Orange Business Tech Now a reunit specialiști și executivi ai companiei, alături de invitați internaționali. În cadrul evenimentului au fost prezentate cele mai noi soluții și tehnologii Orange Business pentru clienții companii, de la securitate cibernetică, inclusiv soluții pentru pregătirea clienților pentru viitorul cuantic, până la 5G Standalone și inteligență artificială.
Unul dintre cele mai importante subiecte a fost evoluția rețelelor 5G. Orangea testat în cursul verii trecute tehnologia 5G Standalone și plănuiește să lanseze servicii bazate pe această tehnologie în cursul anului viitor, atât pentru clienți business (B2B), cât și pentru persoane fizice (B2C), au transmis reprezentanții companiei la solicitarea Profit.ro.
"Lansarea și adoptarea depind de mai mulți factori, astfel că serviciile vor apărea în etape. Se va începe cu cele mai frecvente utilizări, de exemplu o experiență de internet îmbunătățită în zonele aglomerate. Apoi se vor adăuga servicii specifice, personalizate pentru companii", se precizează în răspunsul operatorului.
5G Standalone este o variantă a rețelei 5G care permite configurarea unor segmente virtuale de rețea pentru aplicații cu cerințe diferite de conectivitate, pe aceeași infrastructură 5G, cu un nucleu propriu, independent de cel 4G. Acesta este conceptul "slicing", care permite separarea logică și fizică a diferitelor tipuri de trafic mobil și alocarea resurselor în funcție de cerințele serviciilor.
Slicing-ul permite crearea mai multor segmente virtuale de rețea, izolate una de alta, pe aceeași infrastructură. Fiecare "felie" (slice) poate fi dedicată unui serviciu critic, cu resurse garantate și separată de traficul comercial obișnuit.
În urma unei licitații din anul 2022, Orange România are cel mai mare spectru de frecvențe radio din banda de 3,5 GHz, respectiv 160 MHz.
"Printr-un spectru extins, calitatea serviciului 5G Standalone poate fi garantată, în primul rând, prin separarea fizică a resurselor radio.
Utilizatorii obișnuiți pot folosi o parte importantă din acest spectru. Restul este rezervat strict scenariilor critice, precum serviciile speciale, poliția, jandarmeria și salvarea.
În plus, pot fi aplicate mecanisme de prioritizare, adică utilizatorii critici primesc acces preferențial la rețea și la transmiterea datelor", susțin reprezentanții companiei.
Potrivit acestora, există deja un interes constant pentru tehnologia 5G Standalone din partea industriei (fabrici din domeniul auto și al bunurilor de larg consum), operatorilor de infrastructuri critice (aeroporturi și porturi), domeniului apărării (de exemplu, Orange colaborează cu STS în proiectul de cercetare AMAZING-6G, finanțat de Comisia Europeană, pentru dezvoltarea unui prototip de rețea 5G Standalone privată și portabilă, care poate deservi utilizatorii de comunicații critice în situații de forță majoră) și organizatorii de evenimente, precum și agențiile de creație/PR/marketing, care au nevoie de comunicare neîntreruptă la evenimente cu trafic mare.
"Totodată, tehnologia 5G Standalone poate fi utilizată și de utilizatori individuali care poate au nevoie să încarce conținut online sau care lucrează cu documente mari în niște scenarii în care congestia pe rețea poate fi mare (evenimente, zone urbane cu trafic mare etc)", au arătat reprezentanții operatorului telecom.
Orange a testat cu succes, pentru prima dată în România, tehnologia 5G Standalone la marile concerte din București, apoi la cele mai populare festivaluri, precum Beach, Please!, Untold și Summer Well, permițând autorităților, organizatorilor și partenerilor acestora conectivitate stabilă, fără întreruperi.
Pentru fiecare dintre aceste evenimente, Orange a construit o infrastructură adaptată unui oraș de dimensiuni medii, cu kilometri de fibră optică, zeci de antene mobile, sute de puncte de acces Wi-Fi și alte echipamente. La cel mai aglomerat eveniment dintre cele unde Orange a fost partener, rețeaua a susținut simultan peste 146.000 de utilizatori conectați.
