Autori: Mihai Doibani – Senior Associate, Radu Boanță – Partner CEE Attorneys
Articolul analizează cadrul normativ aplicabil situațiilor în care clientul final refuză atât plata facturilor, cât și accesul furnizorului (prin mijlocirea distribuitorului) pe proprietatea privată pentru sistarea alimentării cu gaze naturale. Sunt examinate obligațiile legale ale furnizorului, răspunderea contravențională și căile judiciare disponibile, cu accent pe limitele intervenției și pe documentarea necesară pentru a susține demersurile judiciare.
1.Introducere
Relația contractuală dintre furnizorul de gaze naturale și clientul final este guvernată de Legea nr. 123/2012 privind energia electrică și gazele naturale și de reglementările ANRE. În ipoteza neplății facturilor, furnizorul are dreptul legal de a sista alimentarea, însă refuzul clientului de a permite accesul pe proprietate complică situația legală dar și de fapt. Analiza de față examinează cadrul normativ, limitele intervenției și opțiunile disponibile furnizorilor în astfel de circumstanțe.
2. Reglementarea legală relevantă
2.1 Legea nr. 123/2012 privind energia electrică și gazele naturale
- dreptul furnizorului de a sista alimentarea pentru neplată, în condițiile specificate în contracte.
- obligația clientului de a permite citirea indexului de către reprezentantul OSD.
- condițiile răspunderii contravenționale.
2.2 Regulamentul privind furnizarea gazelor naturale la clienții finali aprobat prin Ordinul ANRE nr. 29/2016
- obligația furnizorului de a trimite un preaviz scris cu cel puțin 15 zile înainte de întrerupere.
2.3 Contractul de furnizare a gazelor naturale
Obligațiile contractuale ale clientului includ, de regulă, permisiunea de acces pe proprietate, în contextul principiului utilității publice.
3. Posibilități juridice
3.1 Răspunderea contravențională
De principiu, clientul final nu poate fi tras la răspundere contravențională pentru refuzul de a permite accesul pe proprietate, întrucât art. 195 alin. (1) pct. 2 lit. c) din Legea 123/2012 limitează calitatea de subiect activ al contravenției la persoanele juridice.
În consecință, lipsa colaborării clientului nu atrage sancțiuni directe împotriva acestuia.
Cu toate acestea, un posibil „remediu” alternativ, neconfirmat ca aplicabil în practică în lipsa unor prevederi exprese, l-ar putea constitui sesizarea ANRE (de către furnizor sau operatorul serviciului de distribuție – OSD) pentru efectuarea de controale la clienții rău-platnici care refuză accesul pentru sistarea alimentării.
În această ipoteză, în baza unor controale pentru verificarea corectitudinii informațiilor transmise de furnizori / OSD, ANRE ar putea dispune ca respectivele persoane să permită patrunderea reprezentanților OSD pe proprietatea privată, pentru a executa lucrările aferente sistării alimentării.
În situația neconformării, clienții (persoane fizice) ar putea fi sancționați conform art. 194 pct. 21 raportat la art. 195 alin. (1) pct. 1 lit. a) din Legea 123/2012, care prevede că se consideră contravenție:
„Nefurnizarea/neprezentarea datelor, documentelor și/sau informațiilor solicitate în termenele stabilite de ANRE sau furnizarea/prezentarea incompletă/eronată a acestora, precum și/sau neîndeplinirea măsurilor la termenele dispuse de ANRE și/sau refuzul de a da curs convocării adresate de ANRE.”
Această soluție rămâne însă ipotetică și neconfirmată în practică, fiind condiționată de:
- Exercitarea efectivă a controlului de către ANRE;
- Aplicarea unor măsuri concrete față de clientul final;
- Acceptarea sesizării de către autoritate în baza demersului furnizorului / OSD.
3.2 Răspunderea furnizorului
Din analiza ansamblului actelor normative incidente pentru speța supusă analizei, nu apare că furnizorul / OSD ar putea fi considerat responsabil contravențional pentru imposibilitatea sistării alimentării, dacă aceasta se datorează refuzului clientului de a permite accesul. Lipsa vinovăției exclude aplicarea sancțiunilor contravenționale.
3.3 Obligația de acces și limitele intervenției
Obligația clientului de a permite accesul nu este prevăzută expres de lege, ci rezultă din contract și principiul utilității publice.
În contextul refuzului simultan de plată și de acces, posibilitățile furnizorului sunt limitate, după cum urmează:
- Identificarea unui punct de debranșare exterior limitei proprietății, astfel încât sistarea să poată fi realizată fără intrarea pe proprietatea clientului;
- Intervenția pe cale judiciară:
- Ordonanță președințială – pentru solicitarea unor măsuri provizorii, inclusiv obligarea clientului să permită accesul, urmată de
- Acțiune pe fond – fie pentru rezilierea contractului și recuperarea sumelor datorate, fie numai pentru plata facturilor restante (în cazul în care se dorește păstrarea relației contractuale).
