Exporturile Germaniei și-au revenit în luna mai, dar nu au recuperat scăderea din aprilie

Exporturile Germaniei au crescut peste așteptări în luna mai, dar insuficient pentru a recupera integral declinul consemnat în aprilie, pe fondul încetinirii activităților economice provocată de conflictele comerciale care au la nivel mondial și al viitoarei retrageri a Marii Britanii din Uniunea Europeană, transmite Reuters.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Exporturile Germaniei și-au revenit în luna mai, dar nu au recuperat scăderea din aprilie

Exporturile Germaniei au crescut peste așteptări în luna mai, dar insuficient pentru a recupera integral declinul consemnat în aprilie, pe fondul încetinirii activităților economice provocată de conflictele comerciale care au la nivel mondial și al viitoarei retrageri a Marii Britanii din Uniunea Europeană, transmite Reuters.

Datele publicate luni de Biroul Federal de Statistică arată că exporturile au urcat cu 1,12% în luna mai, depășind avansul de 0,5% anticipat de analiștii intervievați de Reuters. În aprilie, exporturile au scăzut cu 3,4%, scrie News.ro.

ULTIMĂ ORĂ Vodafone România obține în instanță suspendarea ordinului ANPC privind încetarea majorării prețurilor abonamentelor CITEȘTE ȘI ULTIMĂ ORĂ Vodafone România obține în instanță suspendarea ordinului ANPC privind încetarea majorării prețurilor abonamentelor

Importurile au scăzut cu 0,5% în luna mai. În consecință, excedentul comercial s-a apreciat la 18,7 miliarde de euro, de la 16,9 miliarde de euro în luna precedentă.

Date statistice separate arată că producția industrială a urcat cu 0,3% în luna mai, comparativ cu luna anterioară, sub ritmul de 0,4% prognozat de analiști.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0670 +0.0036+0.07 %
1 USD4.2778 -0.0070-0.16 %
1 GBP5.8389 -0.0073-0.12 %
1 CHF5.4387 +0.0210+0.39 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
3 CAMERE - DISCOUNT - 12% DIRECT DE LA DEZVOLTATOR - PIPERA
  • {literal}{/literal} dormitoare
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
129.030 €
Cele mai citite