Doi inspectori ai Direcției Generale Antifraudă Fiscală București au fost plasați sub control judiciar pentru luare de mită după ce au cerut bani unor oameni de afaceri pentru a nu le suspenda activitatea societăților ca urmare a constatării unor nereguli.
”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 12 februarie 2022, față de inculpații BOIȚĂ BOGDAN și CIUCĂ COSTIN ȘTEFĂNIȚĂ, inspectori în cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală București, în sarcina cărora s-a reținut comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată”, transmite DNA.

28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a
În perioada 05 - 11 februarie 2022, inculpații Boiță Bogdan și Ciucă Costin Ștefăniță ar fi pretins de la trei oameni de afaceri (martori în cauză), sumele de 12.000 lei, 20.000 lei respectiv 15.000 lei, pentru ca, în urma controalelor fiscale pe care le efectuau, aceștia să nu dispună suspendarea activității societăților celor trei administratori, ca urmare a constatării unor nereguli, scrie News.ro.
Sumele de 12.000 lei și 20.000 lei ar fi fost primite de cei doi inspectori Antifraudă în perioada 05 - 10 februarie 2022, iar restul de 15.000 lei, ar fi fost remis inculpaților Boiță Bogdan și Ciucă Costin în data de 11 februarie 2022, moment în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații trebuie să respecte o serie de obligații, între care: să nu depășească limita teritorială a țării, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar, să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia au săvârșit fapta.
Inculpaților li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Inculpaților Boiță Bogdan și Ciucă Costin Ștefăniță li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.