Frigiderul care te face să te gândești la doctor

scris 6 feb 2017

Pe la începutul lui decembrie au intrat în magazinele mici, de cartier, dar mai ales prin fostele consignații de la țară, frigidere la mâna a doua, "ieftine și bune". Bineînțeles că s-au vândut ca pâinea caldă. Pe foile A4 pe care li se făcea reclamă scria clar că nu e nevoie decât să lași seara în frigider o cratiță goală, iar dimineața o vei găsi plină cu ciorbă. Mai multă carne, mai mult lapte și mai multe ouă erau câteva din promisiunile celor care încercau să atragă clienții.

Familia lui Românescu, IT-istul, își pierduse definitiv încredere în frigidere după ce, cu doi ani în urmă, pe când lucrau, el la un proiect în Anglia, ea la o bancă de acolo, stătuseră multe ore la coadă în frig și tremuraseră pentru un frigider înalt de doi metri, de fabricație germană. Peste câteva luni terminaseră treaba la Londra și reveniseră în țară. Nu s-au îndurat de frumusețea de frigider și l-au adus cu ei acasă. L-au băgat în priză și s-au mirat de cât e de silențios. Nici nu ziceai că e pornit. Doar soacră-sa, femeie simplă ieșită la pensie, se uita la el cu ură, pe sub sprâncene. Îi plăceau vechile frigidere, fabricate la noi în tinerețea ei, chiar dacă înghețau toate apele pe care le lăsai peste noapte acolo.

Frigiderul înalt și silențios nu prea făcea treabă. Nu se strica mâncarea în el, dar nici n-o scoteai bocnă de acolo, cum se-ntâmplase cu vechiul frigider, o arătare mică și strâmbă adusă cu vaporul la Constanța. L-au iubit în primii ani ca pe un tată pe frigiderul ăla, deși cu cât trecea vremea, devenea tot mai zgomotos. Dar din ce în ce mai des, când îl deschideau, dinăuntru venea un damf greu de tărie și de țigări, de parcă cineva făcuse chefuri monstruoase în el. Cel mai ciudat însă e că mai tot timpul găseau în mâncare fire lungi de păr blond. Dezamăgiți, au ajuns să-l dea de pomană unor intelectuali romantici și naivi, care aveau atâta nevoie de un frigider încât îl acceptau și așa, duhnind a toate cele.

Ultimul frigider, cel nemțesc, a avut o soartă mai blândă. Cu regret, l-au dus în balcon și l-au lăsat acolo, înalt, tăcut și scos din priză, ca să nu mai consume. Nici măcar nu și-au dat seama că lipsea. Din când în când, doamna Românescu mai lua o cârpă și-l ștergea de praf doar așa, ca să se mai destreseze după atâta muncă.

După toate poveștile astea, Românescu nu voia să mai audă de frigidere, iar dacă cineva deschidea discuția, îi întorcea spatele și-și vedea de ale lui. Își lua soția de braț și ieșeau la masă în oraș, iar când n-avea timp, chef sau bani, își comandau o pizza acasă. Doar soacră-sa suspina mereu, visând la oale mari cu ciorbă din care să mănânce pe săturate.

În iarnă, când au intrat frigiderele ieftine în magazine, soacra s-a ținut tare. Dacă ei au dat o grămadă de bani pe un frigider străin, de fițe, care nici măcar nu merge bine, are și ea dreptul să cumpere unul de la reduceri. Se spunea că frigiderele astea consumau puțin, erau foarte ieftine și, mai ales, cu cât mănânci mai mult, cu atât găsești mai multă mâncare acolo, în ele.

Românescu, om cu școală în străinătate, a prins vrăjeala, dar nici că-i mai păsa. I se rupea în 14 de frigidere. În weekend-ul ăla a plecat la munte, iar duminică seara s-a dus cu nevasta la un concert. Rămasă șefă peste toată casa, soacra a băgat mâna în banii puși deoparte pentru când va crește ăla mic, iar restul a completat din pensia ei. Știa că o să-i mulțumească toți într-o zi.

Ei, era și el nervos... CITEȘTE ȘI Ei, era și el nervos...

