Criza costului vieții - cel mai mare risc mondial actual

Perspective   
Criza costului vieții - cel mai mare risc mondial actual

Criza costului vieții, o consecință a inflației agravată de războiul din Ucraina și redeschiderea economiei după pandemia de Covid, este cel mai mare risc mondial pentru următorii doi ani, arată un sondaj publicat de Forumul Economic Mondial, înaintea reuniunii care va avea loc săptămâna următoare la Davos, transmite AFP.

"Conflictele și tensiunile geo-economice au declanșat o serie de riscuri planetare profund interconectate", se arată în studiul "Global Risks Report", publicat de Forumul Economic Mondial pe baza unui sondaj efectuat în rândul a 1.200 de experți și decidenți din întreaga lume, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Europa a avut în 2022 al doilea cel mai călduros an înregistrat vreodată. În 12 țări au fost doborâte recordurile de temperatură CITEȘTE ȘI Europa a avut în 2022 al doilea cel mai călduros an înregistrat vreodată. În 12 țări au fost doborâte recordurile de temperatură
Evenimente
21 mai Maratonul Economia Sustenabilă
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a

Aceste riscuri includ "presiuni asupra aprovizionării cu energie și alimente, care ar putea persista în următorii doi ani și creșteri puternice ale costului vieții și serviciului datoriei", adaugă autorii studiului.

Forumul Economic Mondial a făcut un apel către liderii lumii pentru o acțiune concertată și decisivă, mai ales având în vedere că fereastra de acțiune se reduce rapid, și avertizează că dacă guvernele nu vor reuși să gestioneze criza actuală "riscă să creeze tensiuni sociale fără precedent, deoarece investițiile în sănătate, educație și dezvoltare economică dispar, ceea ce erodează și mai mult coeziunea socială".

De asemenea, creșterea cheltuielilor cu apărarea ar putea reduce sprijinul pentru gospodăriile vulnerabile, lăsând unele țări "într-o situație de criză permanentă" și ar amâna acțiunile urgente pentru contractarea schimbărilor climatice și pierderii biodiversității.

În perioada 16-20 ianuarie 2023, Forumul Economic Mondial organizează reuniunea sa anuală de la Davos (Elveția), ocazie cu care elita politică, economică și academică va discuta teme precum încetinirea economică globală sau provocările de mediu, dar și războiul din Ucraina, într-un context de crize multiple și mutații geopolitice.

Întâlnirea anuală pe bază de invitație de la sfârșitul lunii ianuarie reprezintă evenimentul de referință al fundației elvețiene Forumul Economic Mondial (WEF). Prima reuniune a avut loc în 1971, sub numele Forumul European de Management (European Management Forum). În 2015, Forumul a fost recunoscut oficial ca organizație internațională. 

viewscnt
Afla mai multe despre
inflatie
costul vietii