Aceste teste au folosit tehnologia Network Slicing, astfel că serviciile esențiale au avut la dispoziție o rețea dedicată, independentă de traficul celorlalți utilizatori.
Printre acestea s-au numărat sistemele de plată, transmisiunile și comunicațiile video, monitorizarea, coordonarea operațională și alte servicii critice.
Orange Romania a realizat, totodată, și prima testare a tehnologiei 5G Standalone pentru clienții rezidențiali la o parte dintre evenimentele enumerate anterior.
Operatorul estimează că, până la finele anului 2027, va avea în rețea cel puțin 300.000 de dispozitive compatibile 5G Standalone.
"Unul dintre pilonii adoptării este disponibilitatea telefoanelor compatibile. Fiind o tehnologie nouă, atât telefoanele existente care vor primi actualizările necesare, cât și cele noi, care vor fi lansate anul viitor, vor trece printr-un proces complex de testare și certificare. Prin urmare, adopția va fi treptată.
Estimăm că, până la sfârșitul anului 2027, vom avea cel puțin 300.000 de dispozitive compatibile.
Numărul de clienți va depinde de acești factori, de ritmul în care îl adoptă utilizatorii individuali și, mai ales, companiile. Multe industrii își construiesc deja propriile scenarii de utilizare, pornind de la testele pe care le-am realizat în această vară", afirmă reprezentanții Orange România.
Securitatea cibernetică, una din prioritățile operatorului
Orange are preocupări în zona riscului cibernetic, pe fondul creșterii numărului de atacuri și al efectelor negative asupra activității curente a persoanelor fizice și a companiilor în urma utilizării tehnologiei.
Astfel, în toamna anului 2025, operatorul a anunțat lansarea SCUT (Securitate Cibernetică Unificată în Telecomunicații), o companie specializată în securitate cibernetică, menită să răspundă provocărilor generate de creșterea amenințărilor informatice asupra companiilor și infrastructurilor critice.
Specialiștii companiei susțin că cel mai important lucru în securitatea cibernetică îl reprezintă existența mai multor straturi de protecție, astfel încât, dacă unul este depășit, celelalte continuă să funcționeze.
"Acestea includ:
- protecția infrastructurii: firewall-uri (bariere care filtrează traficul dintre rețeaua companiei și internet), filtrare DNS și web (blocarea site-urilor periculoase) și VPN (conexiune securizată la distanță);
- protecția utilizatorilor: EDR (program care monitorizează computerele și telefoanele și detectează activitățile suspecte), managementul identității (controlul accesului la conturi) și protecția e-mailului;
- monitorizarea generală: XDR și Next Gen SIEM, sisteme care adună și compară alertele din toate sursele pentru a descoperi atacurile.
Folosim activ inteligența artificială pentru a corela informațiile și pentru a răspunde la incidente, astfel încât să reacționăm la fel de repede ca atacatorii", au afirmat reprezentanții companiei.
Potrivit acestora, atacurile de tip 0-day sunt dificil de gestionat, motivul fiind că exploatează vulnerabilități necunoscute încă, pentru care nu există reguli de detecție sau actualizări (patch-uri) care să le remedieze.
"Sunt cele mai căutate tipuri de vulnerabilități în lumea criminalității cibernetice și pot valora sute sau chiar milioane de euro pe piețele de pe dark web.
În aceste cazuri, analizăm comportamentul sistemelor și corelăm, cu ajutorul AI, mai multe fluxuri de date. Lucrează împreună analiștii MDR (soluția noastră de detecție și răspuns gestionate) și echipa de Incident Response (intervenție în caz de incident).
Oferim și servicii de Threat Hunting, adică specialiștii caută activ semnale foarte slabe sau aparent lipsite de importanță, pentru a descoperi atacuri complexe care nu pot fi observate imediat", au afirmat reprezentanții companiei.
În primele 6 luni ale anului, SCUT a atras 80 de clienți și peste 2.400 de dispozitive protejate.
