VIDEO Cristian Dărmănescu, la Profit LIVE: De când a scăzut TVA la alimente, piața de pește a crescut cu 3%

VIDEO Cristian Dărmănescu, la Profit LIVE: De când a scăzut TVA la alimente, piața de pește a crescut cu 3%
Profit.ro
Profit.ro
scris 6 iul 2016

Cristian Dărmănescu, directorul general al Romfood Trading, compania care are în portofoliul său produsele din pește și fructe de mare Alfredo Seafood, spune că piața de pește a început din 2013 să își revină, iar anul trecut, după scăderea TVA la alimente, a înregistrat chiar un avans de 3%.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

”Piața de pește este intr-o ușoară înviorare, în ultimii trei ani vedem chiar o ușoară creștere, iar, în ultimele 12 luni, măsurătorile noastre arată că, de când TVA a coborât de la 24% la 9%, am avut o creștere pe acest segment de 3%. Suntem mult în urma cărnii roșii și a porcului ca volum, dar există și elemente de optimism deoarece ca valoare este apropiată. Peștele este mai scump (decât carnea roșie sau cea de porc -  n.r.)”, a spus Cristian Dărmănescu.

De asemenea, directorul general al Romfood Trading este optimist în ceea ce privește perspectivele de creștere ale acestui segment, cu toate că peștele nu se numără printre preferințele alimentare ale românilor.

”Majoritatea românilor nu sunt mari amatori de pește și fructe de mare, dar eu cred în această industrie și în acest business, pentru că eu cred că este o resursă de proteină foarte curată, valoroasă și necesară tuturor de cel puțin două ori pe săptămână”, a mai spus Cristian Dărmănescu.

Printre zonele de unde Romfood Trading aduce pește pentru Alfredo Seafood se numără Alaska și Atlanticul de Nord (Norvegia și Danemarca), din zona Mediteranei (Grecia și Italia), considerate printre cele mai bune zone ale lumii pentru pescuit. Potrivit lui Dărmănescu, macroul este cel mai căutat produs din portofoliul Alfredo.

VIDEO Cristian Dărmănescu, la Profit LIVE: De când a scăzut TVA la alimente, piața de pește a crescut cu 3%

viewscnt
Afla mai multe despre
cristian darmanescu
profit live