Congresul chinez va vota duminică înlăturarea limitelor mandatului prezidențial, astfel că Xi Jinping va rămâne președinte pe viață, scrie BBC.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Schimbarea este pare dintr-o serie de modificări ale Constituției, așteptate să treacă de votul Congresului, scrie News.ro
Partidul a propus eliminarea termenului limită a mandatului prezidențial în luna februarie. Xi a devenit președinte în 2012, iar cel de-al șaptelea lider al Chinei ar fi urmat să părăsească funcția în 2023.
Modificările Constituției sunt așteptate să treacă fără emoții de Congresul Național al Poporului. Similar rolului parlamentului în alte țări, Congresul este organismul cu cea mai mare putere de decizie din China.
CITEȘTE ȘI Retailer: Clientul român a devenit mult mai pretențios, cumpără produse de calitate și vrea să fie consiliatNu a votat niciodată împotriva Partidului Comunist, însă potrivit mai multor surse, duminică, 2.980 de delegați s-ar putea abține de la vot, ceea ce ar fi văzut ca un protest.
Cenzorii din China au blocat discuțiile pe această temă, inclusiv imagini cu Winnie the Pooh, pe care utilizatorii social media le foloseau pentru a-l reprezenta pe Xi.
Președintele american Donald Trump a fost criticat de mulți pentru că a considerat mandatul nelimitat drept ceva „minunat”. „Președinte pe viață... cred că este minunat. Poate că ar trebui să încercăm și noi cândva”, a spus el luni.
Cel de-al treilea mandat al lui Xi nu este singura temă pe ordinea de zi a Congresului. Vor fi discutate noul guvern chinez pentru următorii cinci ani, ratificarea unei legi pentru înființarea unui organism anti-corupție și includerea filozofiei politice a președintelui - „Gândul lui Xi Jinping” - în Constituție.
Gândul lui Xi Jinping este ideologia aprobată de Partidul Comunist în luna octombrie a anului trecut.