

RELOC Craiova anunță că își extinde expertiza în Europa, semnând acum două contracte cu Željeznički prevoz Crne Gore (ZPCG), din Muntenegru, pentru realizarea reparațiilor generale la locomotive electrice.
Fondul de investiții MidEuropa, care recent a cedat în România rețeaua de centre medicale Regina Maria, cumpără pachetul majoritar de acțiuni al Romanian Business Consult (RBC), integrator IT specializat in sectoarele de retail, banking și producție industrială din România, tranzacția fiind avizată acum de Consiliul Concurenței.
Guvernul va adopta, mâine, o ordonanță de urgență prin care să fie declarată situația de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere și să fie stabilite măsuri de protejare a economiei și a populației pe durata acestei crize.
La solicitarea Bursei Române de Mărfuri, formulată într-o AGA de la jumătatea lunii trecute, va fi prezentată o informare exhaustivă cu privire la blocajele existente la nivelul CCP.RO, proiectul de care se leagă lansarea unei piețe locale lichide a derivatelor.
Indicele OBX al bursei din Norvegia, țară petrolieră care are potențialul de a câștiga din explozia cotațiilor țițeiului, a avansat cu peste 5% de la atacul americano-israelian împotriva Iranului, într-un răstimp în care principalele piețe de acțiuni din Europa au suferit deprecieri de aproximativ 10%, conform analizei Profit.ro.
Banca de stat Exim Banca Românească, fosta EximBank, controlată de Ministerul Finanțelor, a emis în februarie și luna aceasta un total de 10 notificări ″vizând neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către societatea insolventă GSP Offshore SRL, atât în calitate de împrumutat, cât și de garant, precum și situația unor debitori afiliați″, potrivit unui document oficial analizat de Profit.ro.
Un proiect de extracție și procesare de magneziu, cu amplasament în județul Sibiu, al cărui dezvoltator este controlat majoritar de familia Bîlteanu, așteaptă OK-ul autorităților de la București, relevă date analizate de Profit.ro.
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) analizează acordarea unui împrumut pentru finanțarea dezvoltării, construcției și operării unui parc fotovoltaic de peste 1.200 MW în județul Arad, proiect deținut de Rezolv Energy și care ar urma să devină cel mai mare parc solar din Europa, relevă datele analizate de Profit.ro.
Miliardarul israelian David Wertheim, care deține producătorul berilor Tuborg și Carlsberg în România, și-a activat prima investiție imobiliară locală. Pregătește demolarea unor foste ateliere și depozite în zona Piața Muncii, din București, pentru a lăsa locul unui proiect imobiliar, potrivit documentelor analizate de Profit.ro.
Compania spaniolă MP Elevators, cu circa 1.200 de angajați și operațiuni în peste 100 de țări din întreaga lume, preia Koppel România Ascensoare, fondată în 2003 în vederea instalării, întreținerii și reparării produselor italiene exportate de grupul italian Koppel AW în România, relevă datele analizate de Profit.ro.
OMV Petrom, care deține 50% din concesiunea offshore de gaze naturale Neptun Deep, cea mai mare din Marea Neagră românească, precum și statutul de operator al acesteia, a început să depună actele necesare pentru avizarea unui nou foraj de explorare pe perimetru.
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță că terenul din fața librăriei Cărturești, de lângă blocul Patria, de pe Bulevardul Magheru, „emblematic pentru București”, va fi expropriat pentru a-l salva de la „betonare”.
Blocul ARO - Patria, din centrul Bucureștiului, intră în consolidare.
Comisarul-șef de poliție Bogdan Ghebaur, purtător de cuvânt al Poliției Române, atenționează că numărul său de telefon a fost clonat.
Compania americană Nuvve Holding, specializată în tehnologii în domeniul energiei regenerabile, și compania elvețiană de investiții Omnia Global vor construi un sistem independent de stocare a energiei prin baterii (BESS) de 60 MW în România, în cadrul unui parteneriat parafat pentru dezvoltarea unui portofoliu de proiecte BESS de peste 1 GW în Europa.
România rămâne una dintre țările ieftine la nivel global și regional în ceea ce privește costul vieții, potrivit indicelui global al costului vieții pentru 2026 realizat de Numbeo, care măsoară prețul cheltuielilor de zi cu zi — inclusiv chiria — raportat la New York, considerat baza de referință cu valoarea 100. Aceasta însă și în condițiile în care prețurile sunt raportate și la salarii/venituri, respectiv puterea de cumpărare a populației.
Noua regulă prin care Uniunea Europeană va introduce o limită comună pentru plățile în numerar în cuantum de peste 10.000 de euro a fost publicată în Jurnalul Oficial al UE.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2581 | -0.0011 | -0.02 % |
| 1 USD | 4.5223 | -0.0058 | -0.13 % |
| 1 GBP | 6.0777 | -0.0122 | -0.20 % |
| 1 CHF | 5.7265 | -0.0106 | -0.18 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro