Alegerile sunt într-un context în care partidele naționaliste și eurosceptice câștigă teren.
Scrutinurile din anul care urmează pot pune la încercare reziliența blocului comunitar ca niciodată până acum.
La sfârșitul anului 1998, Tony Blair era prim-ministrul Marii Britanii, Lionel Jospin era prim-ministrul Franței, iar Gerhard Schroder tocmai fusese ales cancelar al Germaniei. UE avea 15 state membre, iar partidele pro-europene, de centru-stânga, erau la putere – fie singure, fie în coaliții – în toate statele, cu excepția a două dintre ele.
Creșterea economică rapidă ridica nivelul de trai. Extinderea spre est era în curs de desfășurare. La Washington, Bill Clinton urmărea același tip de centrism, iar UE simțea că avea în spate valul istoriei, își începe The Guardian analiza.
Peste doar trei decenii mai târziu, politica de pe continent pare, din nou, să încline într-o singură direcție – doar că, de data aceasta, avântul pare să aparțină extremei drepte naționaliste, ceea ce ar putea duce la o destrămare semnificativă a consensului european postbelic pe care s-a clădit UE, scrie publicația britanică, arată The Guardian.
De acum și până la sfârșitul anului viitor, o succesiune extraordinară de scrutine va avea loc în întreg blocul comunitar. Alegătorii din patru dintre cele mai mari cinci state membre ale UE (Franța, Spania, Italia și Polonia) – raportat la populație și economie – sunt chemați la urne, conform BiziDay.
De asemenea, sunt programate alegeri parlamentare în Estonia, Finlanda, Grecia și Slovacia, precum și alegeri regionale în Germania.
Spania dă startul acestui ciclu electoral cu alegeri generale anticipate, de pe 29 noiembrie. Coaliția socialistă a premierului Pedro Sánchez se confruntă cu o probabilă înfrângere în fața partidelor de dreapta – Partidul Popular (PP), de orientare conservatoare, și formațiunea de extremă dreapta Vox – care guvernează deja împreună în unele regiuni spaniole.
Urmează, în primăvară, alegerile prezidențiale și parlamentare din Franța. Favorita detașată în cursa prezidențială este Marine Le Pen, din partea formațiunii de extremă-dreapta ”Adunarea Națională” (RN), cu un avans considerabil în fața militantului radical de extremă-stânga Jean-Luc Mélenchon și a unei opoziții tradiționale profund divizate.
În Polonia, unde alegerile vor avea loc spre sfârșitul anului viitor, partidele naționaliste – care cumulează aproape jumătate din voturile la nivel național – ar putea reuși să înlăture de la putere coaliția liberală a premierului Donald Tusk. În Italia, Giorgia Meloni – al cărei partid, ”Frații Italiei”, are rădăcini de extremă-dreapta – speră să obțină un al doilea mandat în cadrul alegerilor programate înainte de sfârșitul anului 2027.
În mod paradoxal, acest val naționalist survine într-un context în care Uniunea Europeană se bucură de un sprijin puternic din partea opiniei publice. Marcați de haosul provocat de Brexit și căutând un sentiment de siguranță într-o lume tot mai nesigură, un procent record de 74% dintre europeni afirmă că țările lor au de câștigat de pe urma apartenenței la UE. În prezent, foarte puține partide eurosceptice mai pledează deschis pentru ieșirea din Uniune.
Cu toate acestea, euroscepticii și naționaliștii continuă să perceapă blocul comunitar drept un proiect impus ”de sus în jos”, care subminează suveranitatea națională, și își propun să-l transforme într-o asociație mult mai relaxată de state-națiune suverane.
Politoloaga italiană Natalie Tocci subliniază că acest viitor ”superciclu” electoral ar putea ”schimba radical fața Europei”, declanșând nu doar ”o eroziune lentă a proiectului european, ci o golire de conținut – dacă nu chiar o implozie propriu-zisă”.
'Asta este ceea ce ne dorim. Va fi bine', a declarat atunci Viktor Orban, explicând că, în prezent, există o 'mișcare' în întreaga Uniune Europeană ce vizează recuperarea competențelor naționale pe care 'birocrația de la Bruxelles le-a luat într-un mod neconstituțional'.
Viktor Orban a adăugat că, dincolo de familia politică promovată parțial de el, Patrioții, există și alte 'familii de partide care sunt frații noștri'.
Printre membrii Patrioților se numără Vox din Spania, Adunarea Națională condusă de Marie Le Pen în Franța, Liga italiană și FPF-ul austriac.
Deși nu i-a numit, premierul ungar a sugerat că se referă la grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR), care include Frații Italiei, condus de prim-ministrul Georgia Meloni, și Europa Națiunilor Suverane, din care face parte partidul german AfD.
'Toți împreună, ungari, francezi, italieni, polonezi, dorim să ni se restituie drepturile care ne-au fost luate în mod neconstituțional', a subliniat Orban.
Potrivit lui Orban, 'cea mai mare problemă este faptul că prerogativele naționale sunt subminate în UE', în principal de către birocrația de la Bruxelles, care se amestecă în treburile locale.
'Birocrația a fost dezlănțuită în UE', a subliniat prim-ministrul Ungariei.
Viktor Orban și-a reiterat, de asemenea, opoziția față de aderarea Ucrainei la UE, afirmând că o țară aflată în război nu ar trebui să fie lăsată să adere, având în vedere că economia europeană stagnează.
'Ucraina nu are dreptul să adere la UE, are doar dreptul de a solicita aderarea, iar apoi noi decidem', a reiterat premierul ungar, considerat unul dintre liderii europeni cei mai apropiați de Moscova.






















