Omul de afaceri Nelu Iordache a fost ridicat de procurori și dus la DNA, unde este audiat într-un nou dosar de corupție, au declarat surse judiciare.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Nelu Iordache, considerat unul din "regii asfaltului", patron al companiei Romstrade, a fost trimis în judecată în mai multe dosare de corupție, având și o condamnare de 12 ani și 6 luni închisoare, care nu este însă definitivă, scrie Agerpres.
CITEȘTE ȘI Digitalizarea a devenit o prioritate și pe piața imobiliară. Sectorul proptech este propulsat de pandemieAstfel, în luna martie, el a fost condamnat de Tribunalul București la 12 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și delapidare, într-un dosar în care este acuzat de DNA că a înregistrat în contabilitatea companiei de transport aerian Blue Air achiziții fictive de materiale publicitare, prejudiciind statul român cu 2 milioane euro.
Pe de altă parte, în luna ianuarie 2020, Nelu Iordache a fost achitat definitiv, de Curtea de Apel București, într-un alt dosar de corupție, legat de modernizarea Transalpina.
Acum, Iordache a fost preluat sub escortă de pe Aeroportul Otopeni - de unde tocmai dorea să plece - și dus la audieri