

Conpet Ploiești, operatorul sistemului național de conducte de transport al petrolului, a raportat scăderea cu peste 81% a profitului net în primul trimestru al anului, față de T1 2025, de la 11,68 milioane lei la numai 2,2 milioane lei.
După 3 sesiuni de ieftiniri, în care prețul motorinei s-a redus cu 45 de bani, liderul pieței distribuitoare de carburanți, OMV Petrom, și grupul maghiar MOL, au reluat scumpirile, majorând prețul motorinei cu 10 bani/l.
Compania românească de stat Oil Terminal, operatorul terminalului petrolier maritim din Portul Constanța, a raportat pe primul trimestru din 2026 un profit net de 12,575 milioane lei, cu 23,6% mai mare decât cel consemnat în perioada similară a anului trecut.
Oferta de petrol va fi inferioară cererii globale totale în acest an, războiul din Iran diminuând drastic producția de petrol din Orientul Mijlociu și epuizând stocurile într-un ritm fără precedent, a anunțat miercuri Agenția Internațională pentru Energie (AIE), infirmându-și propriile estimări anterioare care anticipau un surplus.
România pregătește relaxarea cerințelor minime de calitate a gazelor naturale care intră în sistemul național de transport de profil prin conducte magistrale, inclusiv pentru a facilita importurile de gaze naturale lichefiate (GNL) provenite din Statele Unite, regazeificate la terminalele grecești specializate și apoi tranzitate prin așa numitul Coridor Vertical transbalcanic.
Signal Iduna Asigurări, Uniqa Asigurări, First Broker și Destine Broker au depuse oferte la Distribuție Energie Electrică România (DEER) pentru asigurarea răspunderii profesionale a administratorilor și directorilor, poliță estimată la 1,5 milioane de lei.
Prețul energiei tranzacționate pe piața spot din România rămâne și joi cel mai ridicat din Uniunea Europeană, pentru a patra zi la rând, în contextul în care Sistemul Electroenergetic Național (SEN) întâmpină „un grad ridicat de solicitare operațională”, după oprirea temporară a celor două unități nucleare de la CNE Cernavodă, relevă datele analizate de Profit.ro.
Specula din piața de electricitate poate fi oprită chiar dacă ordonanța semnată în acest sens de Guvernul Bolojan împotriva „băieților deștepți” a fost blocată, spune președintele ANRE, George Niculescu.
Consumatorii vor putea scrie review-uri despre serviciile furnizorilor de energie electrică și gaze naturale, reiterează președintele ANRE, George Niculescu.
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a decis suspendar a autorizațiilor de înființare acordate în vara anului trecut pentru 2 proiecte adiacente de construire de parcuri eoliene, cu putere instalată însumată semnificativă, de peste 117 MW.
Producția mare a unităților de generare de energie electrică regenerabilă a făcut ca, în după-amiaza zilei de astăzi, România să nu resimtă absența din mixul energetic a celor 2 reactoare de la centrala nucleară Cernavodă, cu putere însumată de peste 1.400 MW, soldul sistemului național afișând la ora 12:28 o valoare instantanee de export de 1.152 MW.
Conglomeratul industrial chinez Sany Group, care intenționează să realizeze în România cel mai mare proiect energetic hibrid din Europa, o investiție de un miliard euro anunțată în premieră de Profit.ro, a primit acum și avizul ANRE pentru capacități energetice și instalațiil de stocare a energiei la Dobrești.
Centrul de reflecție Institute for Energy Economics and Financial Analysis (IEEFA) arată că gazele naturale lichefiate (GNL) rusești importate în Uniunea Europeană (UE) au atins în primul trimestru un nivel-record din 2022 încoace, când a început Războiul din Ucraina.
Hagag Energy, platforma de investiții în domeniul energetic a investitorului internațional Hagag Europe, continuă consolidarea operațiunilor locale și a structurii de management prin numirea lui Adrian Romanescu în funcția de Director Distribuție al Diviziei Gaze Naturale.
Polițiștii și procurorii din Gorj fac percheziții în mai multe județe într-un dosar care vizează infracțiuni economice legate de achiziții publice realizate de Complexul Energetic Oltenia.
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) va discuta posibila suspendare a autorizațiilor de înființare acordate în vara anului trecut pentru 2 proiecte adiacente de construire de parcuri eoliene, cu putere instalată însumată semnificativă, de peste 117 MW, relevă date analizate de Profit.ro.
Mass Global Energy Rom, compania controlată de omul de afaceri iordanian Ahmad Ismail Saleh care construiește noua centrală de producție de energie pe gaze naturale de la Mintia, care ar urma să fie cea mai mare de profil din UE dezvoltată pe un singur amplasament, a cerut prelungirea cu un an a termenului de finalizare a investiției, până la sfârșitul anului 2027, potrivit unui document oficial analizat de Profit.ro.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.3408 | +0.0010 | +0.02 % |
| 1 USD | 4.7795 | +0.0239 | +0.50 % |
| 1 GBP | 6.4015 | +0.0004 | +0.01 % |
| 1 CHF | 5.8417 | +0.0252 | +0.43 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro