În curând, legea dării în plată intră în Camera Deputaților pentru votul final. Vine din Senat cu un singur defect: trunchierea prin stabilirea unei limite de 150.000 de euro în baza argumentului de a nu fi favorizați șmecheri cu bani care nu vor să plătească. Contraintuitiv, abia introducerea acestui prag reprezintă o subvenție viitoare pentru samsarii imobiliari.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
"Legea e cu dedicație pentru unii șmecheri plini de imobile", a fost retorica lobby-ul bancar, la finele anului trecut, împotriva așa-numitei dări în plată. Un mesaj care nu a reverberat în public și s-a estompat. Argumentul, însă, preluat de BNR, a rămas: dacă legea nu este pentru samsarii imobiliari, atunci de ce să nu fim de acord cu introducerea unui plafon?
Chiar așa! De ce?, s-au întrebat senatorii și au votat pentru un astfel de prag. Legea este pentru cei mulți - familiile de români care sucombă sub povara datoriilor - așa încât nu vedem de ce să lăsăm loc și pentru cei care s-au hazardat la credite de sute de mii de euro, și-au zis.
O neînțelegere gravă a componentei caracterului preventiv al legii abia lasă loc pe mai departe finanțării baloanelor imobiliare, creditării iresponsabile și licitațiilor nebunești pentru accesul la banii-credit și la imobilele premium. Totul cu riscul banilor deponenților.
CITEȘTE ȘI De ce BNR nu vede copacii din cauza pădurii în cazul legii dării în plată? Inspirată de realitatea sutelor de mii de debitori cu apa la gât, legea dării în plată a fost înțeleasă de legiuitori drept o reparație la creditarea prădătoare de la jumătatea deceniului trecut. A fost adoptată cu aplauze în Camera Deputaților la sfârșitul anului trecut și a fost votată, la reexaminare, cu unanimitate în Senat.
Așa se face că aproape nimeni - surprinzător nici măcar la Banca Națională - nu vorbește despre caracterul preventiv al legii, cel de adecvare mai bună a riscului ipotecii. În America - unde legile "anti-deficiency", de prevenire a urmăririi debitorilor și după executarea garanției, au o vechime mare - chiar acesta este și sensul: cel de a preveni finanțarea bulelor speculative în imobiliare.
Atunci când stimulentul de a acorda credite cât mai mari și pe scadențe cât mai lungi - pentru a realiza profituri cât mai mari și a încasa bonusuri substanțiale - este la bancheri, atunci și riscul de colateral trebuie să fie tot acolo.
Privind lucrurile din această perspectivă, stabilirea unui plafon sub aspectul problematicii garanției este un deplin non-sens. 10-20 de credite mai mici de 50.000 de euro abia dacă distrug mai multe depozite decât 2-3 credite peste plafonul de 150.000 de euro.
Cu ce să fie înfrânată banca în a acorda credite supradimensionate, cum să fie stimulată să evalueze mai judicios garanția și cuantumul împrumuturilor acordate când știe că la creditele mari lipsește securea perspectivei ca debitorul să returneze imobilul? Cui îi mai pasă de distrugerea de depozite?
Ce spune legea în formula adoptată de Senat? Că nu interesează pe legiuitor că banca va acorda un credit de 650.000 de euro pentru un imobil care nu valorează mai mult 300.000 de euro la o medie multianuală și prin prisma unor date fundamentale (preț de construcție, randamentul chiriilor, preț pe metrul pătrat raportat la venitul mediu și la PIB-ul per capita).
Cum BNR a propus plafonul, pare că nu este interesat nici supraveghetorul pieței... Ciudat! Pentru că aceasta înseamnă o potențială distrugere de valoare (și de depozite) de 350.000 de euro, adică echivalentul a 7 locuințe vândute prin Prima Casă.
Invitație la speculă! Asta reprezintă limita impusă în Senat, decizie în contradicție cu ceea ce reprezintă caracter prudențial al legislației similare din SUA. Subvenționarea prin bani-credit a samsarilor imobiliari, decuplarea garanției de cuantumul creditului acordat și cale liberă la finanțarea baloanelor imobiliare.
CITEȘTE ȘI Ciudățenii în campania împotriva legii dării în plată Că senatorii nu au vizat acest aspect al legii este întrucâtva de înțeles. BNR are, însă, atribuții privind stabilitatea financiară. Așa cum reglementatorii au inițiat legile "anti-deficiency" în SUA, la fel Banca Națională ar trebui să fie printre primii susținători. Dacă ar fi făcut, spre exemplu, o propunere în acest sens în anii 2006-2007, poate că nu culegeam atâtea cioburi rezultate din implozia creditului.
Banca centrală nu numai că s-a opus cu tărie legii, dar a promovat un plafon care vine întru dezechilibrul sistemului financiar pe termen lung, invitație la un nou caritas imobiliar. O singură explicație ne vine în minte: BNR e mai preocupată de gunoaiele creditării trecute și de bilanțurile putrede ale băncilor care au piramidat la specula imobiliară, decât de ceea ce ar trebui să fie creditare responsabilă de acum încolo.
Legea mai poate fi întoarsă doar la Cameră astfel încât să nu lase băncilor niciun stimulent pentru subvenționarea jongleriilor cu proprietăți premium ale samsarilor imobiliari.
PS: Întrucât sunt un adversar hotărât al existenței vreunui plafon și i-am văzut adesea pe adversarii legii - pierzători în bătălia argumentelor - atacând la persoană (inclusiv uitându-se chiorâș la calitatea unor studii doctorale), precizez că eu nu am niciun credit cu vreun imobil de dat în plată. De fapt, nu am niciun credit. De asemenea, nici mama mea nu are vreun credit. Iarăși, nici tatăl meu nu are contractat împrumut și nici firma lui nu are credite la bănci. Finalmente, oricât de greu ar părea de crezut, nici fratele meu nu are credit.
Cât despre șmecherii din imobiliare, despre care scriam încă din anul 2008 - când băncile îi umpleau de bani - nu cred că cineva poate spune că îi reprezint pe aceștia.
