Contradicția dintre obiectivele majore de politică internă și externă ale președintelui american Joe Biden și politicile comerciale ale administrației sale a devenit din ce în ce mai acută. Pe măsură ce Biden se apropie de jumătatea mandatului său electoral, nu este exagerat să spunem că duce un război împotriva propriei agende.
30 iulie - Maraton Profit News TV: Inteligența Artificială în Economie. Parteneri: Garanti BBVA, Gomag.
Pe plan intern, administrația a subliniat necesitatea de a atenua schimbările climatice, de a reduce inflația, de a combate sărăcia și de a menține productivitatea și creșterea economică. Dar politicile sale comerciale vor face contrariul.
Același lucru este valabil și pentru obiectivele de politică externă ale SUA. În pofida unui consens bipartizan clar privind necesitatea de a consolida alianțele SUA, administrația a majorat tarifele pentru lemnul canadian, a impus măsuri mai stricte de "Buy American" (care intră în conflict cu obligațiile sale din cadrul Organizației Mondiale a Comerțului) și a luat alte măsuri care dăunează aliaților SUA.
Mai rău, aceste politici au crescut (sau cel puțin nu au reușit să scadă) costurile și prețurile într-un moment în care inflația este cocoțată la un nivel maxim al ultimelor patru decenii. Un document de politică al Institutului Peterson de Economie Internațională estimează că SUA ar putea obține o reducere unică de 1,3% a prețurilor de consum prin simpla eliminare a tarifelor vamale impuse de Trump importurilor chinezești.
Panourile solare oferă o ilustrare perfectă a modului în care politicile administrației se contrazic între ele. Pentru a elimina treptat combustibilii fosili, celulele solare trebuie să fie produse la o scară mult mai mare, încorporate în producția de panouri solare și apoi instalate. După ce președintele Donald Trump a impus în 2018 un tarif vamal de 30% pentru panourile solare importate, Biden a anunțat anul acesta că va extinde această politică - deși cu unele excepții - ca parte a campaniei sale de susținere a producției americane și a "locurilor de muncă bune".
Dar ecologiștii și distribuitorii și instalatorii de panouri solare au obiectat pe bună dreptate, subliniind că, deși industria solară avea 250.000 de angajați în 2019, doar 34.000 de persoane lucrau în domeniul fabricării panourilor solare, în timp ce o proporție mult mai mare era formată din instalatori. În plus, aproximativ 80% din panourile solare instalate în SUA în 2019 și aproape toate celulele solare au fost importate, ceea ce sugerează că America va rămâne dependentă de importurile de energie solară chiar dacă își poate crește capacitatea de producție internă.
"Autosuficiența" pur și simplu nu este la îndemână. Și pentru că producătorii americani de panouri solare încă nu sunt competitivi la nivel internațional, aceștia vor solicita protecții care intră în conflict cu obiectivele de reducere a utilizării combustibililor fosili și de limitare a inflației. În cele din urmă, vor fi pierdute mai multe locuri de muncă în domeniul instalării panourilor solare decât s-ar fi putut câștiga în producție. Din fericire, în această vară, administrația Biden a ridicat tarifele pentru panourile solare importate din Canada și Mexic și a amânat cu doi ani impunerea de tarife pentru panourile solare importate din Cambodgia, Malaezia, Thailanda și Vietnam.
CITEȘTE ȘI Politica fiscală trebuie să se întoarcă la fundamenteÎn loc să îmbrățișeze protecționismul, administrația Biden și-ar fi putut îndeplini mai eficient obiectivele de mediu, de reducere a inflației și de ocupare a forței de muncă prin subvenționarea producției de panouri solare. În plus, este îndoielnic că obiectivul declarat de securitate națională ar putea fi atins, având în vedere că SUA nu dispune de materiile prime pentru producția de celule solare.
Un alt exemplu de incoerență politică a administrației Biden este lipsa de interes a acesteia de a adera la Acordul cuprinzător și progresiv pentru Parteneriatul Trans-Pacific. După ce Trump a abandonat predecesorul CPTPP, anume Parteneriatul Trans-Pacific pe care președintele Barack Obama îl negociase cu alte 11 țări din zona Pacificului, Japonia a preluat conducerea și a împins acordul dincolo de linia de sosire - formând un bloc economic masiv care nu include SUA. Ca urmare, exportatorii americani trebuie să concureze cu mărfurile scutite de taxe vamale care intră din țările membre și, întrucât aceste țări sunt aliați ai SUA, atât interesele economice, cât și cele geopolitice ale SUA sunt în cele din urmă afectate.
Restricțiile stricte privind imigrația sunt, de asemenea, contrare obiectivelor politice declarate de Biden. De exemplu, lipsa vizelor pentru lucrătorii calificați a limitat producția de semiconductori, cercetarea și dezvoltarea, ceea ce a determinat producătorii de cipuri și industriile de înaltă tehnologie din SUA să facă lobby pentru un plafon mai mare de vize - până acum fără niciun rezultat. Într-un moment în care SUA adoptă noi legi importante pentru a accelera producția și dezvoltarea semiconductorilor, barierele autoimpuse pentru forța de muncă calificată reprezintă o lovitură în picior.
De asemenea, restaurantele și alte întreprinderi care angajează muncitori necalificați și care tind să se bazeze pe forța de muncă de origine străină au avut dificultăți în ocuparea locurilor de muncă. Prin creșterea acestor fluxuri de imigrație, SUA ar putea atât să stimuleze creșterea economică, cât și să reducă unele dintre presiunile inflaționiste actuale.
Există multe alte conflicte de acest gen. Atunci când administrația Biden a încercat să crească capacitatea de transport ca răspuns la o amenințare de grevă a căilor ferate, se pare că nu a luat în considerare suspendarea Legii Jones, care împiedică navele străine să transporte bunuri între porturile naționale americane.
Deși se presupune că Legea Jones ar trebui să protejeze industria navală americană (inclusiv construcția de nave și ocuparea forței de muncă în transportul maritim), orice astfel de beneficiu este extrem de mic. Doar aproximativ 9.200 de marinari sunt angajați pe navele oceanice americane; iar costurile de construcție navală din SUA sunt atât de mari comparative cu cele din alte țări, încât practic nu sunt produse nave oceanice în SUA. Prin renunțarea la Jones Act, administrația Biden ar fi putut contribui la înlocuirea camioanelor și a căilor ferate cu transportul pe apă, îndeplinindu-și astfel obiectivele de reducere a costurilor de transport maritim, a congestionării porturilor, a inflației și a poluării, toate deodată.
Economia SUA este puternică și prosperă datorită concurenței. Intervenind pentru a proteja perdanții, factorii de decizie politică nu vor face decât să o slăbească și să submineze alte obiective interne și externe. Pentru a obține rezultate mai bune pentru America și pentru economia mondială, administrația Biden ar trebui să adere la CPTPP, să relaxeze restricțiile privind imigrația și, în cazul în care se consideră că sprijinul este necesar, să implementeze subvenții atent direcționate pentru producția de semiconductori și panouri solare.
Anne O. Krueger, fost economist-șef al Băncii Mondiale și fost prim director general adjunct al Fondului Monetar Internațional, este profesor cercetător principal de economie internațională la Școala de Studii Internaționale Avansate a Universității Johns Hopkins și cercetător principal la Centrul pentru Dezvoltare Internațională de la Universitatea Stanford.
Copyright: Project Syndicate, 2022.
www.project-syndicate.org