"La 9 luni, avem peste 190 de clienți și peste 11.000 de dispozitive. Ne propunem ca, în 12 luni, să depășim 500 de clienți și 25.000 de dispozitive. SCUT a investigat peste 30.000 de alerte de securitate și a răspuns la peste 500 de atacuri de la finalul anului trecut și până în prezent.
Nu avem un termen de comparație înainte de această dată, dar, din experiența cumulată și conform cifrelor la zi, numărul de atacuri crește exponențial în fiecare an și se diversifică, atingând din ce în ce mai multe industrii și infrastructuri critice.
Dacă ne uităm la datele din raportul Orange Business Internet Security din 2025, sectorul energetic era cel mai vizat (31%), urmat de administrația locală și centrală (27%) și de industria IT&C (25%)", se arată în răspunsul operatorului.
Datele mobile și deciziile de business
Datele agregate de mobilitate arată cum folosesc oamenii, în mod real, o zonă. Ele completează alte surse, precum numărul de locuitori, datele declarative sau istoricul propriu de clienți, cu o perspectivă greu de obținut altfel, la aceeași scară. La evenimentul organizat de Orange Business luna aceasta, compania a prezentat soluția sa de analiză a datelor de mobilitate pentru afaceri – Mobile Data Analytics (MDA).
"Datele sunt anonime și grupate, deci nu arată persoane individuale. Pentru o locație nouă, nu contează doar câți oameni locuiesc într-o zonă, ci câți se află efectiv acolo: rezidenți, persoane care lucrează în zonă și vizitatori, precum și zonele din care vin.
Datele Orange indică numărul estimat de persoane unice prezente într-o zi sau într-o lună și orele în care circulația este mai intensă.
Astfel, o companie poate compara zonele, le poate elimina pe cele cu potențial redus și poate găsi locațiile care atrag un public nou. Dacă mulți vizitatori vin dintr-o zonă deja acoperită de o locație existentă, noua locație ar putea "fura" clienți de la aceasta (așa-numita canibalizare). Compania poate alege atunci altă zonă sau poate adapta formatul, dimensiunea ori momentul deschiderii", afirmă reprezentanții operatorului.
Datele de mobilitate nu înlocuiesc analiza comercială internă, dar ajută la validarea unei zone înaintea unei investiții mari.
"Apoi ne putem uita la aria de atracție (catchment area). Este zona din care vin vizitatorii unui centru comercial, magazin, destinație sau eveniment.
Dacă o cunoaștem, putem construi mai bine campaniile de marketing și putem direcționa bugetele spre zonele cu cel mai mare potențial. Similar, putem face campanii de geo-marketing (publicitate pe zone geografice). Acestea pot fi orientate spre zonele care aduc deja vizitatori sau spre cele cu un profil de mobilitate asemănător zonelor performante. Astfel, nu mai depindem doar de criterii demografice, precum vârsta sau venitul.
Există scenarii de utilizare chiar și pentru autorități. Analiza deplasărilor dintre cartiere, localități sau zone metropolitane (fluxuri origine–destinație) arată cererea reală de transport. Pe baza ei se pot decide traseele, frecvența transportului public și investițiile în infrastructură, pentru un trafic urban mai fluid", precizează reprezentanții Orange Business.
O altă utilizare ce poate fi făcută la scară largă este turismul. Originea vizitatorilor (din țară și din străinătate), sezonalitatea și evoluția fluxurilor ajută la promovarea unei destinații.
Autoritățile și organizatorii pot direcționa mai bine comunicarea către piețele cu potențial, pot adapta serviciile și infrastructura și pot evalua impactul unui eveniment comparând mobilitatea dinainte, din timpul și de după.
"Așadar, datele de mobilitate completează celelalte surse. Ele arată unde sunt oamenii, de unde vin, când ajung și cum se schimbă fluxurile. Astfel, deciziile pornesc de la comportamentul observat, nu de la percepții generale", menționează specialiștii operatorului.
Potrivit acestora, analiza se face doar pe date agregate (grupate) și anonimizate, scopul fiind identificarea de tipare statistice la nivel de zonă, nu urmărirea fiecărei persoane în parte.
