

Comisia Europeană (CE) declanșează împotriva României procedurile ce pot duce la suspendarea accesului țării la banii din PNRR și la fondurile de coeziune, având în vedere că nu a luat măsuri adecvate pentru reducerea deficitului buegatar, situat la 9,3% din PIB anul trecut, cel mai ridicat din UE, a declarat un oficial european în contextul în care astăzi CE publică evaluări privind progresele statelor membre în privința reducerii deficitelor.
Mai multe informații referitoare la posibile concedieri de personal pregătite de una dintre cele mai mari companii din România, Continental, au apărut în ultimele 24 de ore în spațiul public. Reprezentanții companiei au transmis pentru Profit.ro care sunt planurile pregătite în acest scop.
Guvernanții români nu au respectat regulile de prudență fiscal în ultimii 35 de ani și au normalizat discursul traiului peste posibilități, spune Valentin Lazea, economistul șef al BNR. Deficitele mari au devenit o țintă, nu un caz atipic, teoria “wage led growth” a dus la inflație și deficit extern, iar pensiile au fost majorate discreționar, totul finanțat cu împrumuturi.
Cursul valutar oficial, de referință, anunțat miercuri de BNR a ajuns la 5,0558 lei pentru un euro, față de 5,0587 lei înregistrat marți.
Distribuitorii și producătorii de energie electrică din Europa nu au acces la datele investigației asupra cauzelor istoricei pene totale de curent (blackout) care a afectat timp de cel puțin 10 ore la rând Spania și Portugalia începând cu amiaza zilei de 28 aprilie, investigație derulată de Rețeaua Europeană a Operatorilor de Sisteme de Transport al Energiei Electrice (European Network of Transmission System Operators for Electricity, ENTSO-E), a declarat secretarul general al Eurelectric, Kristian Ruby.
Cererea de apartamente este mare în București este mare, pentru că, de exemplu, pentru a achiziționa un apartament de două camere, azi ai nevoie de 80 de salarii medii, în comparație cu anul 2009, când aveai nevoie de salariul mediu pe 33 de ani. De cealaltă parte, oferta a scăzut, ceea ce pune presiune mare pe prețuri, spune Gabriel Voicu, vicepreședinte, Managing Partner New Homes Division, SVN Romania.
De ce a ajuns România într-o situație economică delicată?
Ministerul Culturii consideră că furtul bunurilor clasate în categoria juridică tezaur (Coiful de la Coțofenești și brățările dacice) și valoarea de asigurare foarte mică sunt rezultatul managementului interimar de la Muzeul Național de Istorie. De altfel, conform unei verificări a ministerului, din 16 muzee de importanță națională, în 7 conducerea este asigurată de un manager interimar din 2010.
Șeful grupului eMAG, cel mai mare retailer oline local, cu afaceri de 11,4 miliarde de lei în anul fiscal 2024-2025, arată că impozitarea retailerilor online chinezi ar putea aduce venituri suplimentare la bugetul statului, confruntat cu un deficit semnificativ.
Liderul pieței distribuitoare de tutun, British American Tobacco (BAT), a scumpit pe 2 iunie, pentru a doua oară în acest an, pachetele de țigarete, de această dată cu 0,5 lei, după ce în ianuarie majorase prețul cu un leu. Astfel, Lucky Strike, Kent’100 și Rothmans Blue vor putea fi cumpărate cu 29,5 lei, relevă datele analizate de Profit.ro
Potențialul pentru dezvoltarea retailului este enormă, 34% populația țării fiind total neacoperită de retailul modern, în condițiile în care nivelul de trai a urcat considerabil în ultimii 10 ani, a arătat Florentin Avădanei, co-CEO Goldbach Group, la conferința Profit.ro “Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale”.
Combinatul siderurgic Liberty Galați, fostul Sidex, parte a conglomeratului multinațional GFG Alliance controlat de miliardarul indian cu cetățenie britanică Sanjeev Gupta, a startat operațiunile de producție prin activarea Furnalului nr. 5, o etapă semnificativă în planurile companiei de a-și continua activitatea.
Președintele Nicușor Dan transmite că își menține declarația că nu va crește TVA, în sensul că, în ceea ce îl privește, "toate discuțiile de acum cu partidele pornesc de aici".
Brandul chinez de mașini electrice Nio va intra pe piața din România până la finalul anului 2026.
Constructorul de mașini sport Porsche a proiectat un showroom revoluționar, cu un design complet nou, care se numește „Destination”. Prețul unui astfel de spațiu este unul uriaș, pentru că depășește în anumite cazuri, 10 milioane de euro, și nu orice dealer își permite să-l construiască.
Nissan își continuă planul de electrificare, în pofida dificultăților financiare pe care le traversează. Unul dintre pionierii automobilelor electrice moderne, Nissan Leaf, va fi lansat oficial la finalul acestei luni. Constructorul nipon prezintă acum primele informații referitoare la acest model.
Profit.ro organizează astăzi, de la ora 9.30, Conferința Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0896 | -0.0015 | -0.03 % |
| 1 USD | 4.3449 | +0.0032 | +0.07 % |
| 1 GBP | 5.8140 | +0.0168 | +0.29 % |
| 1 CHF | 5.4650 | +0.0057 | +0.10 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro