Justiția din Argentina blochează reforma în domeniul muncii decretată de președintele Milei

Justiția din Argentina a blocat provizoriu reforma dreptului muncii prevăzută în decretul din decembrie al noului președinte Javier Milei, informează agențiile AFP și Agerpres.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Justiția din Argentina blochează reforma în domeniul muncii decretată de președintele Milei

Justiția din Argentina a blocat provizoriu reforma dreptului muncii prevăzută în decretul din decembrie al noului președinte Javier Milei, informează agențiile AFP și Agerpres.

În urma unei sesizări a CGT - cea mai mare uniune sindicală din țară - instanța de resort, Camera Națională pentru Muncă, a suspendat săptămâna aceasta aplicabilitatea capitolului respectiv din decret până la examinarea legislativă pe fond.

Ministrul Justiției vine cu explicații după ce Profit.ro a anunțat că autoritățile nu mai vor arbitri străini în litigiile dintre companiile de stat și șefii acestora CITEȘTE ȘI Ministrul Justiției vine cu explicații după ce Profit.ro a anunțat că autoritățile nu mai vor arbitri străini în litigiile dintre companiile de stat și șefii acestora

Opoziția argentiniană acționează în justiție, în parlament și în stradă împotriva revoluției liberale promovate de Milei, în special prin decretul contestat. CGT a declarat o grevă generală și mobilizarea pentru 24 ianuarie, la numai o lună și jumătate de la începutul mandatului prezidențial. AFP observă că este cel mai rapid protest de acest gen în 40 de ani de democrație în Argentina.

La Buenos Aires se așteaptă ca guvernul să atace printr-un apel sentința judecătorească, care altfel ar rămâne valabilă „până la o decizie definitivă privind chestiunea de fond ridicată” în cadrul procedurii. Magistratul Rodolfo Barra, cu atribuții de „procuror general” pentru controlul legalității, consiliere juridică și apărarea intereselor statului, a confirmat pentru AFP că va fi depus un apel.

În 20 decembrie, la numai zece zile după ce a preluat președinția, Milei a anunțat un Decret de Necesitate și Urgență (DNU) care creează cadrul pentru dereglementarea masivă a economiei prin modificarea sau abrogarea a peste 300 de acte normative referitoare la muncă, restricționarea prețurilor și a chiriilor, privatizare, exporturi și importuri.

Noul șef al statului a justificat măsura prin nevoia „de a începe drumul către reconstrucția țării, de a acorda libertate și autonomie individuală și de a începe dezafectarea cantității enorme de reglementări care au blocat, îngreunat și împiedicat creșterea economică”.

Tehnic, DNU a intrat deja în vigoare, dar sub rezerva aprobării ulterioare de către parlamentul de la Buenos Aires, unde partidul președintelui este abia pe locul al treilea ca număr de mandate. Calendarul procedurii nu este încă clar, menționează AFP.

Magazine, atacate la UE cu „shrinkflation” CITEȘTE ȘI Magazine, atacate la UE cu „shrinkflation”

Cele mai contestate reforme în materie de muncă

Juriștii dezbat intens constituționalitatea decretului. DNU a fost atacat prin circa zece recursuri în justiție, inclusiv cel depus săptămâna trecută de CGT. Cele mai contestate reforme în materie de muncă sunt prelungirea perioadei de probă la angajare de la 3 la 8 luni, reducerea compensațiilor la concediere, limitarea dreptului la grevă, posibilitatea concedierilor în caz de blocare sau ocupare a locului de muncă.

Judecătorii au reținut că nu este evidentă „urgența” care să justifice evitarea controlului puterii legislative, mai ales că unele norme sunt „de natură represivă sau de sancționare”. Ei au subliniat că nu s-a explicat cum se poate „remedia situația” prin aplicarea imediată a reformelor propuse și cum se va accelera astfel reducerea șomajului, mai ales că chiar în textul decretului se subliniază că nivelul de ocupare a forței de muncă „stagnează de 12 ani”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0923 +0.0003+0.01 %
1 USD4.3442 +0.0130+0.30 %
1 GBP5.7920 -0.0218-0.37 %
1 CHF5.4513 +0.0103+0.19 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Cotidianul.ro
Playtech.ro
Cele mai citite