Cei 28 își afișează, la Sofia, unitatea în fața ”capriciilor” lui Trump

Perspective   
Cei 28 își afișează, la Sofia, unitatea în fața ”capriciilor” lui Trump

Liderii statelor europene și-au stabilit răspunsul colectiv față de ”capriciile” președintelui american Donald Trump în dosarele nuclear iranian și comerțului internațional, într-o reuniune, miercuri seara, la Sofia, relatează AFP.

Cina lor de lucru - de peste trei ore - nu a condus la vreo decizie oficială, însă cei 28 de lideri europeni au convenit ca ”UE să continue să se bată pentru sistemul internațional bazat pe reguli, în pofida recentelor decizii cu privire la modificările climatice, drepturile vamale și Iran”, a declarat o sursă europeană pentru AFP.

Urmărește-ne și pe Google News

”Suntem, astăzi, martorii unui nou fenomen, atitudinea capricioasă a administrației americane”, a denunțat președintele Consiliului European Donald Tusk înaintea reuniunii, potrivit News.ro.

Evenimente
21 mai Maratonul Economia Sustenabilă
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a

”Când ne uităm la ultimele decizii ale președintelui Trump, ne-am putea spune că, cu asemenea prieteni, nu avem nevoie de inamici”, a adăugat el.

Turbulențele puternice în relațiile transatlantice au constituit ”felul” de rezistență al cinei, un preludiu al unui summit, joi, consacrat relațiilor pe care UE vrea să le consolideze cu Balcanii.

Cei 28 au încercat înainte de toate să afișeze o unitate fără falie în fața provocărilor americane, mai ales cea a retragerii din acordul în dosarul nuclear iranian și a sancțiunilor care le vizează societățile ce operează în această țară.

DOCUMENT Nou proiect privind Casa Regală. PSD și ALDE propun înființarea unei instituții Regele Mihai I la Palatul Elisabeta, finanțată de la buget cu 860.000 euro anual CITEȘTE ȘI DOCUMENT Nou proiect privind Casa Regală. PSD și ALDE propun înființarea unei instituții Regele Mihai I la Palatul Elisabeta, finanțată de la buget cu 860.000 euro anual

Șefii de stat și de guvern vor continua să susțină acordul, ”atât timp cât Iranul îl va respecta”. Iar ei ”își vor lansa lucrări în vederea protejării întreprinderilor europene afectate de decizia americană”, a precizat o sursă europeană pentru AFP.

Donald Tusk le-a cerut celor trei state europene semnatare ale acordului nuclear cu Teheranul - Franța, Marea Britanie și Germania - să-și prezinte evaluarea situației, la o zi după o reuniune la Bruxelles cu șeful diplomației iraniene Mohammad Zarif.

Europenii discută despre posibilitatea de a aplica o lege intitulată a ”blocajului” - un instrument care le permite să-și protejeze întreprinderile care operează în Iran în fața amenințărilor cu sancțiuni extrateritoriale americane.

”MIJLOACE LIMITATE”

”Mijloacele sunt aici, le vom utiliza. Însă nu trebuie ne ascundem după văl, mijloacele sunt limitate”, a avertizat însă președintele Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker.

Gigantul francez Total a avertizat deja că va pune capăt marelui său proiect în domeniul gazelor nauirale  în Iran, demarat în iulie 2017, dacă nu va obține o derogare de la autoritățile americane, cu susținerea Franței și UE.

Europenii s-au angajat totodată miercuri seara ”să răspundă îngrijorărilor cu privire la rolul regional al Iranului (în Orientul Mijlociu) și programului său al rachetelor balistice”, potrivit unei surse europene.

Cei 28 au făcut, de asemenea, bilanțul discuțiilor în curs cu americanii pe tema taxelor vamale impuse importurilor de oțel și aluminiu.

”Obiectivul meu este simplu: să rămânem fermi. Asta înseamnă o scutire permanentă” de la aceste taxe vamale, a reafirmat miercuri Donald Tusk.

”Este absurd să te gândești că UE ar putea să fie o amenințare la adresa Statelor Unite. Trebuie să readuce realitatea în această discuție”, a pledat el.

UE este scutită până la miezul nopții de 31 mai de taxe vamale americane de 25% asupra exporturilor de oțel și de 10% la cele de aluminiu. pentru a le scuti definitiv, Washingtonul cere o mai mare deschidere a pieței europene.

DESCHIDERI

”UE nu va negocia cu pistolul la tâmplă”, au declarat miercuri la Sofia Cei 28, potrivit unei surse europene.

Dar dacă Statele Unite le acordă scutirea permanentă pe care o cer, europenii sunt pregătiți ”să deschidă discuții” cu privire la mai multe subiecte, precum îmbunătățirea ”accesului reciproc la piețe a unor produse industriale, inclusiv automobile, și deschiderea piețelor publice”, a precizat această sursă.

”În pofida tuturor dificultăților cu care ne confruntăm în aceste zile, relațiile transatlantice sunt și vor rămâne de o importanță capitală”, a subliniat cancelarul german Angela Merkel în Bundestag înainte să plece la Sofia.

În afară de Iran și comerț, Cei 28 au discutat miercuri seara și despre evenimentele din Gâșia Gaza, care sunt legate de ”problema mai vastă a consecințelor deciziilor lui Donald Trump”, a subliniat un oficial european de rang înalt.

Europenii se întâlnesc joi cu omologii lor din șase țări din Blacani - Albania, Bosnia-Herțegovina, Serbia, Muntenegru, Macedonia și Kosovo -, cu scopul de a-și consolida legăturile cu această regiune în care Eusia încearcă să-și extindă influența.

”Este pentru prima oară de 15 ani când UE se întâlnește cu partenerii săi din regiune în acest format”, a subliniat o sursă europeană, precizând că nu se va discuta despre extindere.

viewscnt
Afla mai multe despre
trump
sofia