Totul ține de cât de abil este un singur om. Președintele României. Prioritatea lui nu mai poate fi discursul, nici fotografia de la un summit, nici călcatul pe lângă covorul roșu. Nici promisiunile, că în ele nu mai crede nimeni după majorarea TVA.
Prioritatea numărul 1 este, aproape absurd, un guvern. De ce? Nu, România nu duce lipsă de programe de hârtie sau formule de compromis, ci pentru că e posibil să nu mai reziste fără un guvern funcțional și rău, care să taie în carne vie în stat, mai ales în punctele care au devenit o vulnerabilitate pentru însăși existența țării.
România este într-un moment în care timpul politic a devenit cumva la fel de scump ca banii.
Avem obligația logică în context internațional să reformăm în primul rând două lucruri: Armata și industria de armament. Ar fi cel mai mare dosar, unul de urgență, iar actualul Executiv nu poate reacționa la urgențe.
Nu mai e logic să ne bazăm pe faptul că cresc cheltuielile de apărare, România are nevoie de capacitate reală: rezervă militară, înzestrare, apărare antiaeriană, baze modernizate, industrie de apărare, reacție la drone, rol solid la Marea Neagră. Toate acestea cer nu numai bani, ci legislație, achiziții și execuție. Adică guvern.
Apoi, Serviciile. Care au nevoie de conduceri asumate, control civil credibil și o separare clară între securitate, influență politică și administrație. Aici, președintele are la mână instrumente, dar tot un guvern ar arăta că există o majoritate care să prindă ideile.
Lumea se uită și la noi. Și nu mai e ”ia să vedem ce mai e prin România”. E pe bani mulți. Avem credite, nerambursabile, dar mai ales rambursabile. De asta îi trebuie României un guvern „rău”. Nu rău cu oamenii, ci rău cu risipa, cu sinecurile, cu instituțiile umflate, cu companiile publice folosite ca adăpost politic, cu achizițiile dubioase, cu armata pe hârtie și cu serviciile ținute într-o zonă de provizorat chiar prea confortabil.
Un guvern bun pentru România va fi, inevitabil, un guvern rău pentru foarte multă lume care s-a obișnuit ca banii din taxe și creditele țării să fie vacă de muls și loc cald pentru oameni fără meserie. Trebuie să fie rău pentru șmecheria bugetară, pentru companiile care trăiesc din contracte obscure, și pentru toți cei care fac din țară o anexă de partid.
Ultima grijă a președintelui ar trebui să fie explicarea frumoasă a vreunei crize, să o îmbrace în vorbe. Ar trebui să forțeze apariția unui guvern care poate face lucrurile urâte pentru stat, repede.
