Președintele francez Emmanuel Macron a promis că se va scălda în fluviul Sena, o posibilitate care va fi oferită, de altfel, locuitorilor Parisului și regiunii adiacente în vara lui 2025 și va constitui o „importantă moștenire" a Jocurilor Olimpice, relatează AFP.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
„Da, voi merge. Dar nu pot să vă dau o dată, pentru că voi v-ați afla acolo", a glumit Macron în fața reprezentanților presei cu ocazia inaugurării Satului Olimpic pentru Jocurile de la Paris din această vară (26 iulie - 11 august), scrie Agerpres.
CITEȘTE ȘI Secetă gravă în Sicilia. Locuitorii sunt nevoiți să se aprovizioneze cu apă potabilăJocurile Olimpice vor redeschide probele de natație în fluviul care traversează capitala Franței: probele din cadrul concursului de triatlon și înot în ape libere vor lua startul de la podul Alexandre-III care face legătura între Grand Palais și Place des Invalides.
Primarul Parisului, Anne Hidalgo, anunțase la rândul ei că va face baie în Sena în luna iulie, chiar înainte de Jocurile Olimpice și cu un an înaintea deschiderii locurilor de scăldat pentru public în fluviul parizian.
Din 2016, statul și colectivitățile au investit circa 1,4 miliarde de euro pentru a îmbunătăți calitatea apei în Sena și Marne.