Dinu Bumbăcea devine Country Managing Partner PwC România începând cu 1 iulie 2021, preluând acest rol de la Ionuț Simion, care a condus compania timp de 6 ani. Ionuț va continua în cadrul PwC România, coordonând dezvoltarea portofoliului de clienți strategici, precum și practica de prețuri de transfer la nivelul Europei Centrale și de Est.
Cu 28 de ani de experiență în servicii profesionale, dintre care 21 ani ca Partener, Dinu Bumbăcea este Liderul Departamentului de Consultanță pentru Afaceri PwC România. De-a lungul carierei sale, a coordonat proiecte de consultanță în România și Europa Centrală și de Est, în diverse industrii. Este absolvent al Facultății de Electronică și Telecomunicații din cadrul Politehnicii București, deține un master în inginerie electrică în cadrul Georgia Institute of Technology SUA și o diplomă de specializare în tratamentul digital al imaginilor de la Supélec Franța. Este membru al Asociației Contabililor Autorizați din Marea Britanie (ACCA) și al Camerei Auditorilor Financiari din România (CAFR).
”Mă bucur să preiau conducerea firmei unde mi-am început cariera în urmă cu 28 de ani și îi mulțumesc lui Ionuț pentru rezultatele excepționale din timpul mandatului său. Trăim vremuri fără precedent, care ne-au arătat cât de vulnerabili suntem, dar mai ales cât de puternici suntem împreună. Vom continua să fim alături de clienții noștri, oferind servicii cu valoare adăugată, de colegii noștri, clădind echipe performante și motivate, și nu în ultimul rând alături de comunitățile în care trăim și lucrăm”, a declarat Dinu Bumbăcea.
”Sunt onorat că am avut privilegiul să conduc șase ani PwC România, perioada în care serviciile noastre s-au dezvoltat constant, devenind liderii pieței de consultanță din România și contribuind în mod activ la consolidarea mediului de afaceri românesc. Doresc să le mulțumesc clienților firmei pentru încrederea acordată și pentru oportunitatea de a adăuga valoare afacerilor acestora. Le mulțumesc, de asemenea, colaboratorilor și colegilor pentru realizările din ultimii ani, dar mai ales pentru profesionalismul, spiritul de echipă și devotamentul de care au dat dovadă într-o perioadă cu mari provocări”, a spus Ionuț Simion.
În prezent, echipa PwC România și Moldova are circa 800 de angajați și este coordonată de 21 Parteneri, având birouri deschise în București, Cluj-Napoca, Timișoara, Constanța și Chișinău. Aniversează anul acesta 30 de ani de activitate pe piața locală, fiind prima mare companie de servicii profesionale înregistrată în România după 1989.