Argentina a reușit luni să ajungă la un acord privind restructurarea unor datorii în valoare de 66,13 miliarde de dolari, ceea ce îi permite să evite intrarea în incapacitate de plată (default), transmite AFP.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
După patru luni de negocieri intense cu creditorii, deținătorii de obligațiuni echivalente cu 93,55% din bonurile eligibile au aderat la propunerea de schimb formulată de guvernul argentinian, a declarat ministrul Economiei, Martin Guzman, scrie Agerpres.
CITEȘTE ȘI Părinții nu vor mai da declarație pe propria răspundere când își vor trimite copiii la școală"În ultimele zile am lucrat din greu la condițiile unei oferte care s-a bucurat de o acceptare masivă din partea creditorilor noștri, ca urmare a procesului de dialog din ultimele luni", a apreciat Martin Guzman.
Obligațiunile în valoare de 66,13 miliarde de dolari emise sub legislație străină, care fac obiectul restructurării, reprezintă aproximativ o cincime din totalul datoriei argentiniene, care se ridică la 324 miliarde de dolari, adică 90% din Produsul Intern Brut. Termenul limită pentru a adera la oferta de schimbare a titlurilor a expirat vineri.
Potrivit ministrului Economiei, această restructurare va permite Argentinei să își reducă povara datoriei cu 37,7 miliarde de dolari, în condițiile în care rata dobânzii pentru noile obligațiuni va coborî de la 7% pe an la 3,07%.
"Aceasta ne va da un orizont economic suficient pentru a genera politicile care să fie durabile și să permită dezvoltare", a adăugat Martin Guzman.
Acest acord de restructurare este o victorie importantă pentru Argentina, a treia mare economie din America Latină, având în vedere că autoritățile încearcă să evite cea de a noua intrare în incapacitate de plată și să relanseze o economie care este în al treilea an de recesiune și ar urma să se contracte cu 12,5% pe an.
De asemenea, succesul acestei restructurări ar trebui să faciliteze și negocierile pentru un nou acord de finanțare cu Fondul Monetar Internațional (FMI), după cel convenit de Argentina în anul 2018 pentru un împrumut de 57 miliarde de dolari, din care au fost deblocate 44 miliarde de dolari.