Independența justiției este una dintre ele. Adesea înghesuim discuția doar în registrul îngust al scandalului de moment sau al indignării civice. Vorbim la ore de maximă audiență despre dosare, presiuni, controverse privind numiri, condamnări sosite “la plic” sau, dimpotrivă, dezincriminări neașteptate contra “plicuri” solicitate.
Dar mult mai rar vorbim și despre consecințele economice concrete ale unui sistem judiciar vulnerabil. Ideea că problemele din justiție afectează doar dreptatea, nu și prosperitatea este de fapt una dintre cele mai mari iluzii colective.
În realitate, o “justiție capturată” - utilizez sintagma, puternică de altfel, care ne ține pe jar de o săptămână încoace - este mult mai mult decât un derapaj democratic. Este un mecanism de frânare structurală — invizibil pentru mulți, dar dureros de eficient — care limitează sau chiar alungă investițiile, sugrumă inițiativa privată și prelungește stagnarea în starea de subdezvoltare economică. Cu un sistem judiciar independent și onest, economia are unde se ancora; în absența lui, totul devine provizoriu, vulnerabil, negociabil.
Să ne imaginăm un oraș de provincie - poate chiar dintr-o zonă mai puțin dezvoltată a țării-, unul dintre acele locuri în care administrația visează la investitori care să revitalizeze zona. O companie străină analizează oportunitatea unei investiții substanțiale: o fabrică ce ar avea bună piață la export, câteva sute de locuri de muncă, furnizori locali, taxe suplimentare la buget.
Totul pare promițător… până în momentul în care echipa juridică observă și semnalează investitorului că litigiile comerciale durează. ani întregi, că soluțiile pronunțate diferă radical de la o instanță la alta și că aplicarea contractelor este mai degrabă un exercițiu de improvizație decât un proces previzibil.
Compania pleacă. Nu se agită, nu protestează, nu explică. Pur și simplu închide dosarul și se îndreaptă spre o jurisdicție unde jocul economic este arbitrat de reguli clare și transparente, nu de relații obscure și obligații oneroase.
Iar ceea ce tocmai ne-am imaginat nu este ficțiune. Este o realitate repetată în multe zone ale Europei de Est - deci și în România -și documentată adesea în studii economice ale unor instituții financiare solide. Ineficiența și capturarea justiției reduc apetitul pentru investiții, scad încrederea în mediul de afaceri și blochează dezvoltarea firmelor locale. Cercetările care leagă funcționarea instanțelor de ritmul de creștere economică arată cu claritate: acolo unde justiția funcționează bine, creșterea economică este mai rapidă, piețele financiare sunt mai profunde, iar capitalul circulă cu mai puține fricțiuni.
Din păcate, există costuri pe care nu le vedem, dar le plătim. Mecanismele economice din spatele acestor dinamici sunt simple, dar au efecte devastatoare. Atunci când un investitor își calculează riscurile, introduce în ecuație ceva numit “prima de risc juridic”. Acolo unde legislația este impredictibilă și lipsită de transparență, respectarea legii este guvernată de nesiguranță iar contractele nu sunt aplicate previzibil, această primă crește. Iar investițiile fug de costuri suplimentare — nu din capriciu, ci din logică financiară.
La fel, firmele mici și mijlocii, cele care ar trebui să fie motorul economiei, renunță la planuri de extindere atunci când recuperarea creanțelor devine un pariu cu final neașteptat. Pentru un antreprenor, a te baza pe bunăvoință în locul unui cadru juridic solid nu este doar o vulnerabilitate, ci o strategie sinucigașă.
Costurile directe ale unei “justiții capturate” sunt vizibile: corupție, dosare tergiversate, hotărâri incoerente, drepturi de proprietate fragile. Cele indirecte, însă, sunt cele care macină economia pe termen lung: reducerea inovării, exodul capitalului uman, pierderea încrederii investitorilor internaționali, reputația unui stat în care regulile se pot schimba oricând, în funcție de interesul momentului. O economie poate supraviețui chiar și cu taxe mari, birocrație excesivă sau infrastructură precară. Dar nu poate prospera într-un climat juridic arbitrar. Fără stat de drept, piața este o loterie, iar antreprenoriatul devine un joc rezervat celor cu acces la influență, nu celor cu idei bune.
Când justiția devine un actor politic, economia devine o victimă colaterală. Capturarea justiției nu este doar o problemă juridică — este una profund economică. Atunci când deciziile judecătorilor sunt modelate de interese politice sau economice, statul devine imprevizibil. Iar imprevizibilitatea este cel mai mare dușman al dezvoltării. Antreprenorii nu pot construi pe termen lung când regulile jocului pot fi redefinite peste noapte. Băncile nu acordă credite consistente dacă garanțiile juridice pot fi contestate la nesfârșit. Investitorii strategici — cei care aduc nu doar capital, ci și tehnologie și know-how — evită teritorii în care separația puterilor este o ficțiune fragilă. Nu vorbim despre o dezbatere abstractă, ci despre o relație directă între funcționarea instanțelor și bunăstarea economică.
Din păcate, nu există reformă rapidă sau soluție miraculoasă. Restabilirea independenței judiciare implică - probabil- o acțiune pe mai multe nivele. Banii nu creează încredere. Instituțiile o creează. Iar dacă instituțiile care garantează regulile jocului rămân compromise, randamentul oricărui efort economic va fi parțial irosit. În final, costul unei “justiții capturate” nu se măsoară doar în procente de creștere pierdute. Este un cost al oportunităților ratate: companii care nu se vor înființa niciodată, locuri de muncă care nu se vor crea, tineri care aleg să plece tocmai pentru că vor predictibilitate, nu promisiuni.
Priviți în lume: țările care prosperă sunt cele care au înțeles că statul de drept nu este un moft moral, ci o investiție cu cel mai bun randament de pe piață: garanția că viitorul poate fi construit, nu doar improvizat.
Daniel Apostol este editorialist, analist economic și expert în politici publice, prim-vicepreședinte ASPES