4. Posibile soluții juridice
Pe lângă opțiunile tehnice și judiciare, furnizorii pot parcurge etape pregătitoare, cum ar fi: a) negociere amiabilă, b) mediere, c) sesizarea ANRE pentru constatare și sancționare (când este posibil), precum și d) întocmirea unei documentații consistente care să susțină o viitoare cerere judiciară, inclusiv întocmirea unui proces-verbal prin care să se constate refuzul (poate chiar repetat) al clientului final de a permite accesul reprezentanților OSD de a executa lucrările necesare în vederea sistării alimentării.
5. Jurisprudență și studiu de caz teoretic
Analiza bazelor de date publice și a buletinelor de jurisprudență nu a relevat soluții judiciare în care instanțele să fi dispus, prin ordonanță președințială, accesul furnizorilor de gaze naturale pe proprietatea clienților în scopul sistării alimentării.
Jurisprudența publicată reflectă aplicarea procedurii ordonanței președințiale în alte materii (precum acces la bunuri comune, exercitarea unor drepturi personale sau protecția posesiunii), fără a fi identificate cazuri similare în domeniul energiei.
Cu toate acestea, cadrul normativ aplicabil – art. 997 – 1.002 Cod procedură civilă privind ordonanța președințială – permite, cel puțin la nivel teoretic, un demers judiciar pentru ca furnizorii să recurgă la acest instrument procedural, întrucât situația îndeplinește condițiile de urgență, vremelnicie și neprejudecare a fondului.
Astfel, ordonanța președințială poate fi folosită pentru a obține, în mod temporar, autorizarea accesului sau obligarea clientului să permită intervenția necesară pentru sistarea alimentării, până la soluționarea pe fond a acțiunii vizând, fie rezilierea și plata facturilor restante, fie doar plata facturilor restante și, în ambele cazuri, plata dobânzilor și penalităților.
În lipsa unei jurisprudențe publice consacrate, se impune o atenție sporită din partea furnizorilor și a consultanților juridici care îi reprezintă, pentru a documenta intern cazurile de refuz de acces. Notificările scrise, procesele-verbale ale încercărilor de sistare, refuzurile clientului și eventualele riscuri tehnice trebuie administrate dar și consemnate riguros, pentru a putea fundamenta în viitor cereri în fața instanței.
6. Preavizul de sistare – o condiție obligatorie
Procedura de întrerupere a alimentării impune transmiterea unui preaviz scris către clientul final. Conform art. 48, art. 51 alin. (2) și art. 53 din Regulamentul aprobat prin Ordinul ANRE nr. 29/2016, notificarea trebuie transmisă cu cel puțin 15 zile calendaristice înainte de sistare. Această formalitate reprezintă primul pas legal și constituie o condiție de validitate a procedurii de sistare. Lipsa preavizului ar putea conduce la contestarea legalității întreruperii și la atragerea răspunderii furnizorului.
Totodata, conform art. 50 ind. 2 din Regulamentul aprobat prin Ordinul ANRE nr. 29/2016, în ipoteza în care clientul final contestă corectitudinea valorii facturilor emise, nu se poate dispune sistarea furnizării până la comunicarea către clientul final a rezultatului verificării realizate de furnizor, cu respectarea prevederilor standardului de performanță pentru activitatea de furnizare a gazelor naturale.
7. Concluzii
Refuzul clientului de a permite accesul pe proprietate nu atrage, per se, sancțiuni contravenționale, însă limitează capacitatea furnizorului de a sista alimentarea. Fără un punct exterior pentru sistare, singura cale legală este cea judiciară – ordonanță președințială urmată de acțiune pe fond. Accesul forțat pe proprietatea privată fără acordul clientului este ilegal. Documentarea completă (contract, preaviz, procese-verbale, facturi) este crucială pentru susținerea oricăror demersuri judiciare. Dezvoltarea unei practici unitare este binevenită la fel cum, pe termen mediu, este recomandabila implementarea unor clarificări legislative care să asigure predictibilitate operatorilor și protecție consumatorilor.
Bibliografie
- Legea nr. 123/2012 privind energia electrică și gazele naturale, republicată, cu modificările ulterioare.
- Ordinul ANRE nr. 29/2016 pentru aprobarea Regulamentului privind furnizarea gazelor naturale, cu modificările ulterioare.
- Codul de procedură civilă, republicat.
- Portalul instanțelor de judecată – Buletinul Jurisprudenței
Un material Legal Marketing
