GBP6.1284 -0.0091-0.15 %
1 CHF5.5830 +0.0011+0.02 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite