

EcoFin va cere României să adopte o reformă fiscală și mai puternică, care să aducă venituri suplimentare la buget "semnificativ peste 1,7% din PIB" pe an, în contextul în care situația fiscală a țării s-a deteriorat mai tare decât se anticipa (deficitul în 2024 a fost de 9,3% față de ținta de 7,9% prevăzută în planul fiscal pe șapte ani), prevede un draft de decizie pregătit la nivelul EcoFin pentru data de 8 iulie, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro. Veniturile suplimentare din taxe ar trebui să fie însoțite de eficientizarea ANAF și a mecanismelor de colectare, precum și de un control riguros al cheltuielilor, inclusiv în ce privește cheltuielile cu salariile în sectorul public.
Președintele României, Nicușor Dan, și președintele PNL, Ilie Bolojan, au ajuns vineri la un acord care să deblocheze criza politică, iar Bolojan să fie desemnat premier și să poată începe formarea guvernului, susținut, cel puțin conform discuțiilor de până acum, de PSD, PNL, USR și UDMR. Potrivit surselor Profit.ro, Bolojan a acceptat solicitarea președintelui să nu fie majorată cota generală de TVA de la 19% la 21%, dar în schimb vor crește cotele reduse de TVA, în prezent la 5% și 9%.
Pe fondul noilor valuri de tarife impuse de președintele american Donald Trump, tot mai multe companii recurg la ”ingineria tarifelor”, o practică legală prin care produsele sunt modificate strategic pentru a se încadra într-o altă categorie vamală, mai avantajoasă din punct de vedere fiscal, relatează CNBC.
Inspectorii Antifraudă au identificat un prejudiciu de 1,8 milioane de lei cauzat de o firmă din București activă în domeniul construcțiilor, anunță ANAF. Firma a înregistrat în sistemul electronic e-Factură 24 de facturi pentru bunuri și servicii, dar nu a îndeplinit obligațiile de declarare și plată a impozitelor și a TVA aferente.
Tinerii cu vârsta între 16 și 18 ani vor putea înființa și administra un nou tip de societate cu răspundere limitată (S.R.L.), care se va numi ”firmă de exercițiu" și va avea abrevierea "S.R.L.- F.E.". Un tânăr va putea înființa sau dobândi calitatea de asociat într-o singură firmă de exercițiu, iar în acest scop va avea nevoie de acordul părinților, conform unui proiect analizat de Profit.ro.
EcoFin, consiliul miniștrilor responsabili de finanțe și economie din statele UE, vor aviza astăzi recomandarea din 4 iunie a Comisiei Europene de constatare că România, stat aflat în procedură de deficit excesiv, nu și-a respectat angajamentul din planul fiscal și nu a luat măsuri eficiente pentru reducerea deficitului bugetar conform obiectivului, arată documente ale CE.
Cele patru partide care vor să formeze coaliția de guvernare, PSD, PNL, USR și UDMR, au discutat în ultimele săptămâni un număr foarte mare de măsuri pentru reducerea cheltuielilor și creșterea taxelor, din care liderii partidelor sau guvernul care ar trebui să se formeze ar urma să aleagă măsuri pentru controlul deficitului bugetar în acest an.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0733 | -0.0004 | -0.01 % |
1 USD | 4.3297 | +0.0175 | +0.41 % |
1 GBP | 5.8651 | +0.0070 | +0.12 % |
1 CHF | 5.4353 | -0.0048 | -0.09 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro