Opinii: Nu zi hop (și-așa)!

Din nefericire, ne-am obișnuit ca oamenii politici nu numai să dea pe goarnă lucruri trăsnite, dar să și facă ce spun.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Opinii: Nu zi hop (și-așa)!

Poate că ăsta o fi blestemul poporului ăstuia, să vadă perindându-se în fruntea bucatelor nu numai oameni foarte pofticioși, dar și nepricepuți în ale bucătăriei, dar care alcătuiesc meniul. Recenta pățanie a statului român cu drona buclucașă e, pe lângă aspectul ei ridicol, una foarte îngrijorătoare.

Am să fac o paranteză. Scurta istorie a armatei române moderne a fost un una care a penduleat permanent între ridicol (mult) și sublim (puțin), cu un (prea tragic) final. Pe hârtie, stăteam întotdeauna, ca și acum, bine. Însă, odată intrați în luptă, soldații (adică amărăștenii) se trezeau fără puști, fără izmene, fără mâncare, ba, ce să vezi, și fără comandanți. Retragerea din fața trupelor germane nu a fost o consecință a disproporției dintre forța de luptă umană a celor două armate. Ci rezultatul înzestrării precare a celei românești. În numele armatei s-au derulat afaceri fabuloase, s-au înălțat imnuri de glorie.

În acel timp, stâlpii de cafenea bucureșteni perorau, tot ca azi, despre eroismul „soldatului român” care putea ieși cu pieptul gol împotriva mitralierelor. Dotarea deficitară a făcut, însă, inutilă, ridicolă și întunecată retragerea dezastruoasă a întregii armate române. Nu mult mai târziu, România a cedat Basarabia fără să tragă un foc de armă. Unde am mai auzit eu chestia asta? De curând, cumva, în timpul războiului ruso-ucrainean?

Au rămas de pomină relatările unor ofițeri germani despre „înzestrarea” armatei române aliate, din Al Doilea Război Mondial. Comandanți care își iubeau caii mai mult decât propria trupă și rezervau vagoane speciale pentru bidivii. Unde mai pui că hrana era împărțită financiar între soldați și preferatul comandantului. Dar sărăcirea rațiilor trupei, pentru distracția cabalină acelorași comandanți care, nu de puține ori, și-au abandonat oamenii din subordine?

Opinii: Loialitatea în epoca AI: de ce nu poate fi cumpărată și ce poate face o companie ca să o câștige CITEȘTE ȘI Opinii: Loialitatea în epoca AI: de ce nu poate fi cumpărată și ce poate face o companie ca să o câștige

Precum vedeți, povestea nu e veselă deloc. Și impresia asta mi-a fost întărită în timpul serviciului militar. Am făcut o armată foarte pricepută în mutarea gropii la gard, în spălarea tinetei și în culesul recoltei. Când a fost să ieșim la aplicație, tancurile ori nu au pornit, ori au luat foc. Calitatea instrucției și-a arătat adevărata față în timpul revoluției. Un haos sângeros. Soldații tineri s-au împușcat cu abnegație și din incompetență. Sau au tras după ciori.

De aia, eu nu mă mir că cad (cacofonia e intenționată) drone cu duiumul pe sânii scumpei noastre patrii. Și iar nu mă mir ce explicații aberante se oferă, de la evitarea unui conflict diplomatic, la grija pentru om. Dar, oricât de umoriști ori catastrofiști am fi, eu nu pot să înțeleg cum poate călători o dronă rusească pe jumătate din teritoriul României. Nu pot – și pace. Pentru că văd cu ochiul liber o istorie care se repetă. Și o strategie falimentară.

Un vechi proverb latin spune: „Dacă vrei pace, pregătește-te de război!” Nu pentru că am fi o națiune violentă și agresivă. Singurul război în care am invadat pe alții e cel balcanic, din 1913. Ce a fost la Turtucaia, câțiva ani mai târziu, a dat adevărata valoare a armelor și a artei militare românești. Excepțiile nu fac o regulă. O întăresc, tocmai pentru că sunt excepții.

Așadar, am toate motivele să fiu pesimist. Singura alinare vine de la faptul că România a fost pusă la coada dușmanilor Imperiului rus, pe locul 10. Să zicem mersi. Și să mulțumim Uniunii Europene și NATO, că, altfel, ar fi fost vai și-amar de noi.

Opinii: România globală va exista datorită excelenței românești CITEȘTE ȘI Opinii: România globală va exista datorită excelenței românești

Dar, cu ocazia asta, sper ca toți pacifiștii antiucraineni, antieuropeni să fi clipit măcar o dată, ca semn că s-au trezit din somnul cel de moarte. Vecinătatea colosului rus e de natură să dea fiori tuturor celor care i-au avut vecini: Finlanda, Țările baltice, Polonia și, ultimii pe listă, cu voia dvs., noi. Faptul că un stat își permite să ciuruiască spațiul aerian al altei țări mai mici (și mai prăpădite) ar trebui să mustre conștiința tuturor suveraniștilor naționaliști.

Ce fel de suveranitate poate fi aia? Îndrăznesc să spun, să repet că, fără UE și NATO, eram azi fii ploii. Pentru că nepotismul, arivismul, aroganța, hoția, incompetența se mai pot suporta într-o țară cât de cât democratică, pe timp de pace, dar devin arme mortale, sinucigașe în cadrul unui conflict extern.

Să fiu bine înțeles. Țin la viața mea, iubesc pacea, dar cel mai mult țin la viața copiilor mei. Ei ar putea fi carnea de tun pe care să se clădească o nouă ordine mondială, trecătoare, nedreaptă și violentă. Istoria lumii nu este altceva decât un șir uriaș de lupte, măceluri, crime și disperare. Dacă măcar aici am lăsa papagalul și flecăreala. În Polonia, partidele de dreapta și de stânga, euroatlantice și eurosceptice au căzut de acord că Polonia trebuie apărată cu orice preț. Vă amintesc că Polonia a dispărut 100 de ani de pe harta lumii.

Dacă ține cineva la țara asta, chiar înainte de a-și umple buzunarele și etala epoleții, ar trebui să-și măsoare și gradul de pregătire și de competență al patriotismului. Nu e greu. Sunt atâtea alte meserii bănoase. Atâtea alte afaceri cu statul, că nici n-ar trebuie să-și pună mintea în mișcare. Numai un pic de bun simți să ai și n-ai să sari pârleazul dezastrului.

Știm deja din istorie cum începe un război. Nu știe, însă, nimeni cum se va termina. Mai bine să nu înceapă. Și, pentru asta, va trebui, e musai, să ne putem apăra. Restul sunt palavre.

Florin Iaru este scriitor și jurnalist, fotograf și tehnoredactor. A scris cărți de proză și poezie și peste 2.000 de articole

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0906 +0.0005+0.01 %
1 USD4.4036 +0.0090+0.20 %
1 GBP5.8158 +0.0052+0.09 %
1 CHF5.4594 +0.0052+0.10 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
APARTAMENT 2 CAMERE - FLOREASCA - GRADINA INTERIOARA - COMISION 0%
  • {literal}{/literal} dormitor
  • {literal}{/literal} baie

De vânzare
216.408 €
Cele mai citite