Profit.ro IMM Ediția a IV-a - Soluțiile de finanțare ale IMM, produse bancare destinate acestora, variante pentru problemele de rambursare, exemple de succes, cum pot intra antreprenorii mici și mijlocii pe piețe străine

Profit.ro IMM Ediția a IV-a - Soluțiile de finanțare ale IMM, produse bancare destinate acestora, variante pentru problemele de rambursare, exemple de succes, cum pot intra antreprenorii mici și mijlocii pe piețe străine
Profit.ro
Profit.ro
scris 6 feb 2024

Soluțiile de finanțare ale IMM, inclusiv pentru digitalizare, produse bancare destinate acestora, credite disponibile, variantele pentru problemele de rambursare, exemple de succes în rândul IMM-urilor, metodele de internaționalizare a afacerilor, șansele antreprenorilor mici și mijlocii de a intra pe piețe străine și multe alte teme vor fi prezentate la conferința Profit.ro IMM Ediția a IV-a.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV: Inteligența Artificială în Economie. Parteneri: Garanti BBVA, Gomag.

Evenimentul, programat pentru 28 martie la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, va fi transmis în direct și la PROFIT NEWS TV - DETALII AICI

CONTEXT

Anul 2024 a venit cu multiple surse de incertitudine pentru întreprinderile mici și mijlocii și pentru microîntreprinderi, care au toate șansele să se prelungească sau chiar să se acutizeze și în anul următor.

“Reforma fiscală” a statului, care nu reușește să-și acopere deficitele uriașe, s-a tradus în taxe și impozite crescute pentru mediul de afaceri.

Scăderea pragului de încadrare la microîntreprinderi și creșterea impozitului pentru acestea, majorarea impozitelor pe venit și bunuri, dar și a TVA pentru anumite sectoare, eliminarea unor facilități fiscale din trecut sunt doar câteva măsuri cu impact negativ pentru micii antreprenori, cărora sunt șanse mari să li se adauge noi înăspriri ale fiscalității din 2025.

Mult așteptata digitalizare a ANAF și a restului administrației publice, de la care mediul de afaceri aștepta o reducere a birocrației, a pornit cu confuzii tehnice, în pași care, în prima etapă cel puțin, au reușit să complice chiar ce ceea ce doreau să simplifice – e-factura fiind doar un exemplu.

Iar povara fiscală nu este singura bătaie de cap. Vine după o perioadă lungă de creștere a prețurilor la energie, combustibili și alimente, de scumpire a finanțărilor bancare, de încetinire a economiei, de temperare a consumului și de persistență a tensiunilor geopolitice, cu un război la graniță care continuă să afecteze economia locală. 

Șocul unor astfel de evoluții este resimțit mult mai puternic de antreprenori mici și mijlocii, prinși, ca întotdeauna, în mijlocul crizei, cu probleme de capitalizare, fără plase de siguranță și cu dificultăți în aplicarea unor planuri de afaceri coerente și predictibile, în perioade de incertitudine. Într-un astfel de context, trebuie să găsească soluții pentru a face față presiunilor salariale, necesității de a atrage, pregăti și reține angajați și nevoii de a investi pentru a ține pasul cu tehnologia. 

În plus, trebuie să își poată asigura finanțări noi pentru capital de lucru și investiții, într-o perioadă în care cele luate în trecut sunt tot mai dificil de rambursat.

Asigurarea finanțărilor devine mai complicată și pentru sectorul tech, unde problemele apărute pe plan internațional au mai temperat din entuziasmul investitorilor.

Cum pot antreprenorii, într-un astfel de mediu plin de presiuni, să reușească mai mult decât simpla supraviețuire în criză?

Cu ce strategii și soluții pot valorifica oportunități de inovare, de creștere, de internaționalizare?

În ce măsură se pot baza pe sprijinul venit din alte zone instituționale, financiare ori administrative?

TEME DE DEZBATERE:

Efectul reglementărilor și modificărilor legislative ce vizează IMM-urile. Măsuri contestate / reforme așteptate.

Cum arată situația economică a sectorului IMM în contextul actual dificil. Perspective sectoriale. Impactul războiului din Ucraina. Perspective în cazul prelungirii conflictului.

Soluțiile de finanțare, inclusiv pentru digitalizare. Produse bancare destinate IMM-urilor. Credite disponibile. Soluții pentru problemele de rambursare.

Ce trebuie să corecteze statul pentru ca programele de sprijin să fie și eficiente. Stadiul programelor cu fonduri europene. Care funcționează mai bine și care au mai puțin impact pentru IMM-uri? Recuperarea întârzierilor. Apeluri de proiecte deschise în 2024.

Oportunități și dificultăți. Soluții pentru dialogul social precar între stat și antreprenori, consultați foarte rar, târziu sau deloc în modificări legislative care îi vizează.

Problema blocajelor financiare, a plăților încasate cu întârziere.

Provocări pentru IMM-uri pe piața muncii, în găsirea și reținerea angajaților. Presiuni salariale. Nevoi de instuire și specializare.

Exemple de succes în rândul IMM-urilor, cum au putut trece prin criză. Inovații și tendințe în tehnologie care schimbă antreprenoriatul local.

Cum fac față IMM-urile provocărilor tehnologice și nevoii de digitalizare rapidă.

Soluții de internaționalizare a afacerilor. Șansele antreprenorilor mici și mijlocii de a intra pe piețe străine.

Perspectiva investitorilor (fonduri, angel investors etc.) implicați în sectorul IMM. Cum se schimbă evaluările în această perioadă?

Soluții pentru dezvoltarea ecosistemului start-up. Provocări pentru educația antreprenorială.

viewscnt
Afla mai multe despre
profit
imm
conferinta
forum