Purtarea măștii sanitare nu va mai fi obligatorie la bordul aeronavelor în Germania

Perspective   
Purtarea măștii sanitare nu va mai fi obligatorie la bordul aeronavelor în Germania

Obligativitatea de purtare a măștilor medicale de tip FFP2 la bordul aeronavelor, măsură inclusă inițial în Legea pentru protecția împotriva infecțiilor valabilă pe întreg teritoriul Germaniei, urmează să fie retrasă, informează DPA.

Totodată, legea va stipula de acum înainte că măștile FFP2 trebuie purtate nu numai în trenurile pe distanțe lungi, în spitale și în azilurile de bătrâni, ci și în cabinetele medicale, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Sony lansează o versiune mai ușoară de PlayStation 5 CITEȘTE ȘI Sony lansează o versiune mai ușoară de PlayStation 5
Evenimente
21 mai Maratonul Economia Sustenabilă
28 mai Maratonul Fondurilor Europene

Ministrul german al Sănătății, Karl Lauterbach, a declarat  pentru DPA: ''Vaccinarea și măștile sanitare rămân cea mai bună protecție împotriva valului așteptat de infectări cu Omicron. De aceea le utilizăm pe amândouă''. Măștile ar trebui ca atare purtate și în cabinetele medicale, a adăugat el.

''Atâta timp cât situația pandemică o va permite, măștile nu vor fi solicitate în aeronave. Purtarea măștilor este însă în continuare recomandată în acest caz. Nu este o problemă de reguli, ci de bun simț'', a mai spus ministrul german.

Anunțul despre modificarea acestei reglementări a fost relatat pentru prima dată de Redaktionsnetzwerk Deutschland (RND).

Potrivit legislației în vigoare, obligativitatea privind purtarea măștii sanitare în aeronave este în continuare valabilă până pe 23 septembrie.

În ceea ce privește traficul aerian, s-a propus ca Guvernul federal să poată impune obligativitatea măștii pentru pasageri și personalul aflat la bord prin ordonanță, fără aprobarea camerei superioare a Parlamentului german - Bundesrat -, potrivit unei propuneri puse la dipoziția DPA. Propunerea legislativă face referire la măști FFP2 sau la măști chirurgicale simple.

Industria aviatică a protestat de mai multă vreme împotriva obligativității privind utilizarea măștilor sanitare la bordul aeronavelor, argumentând că măsura nu se mai aplică în alte domenii ale vieții cotidiene și nici în alte țări.

Camera inferioară a Parlamentului german - Bundestag - este așteptată să promulge joi prevederile referitoare la coronavirus din Legea pentru protecția împotriva infecțiilor pentru toamna acestui an. 

viewscnt
Afla mai multe despre
masca sanitara
germania