"Nivelul de detaliu este ales astfel încât datele să fie utile pentru decizii, și totodată să protejăm confidențialitatea.
Din punct de vedere geografic, nivelul de detaliu depinde de rețeaua mobilă, de numărul de stații radio și de caracteristicile zonei. În orașe, unde rețeaua este mai densă, detaliul poate fi mai mare decât în zonele mai puțin populate. Totuși, analiza nu se face la nivel de stradă, intersecție sau adresă exactă.
De aceea, nu există o suprafață minimă valabilă pentru toate studiile.
Analiza se construiește în jurul unor zone relevante pentru obiectivul clientului, de exemplu cartiere, zone comerciale, localități sau zone metropolitane, în funcție de câte date sunt disponibile.
Din perspectivă temporală, în proiectele de până acum, cel mai scurt interval analizat a fost de 15 minute. În funcție de obiectiv, se pot analiza evoluții pe ore, zile, săptămâni, luni sau sezoane. Și aici, un interval mai scurt este util doar dacă există suficiente date pentru rezultate solide.
Protejarea confidențialității este integrată în soluție. Valorile sub 20 de utilizatori nu sunt raportate, pentru a evita identificarea indirectă a persoanelor și pentru a păstra relevanța statistică. De asemenea, soluția nu oferă date personale, nu utilizează date GPS, nu urmărește utilizatori individuali și nu reconstruiește trasee individuale.
Principiul este simplu: datele trebuie să fie suficient de detaliate pentru o decizie de business sau de politică publică, dar niciodată în detrimentul anonimizării și al protecției utilizatorilor", au explicat specialiștii Orange Business.
Compania a realizat pentru o administrație publică o analiză a datelor de mobilitate, pentru a înțelege mai bine cererea reală de transport public.
"Datele despre numărul de locuitori sunt utile, dar nu arată întotdeauna deplasările efective dintre cartiere, localități sau zone din jurul orașului. Nici nu arată când este rețeaua de transport cel mai aglomerată.
Datele agregate de mobilitate arată fluxurile origine–destinație (de unde pleacă și unde ajung oamenii), zonele care generează sau atrag cele mai multe deplasări și orele de vârf.
Astfel, administrația poate vedea unde cererea de transport este constantă și unde apare doar uneori, de exemplu la anumite ore, în anumite zile sau cu ocazia unor evenimente.
Pe baza acestor informații se pot lua decizii precum prioritizarea unor trasee, ajustarea frecvenței mijloacelor de transport, adaptarea capacității pe anumite coridoare și evaluarea nevoii de conexiuni către zone slab deservite.
Valoarea analizei este că deciziile nu mai pornesc doar de la presupuneri sau de la numărul de locuitori, ci de la deplasările reale, observate la nivel agregat", afirmă specialiștii companiei.
În opinia acestora, pe măsură ce tot mai multe organizații folosesc datele de mobilitate și se acumulează date istorice, trecerea la analize predictive (care estimează ce se va întâmpla) devine un pas firesc.
"Astăzi răspundem la întrebări precum «câte persoane ajung într-o zonă?», «de unde vin?» sau «când sunt orele de vârf?». Următorul pas este să estimăm cum vor evolua aceste fluxuri.
AI (inteligența artificială) poate ajuta la identificarea mai rapidă a schimbărilor de comportament, a variațiilor sezoniere sau a creșterilor ori scăderilor neobișnuite de trafic, simplificarea comparațiilor între zone și construirea de scenarii pentru transport, extinderea unei rețele de locații, turism sau evenimente.
Astfel, dashboard-urile (panourile de vizualizare a datelor) nu vor mai fi doar instrumente de afișare, ci vor putea semnala din timp oportunități sau situații care merită analizate.
Recomandările generate automat trebuie însă văzute ca un sprijin pentru decizie, nu ca decizia în sine. Datele arată unde și când apar anumite tipare, dar interpretarea lor depinde de obiectivele organizației, de infrastructura existentă, de buget și de alte informații. AI face analiza mai rapidă și mai accesibilă, dar decizia finală necesită experiență și validare umană", afirmă reprezentanții Orange Business.