Luni sau marți s-au trezit cu frigiderul în casă. Nu trebuia să fii doctor în frigidere ca să te prinzi că aparatul era unul vechi, fabricat la noi pe vremea Împușcatului, și doar i se aruncase o spoială de vopsea pe ușă, ca să pară nou. Dacă te uitai mai bine, grătarele aduceau vag cu rafturile magazinelor de pe vremuri, care erau mai goale decât actorii din filmele porno.

Stimulată de noua achiziție, soacra s-a apucat de făcut ciorbe și toată familia se simțea, parcă, mai bine. În prima noapte frigiderul n-a făcut mare zgomot. Torcea frumos, ca o pisică, și-i amintea soacrei de vremurile bune de dinainte de '89. Dar dimineața, când a deschis ușa, acolo era tot atâta ciorbă cât lăsase ea seara. Și fix tot atâta carne. Nu se înmulțiseră peste noapte, așa cum scria în reclame. Soacra a sunat la magazin și s-a plâns, dar cei de-acolo i-au spus că trebuie așteptat un an, până se rodează și el, și abia apoi își intră în pâine.

De Crăciun și-au cumpărat 15 kilograme de carne de porc și o parte au lăsat-o acolo, la congelat, în cutiuța de sus a frigiderului. A trecut și Revelionul și abia undeva, pe la sfârșitul lui ianuarie, au simțit mirosul. Deși ajunsese între timp să facă zgomot ca un tractor, semn că funcționa cu motoarele la maximum, frigiderul se comporta ciudat. Îngheța bocnă toate apele din el, dar strica toată mâncarea. Când îi deschideau ușa, din el venea un miros greu de hoit amestecat cu fecale. L-au scos din priză, l-au spălat, dar povestea s-a tot repetat. Puțea de-ți muta nasul.

- Gata, trebuie să renunțăm și la ăsta, i-a zis el soacrei. Măcar ăla din balcon, chiar dacă nu face treabă, nu pute.
- Cum să renunțăm, Costele, dacă abia l-am luat. Nu renunți la un frigider pe care abia l-ai cumpărat. Ar trebui să ne țină măcar patru ani, dacă nu opt.
Domnul Românescu a deschis ușa și duhoarea de putreziciune a cuprins toată casa. Soacra se cocoțase în vârful patului și se uita la el. Femeia n-avea nicio vină, până la urmă. Se luase și ea după celelalte babe din cartier. Doamna Românescu, mai împăciuitoare, a încercat s-o scoată pe mă-sa basma curată:
- Ce vrei, Costi, noi doi suntem singurii vinovați, nu mama. Așa e când doi oameni cu facultate lasă casa pe mâna unei bătrâne fără școală.

În zilele alea, ca printr-o minune, frigiderul înalt, din balcon, a început să turuie. N-au reușit să afle cine-l băgase din greșeală în priză și cum de a pornit așa, din senin. Poate că de la frigul de pe balcon se mișcase ceva în el sau poate că simțise și el, cât era de robot, că un alt frigider intrase pe fir. L-au băgat înapoi în casă și l-au lăsat în priză, lângă celălalt, luat de soacră de la reduceri.

Au mai trecut așa șapte zile. Robotul părea să funcționeze normal, dar nu puteai ști când te lasă iar cu fundul în baltă. Rivalul lui, cel vopsit, continua să strice tot ce puneai în el. Era din ce în ce mai zgomotos și Românescu ar fi putut jura că uneori, când îl vorbeau de rău prin casă, i se înroșea un pic vopseaua de pe ușă, ca obrajii unui om care încearcă să-și țină furia în frâu.

Nu știu ce s-a întâmplat, până la urmă, cu frigiderul vopsit al familiei Românescu. N-am mai avut timp, în ultimele seri, să trec pe la ei, dar o să-i întreb când îi mai văd. Un frigider nu-i un obiect de care să te atașezi, așa, ca laptopul ori mașina. Un frigider ar trebui să fie ca arbitrul la fotbal, să-și facă treaba bine, dar cât mai discret, iar tu să uiți că există. Nu te-ntâlnești la cârciumă să discuți despre arbitri sau frigidere. Subiectul principal e meciul. Sau mâncarea.

Dar când ajungi să te preocupe mai tare frigiderul decât mâncarea e semn că dacă nu faci ceva repede o să ajungi să vorbești cel mai des despre doctori.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
opinie
liviu iancu