Unul dintre numeroasele profiluri toxice de angajați, sau de candidați, dacă e vorba despre o recrutare, de care vă recomand să stați cât mai departe sau să rezistați ispitei sau presiunii de a-l promova: aparentanaliticul. Chiar de la primele cuvinte despre un job sau despre un lucru de făcut, îți spune să e greu, foarte greu, că are mari dubii că se poate face. Cu mult, mult timp înainte de a apuca să-i spui în măcar succint detaliu despre ce este vorba.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Dacă ai puțin antrenament, îți dai seama imediat că se agață de orice amănunt ca să spună nu. De lene, în marea majoritate a cazurilor, fără îndoială. Îl vezi cum caută instinctiv, visceral, micul detaliu pe care să-l scoată în față ca să refuze, sau să te facă pe tine să abandonezi.
Dacă un job sau un proiect are douăzeci de avantaje și un singur dezavantaj, discuția se duce direct la dezavantaj, instantaneu, și acolo rămâne. Se întoarce pe toate părțile, se disecă, se analizează, se fac proiecții și scenarii. Se iau în calcul prețul petrolului, evoluția demografică, războaiele din Israel și Ucraina, viitoarele pandemii, încălzirea globală… orice care să-i susțină afirmația că e greu, foarte, foarte greu.
E convins că vei aprecia spiritul său analitic profund, profesionalismul și rigoarea cu care abordează fiecare detaliu. Și că vei dubla sau tripla oferta, pe cale de consecință, sau că vei renunța să-i mai dai o sarcină în plus, după caz.
Cu cât cobori mai mult pe scara socială sau pe cea ierarhică într-o organizație, cu atât îi întâlnești mai des. Cu cât sunt mai săraci, cu atât mai analitici sunt, mai selectivi și mai greu de convins.
