2018 ar fi trebuit, potrivit scenariului guvernanților, analiștilor și reprezentanților industriei, să fie anul confirmării României ca cel mai mare viitor producător de gaze al Uniunii Europene (UE), prin adoptarea cel puțin a două decizii finale de investiție în Marea Neagră și prin crearea unor burse de tranzacționare (BRM, și OPCOM) care ar fi creat premisele apariției, în România, a unui hub regional de gaze. Cum “viața bate filmul”, la finalul anului, industria de gaze a fost premiată de guvernanți, e adevărat, însă nu cu Globul, ci cu Zmeura de Aur.
Semnale negative în ceea ce privește intențiile autorităților referitoare la respectiva industrie au apărut încă de anii trecuți, însă au fost ignorate cu deosebită seninătate de conducerile executive ale companiilor, fie ele producătoare sau furnizoare. Introducerea “temporară” de noi impozite, pe producția locală, pe veniturile din liberalizarea prețului gazelor sau a taxei pe stâlp, ar fi trebuit să-i pună pe gânduri cel puțin pe producători.
2018 a început cu o surpriză. Din februarie, Agenția de Reglementare pentru Resurse Minerale (ANRM) a introdus în formula de calcul a redevenței prețul de referință de pe piața austriacă, care s-a situat în acest an la o nivel mediu de 120 lei/MWh, dublu față de prețul înregistrat în momentul dereglementării prețului gazelor (60 lei/MWh în aprilie 2017). Așa se face că povara fiscală a redevenței s-a dublat, practic.
Un accident, au spus probabil conducerile executive ale companiilor producătoare. Și unul temporar. Luna următoare însă, în martie, un nou “accident” a apărut: a fost modificat și impozitul “temporar” pe veniturile suplimentare obținute din dereglementarea prețului. Acesta a ajuns la o cotă de 60% până la un preț de 85 de lei/MWh și de 80%, peste prețul de 85 lei/MWh (varianta inițială fiind de 60%).
Așa se face că, la actualul prețul de 90 lei/MWh, în loc de 4-5 lei (redevența de dinainte de liberalizare), statul încasează 28 de lei numai din redevență și impozit suplimentar, companiilor revenindu-le aproximativ 60 de lei, din care trebuie să-și acopere costul de producție (minim 28 lei/MWh), dar și impozitul pe profit și costurile cu amortizarea.
În plus, prin adoptarea în luna martie 2018 a legii de aprobare a Ordonanței 7/2013, impozitul respectiv nu numai că a fost majorat, dar a fost și permanentizat, fiind eliminat din text, articolul care prevedea că el se va aplica până la data de 31 decembrie 2018.
În luna mai a sosit pe masa Camerei Deputaților controversata lege offshore. Varianta inițială, adoptată de Senat, era prietenoasă companiilor. Numai că, în cealaltă cameră, Comisia de Industrii și Servicii este condusă de un aprig dușman al industriei și vajnic apărător al “interesului național”, Iulian Iancu. Comisia condusă de acesta a adoptat de două ori rapoarte cu amendamente prin care era majorată impozitarea în domeniu, rapoarte retrimise de către plen în Comisie.
Paradoxal, în loc să atenueze modificările, Comisia condusă de Iancu, majora impozitarea la fiecare reanalizare a proiectului de lege. Lucru pe care l-a făcut și în urma retrimiterii către reexaminare a proiectului de lege de către președinție, după ce el fusese în sfârșit adoptat de plenul camerei.
Varianta finală, adoptată pe 24 noiembrie, a fost mai “catolică decât papa”, instituind impozitul special pe veniturile suplimentare din dereglementarea prețului gazelor și producției offshore, cu cote mai reduse e adevărat decât cele aplicabile operațiunilor onshore.
În schimb, nu le sunt recunoscute companiilor decât 30 din investiți ca deductibilități, iar din baza de calcul a impozitului nu mai este eliminată redevența. Ca și cum acestea nu ar fi fost suficiente, nu numai redevența, ci și impozitul special se calculează nu la prețul efectiv de vânzare, ci la cel de pe piața austriacă.
Rezultatul: Black Sea OIl&Gas, Exxon și OMV Petrom au anunțat amânarea deciziei finale de investiție pentru 2019, cu atât mai mult cu cât Parlamentul a introdus și obligativitatea tranzacționării a 50% din producție pe bursele de specialitate autohtone.
Burse autohtone (OPCOM și BRM) care au fost create, în varianta spot, în luna septembrie, pentru ca apoi, să fie practic desființate în ultimele zile ale anului, prin plafonarea prețului la gaze din producția internă la 68 de lei/MWh prin controversata ordonanță care a instituit și taxa pe lăcomie. Aceasta este ultima lovitură primită de producători, rezultat foarte probabil al lobby-ului furnizorilor și autorităților locale (care au primit în această vară “dezlegare“ la înființarea de companii de stat furnizoare și distribuitoare de gaze. Furnizorii de gaze s-au bucurat însă prea repede, guvernul impunându-le și lor o taxă “modică”, de 2% pe cifra de afaceri.
În aceste condiții, a unei impozitări care a devenit cea mai agresivă din UE și a plafonării prețului, este aproape exclusă adoptarea oricărei decizii finale de investiții în Marea Neagră, cel puțin în următorii 3 ani pe care se aplică controlul prețurilor.
La fel, cele două platforme de tranzacționare a gazelor (BRM și OPCOM) pot intra în vacanță în această perioadă, ceea ce va face ca șansele României de a se transforma într-un hub regional să dispară definitiv. Cu atât mai mult cu cât Bulgaria a anunțat deja crearea unei platforme regionale, pe care ar urma să se tranzacționeze gazul rusesc transportat prin Turkstream, dar și cel din Orient, ajuns pe tărâm bulgar prin intermediu TAP, TANAP, etc. Iar BRUA, dacă se va construi, va transporta către Ungaria și Austria nu gaz românesc, care va rămâne neexploatat, ci gaz rusesc, israelian, azer, poate chiar iranian.
Într-un singur an, ca urmare a adoptării mai multor acte normative de către actuala coaliție, România să se transforme din marea speranță a diversificării surselor de alimentare cu gaz a UE într-o vulnerabilitate, care va majora dependența europenilor de gazul rusesc. “Marea Neagră s-a transformat într-o “gaură neagră”, gazele offshore urmând a rămâne, cel puțin pentru următorii 3 ani, pe fundul mării. Iar România va fi, în cel mai fericit caz, nu un hub, ci o țarp de tranzit de gaze!
