Miliardarul american Ross Perot, candidat la Casa Albă în două rânduri, a decedat la vârsta de 89 de ani, scrie presa americană, relatează AFP.
Acest bărbat, care s-a realizat prin forțe proprii și a făcut avere în domeniul informaticii, a busculat campania prezidențăială americană în 1992 și l-a costat alegerea pe George Bush, scrie News.ro.
”În afaceri, la fel ca în viață, Ross era un om de acțiune integru”, afirmă apropiații săi, precizând că texanul a decedat marți, acasă, la Dallas, înconjurat de familie.
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a

Ross Perot suferea de o leucemie, diagnosticată în februarie, potrivit ziarului Dallas Morning News.
Căsătorit, Ross Perot era tatăl a cinci copii.
Candidat la președinția americană în 1992, el a reușit să obțină 18,9% din voturi, conducând la înfrângerea republicanului George Bush de către democratul Bill Clinton.
El a obținut doar 8% din voturile exprimate în 1996, când a candidat din partea formațiunii pe care a fondat-o, Partidul Reformei.
Ross Perot și-a construit averea, estimată recent la patru miliarde de dolari de revista Forbes, în domeniul informaticii. Era o persoană bonomă în public, însă omul de afaceri a dat dovadă de hotărâre toată viața sa.
”UN BĂIEȚEL DIN TEXAS CARE A TRĂIT VISUL AMERICAN”
Născut în Texas, în timpul Marii Crize Economice, la 27 iunie 1930, acest bărbat care s-a realizat prin mijloace proprii s-a prezentat, atunci când și-a anunțat a doua oară candidatura, în 1996, drept ”un băiețțel din texas care a trăit visul american”.
După studiile de la Academia Navală, el s-a lansat în vânzarea de computere la IBM.
În 1962 el și-a înființat propria întreprindere, Electronic Data Systems (EDS), pe care a condus-o cu o mână de fier, pe care a vândut-o cu 2,5 miliarde de dolari General Motors în 1984.
El a înființat după aceea altă societate în domeniul informatic, Perot Systems, pe care a vândut-o în 2009 Dell cu 3,9 miliarde de dolari.
Candidatura sa în 1992 a provocat o premieră în istoria alegerilor prezidențiale americane. Trei candidați din tabere opuse au împărtășit platoul unei dezbateri.
Independentul Ross Perot a ridicat atunci miza, tranțând prin tonul său direct față de stilul mai pompos al lui Bush.