Restricțiile COVID-19 din China se intensifică

Restricțiile COVID-19 din China se intensifică
Profit.ro
Profit.ro
scris 11 nov 2022

Autoritățile chineze intensifică lockdownurile COVID-19 și alte restricții pentru a împiedica focarele să se răspândească, în timp numărul cazurilor de îmbolnăvire din această țară a ajuns la cel mai mare nivel de la lockdownul din Shanghai din acest an, iar orașele Beijing și Zhengzhou au înregistrat cifre record în ceea ce privește numărul de cazuri zilnice, relatează Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV: Inteligența Artificială în Economie. Parteneri: Garanti BBVA, Gomag.

Vineri, China a raportat 10.535 de cazuri noi, cu transmitere comunitară, pentru ziua de 10 noiembrie, cel mai mare număr din 29 aprilie încoace, când hub-ul comercial al țării, Shanghai, se confrunta cu cea mai serioasă creștere a infectărilor, scrie News.ro

Marcel Ciolacu: Energia se va ieftini în România CITEȘTE ȘI Marcel Ciolacu: Energia se va ieftini în România

Creșterea la nivel național a numărului de cazuri, încă mică potrivit standardelor globale și pentru o țară cu 1,4 miliarde de locuitori, a făcut conducerea Chinei să își reafirme toleranța zero față de acest virus, o politică despre care președintele Xi Jinping spune că salvează vieți, în special printre vârstnicii Chinei.

Orașul Guangzhou, aflat în sud, epicentrul actual al luptei anti-COVID din China, a raportat 2.824 de cazuri noi comunitare pentru 10 noiembrie, a patra zi în care numărul de infectări depășește 2.000.

Cea mai mare creștere a infectărilor a avut loc în aglomeratul district Haizhu, care vineri a declarat un lockdown dur până duminică, după mai multe zile în care restricțiile și limitările au fost extinse.

”Este obligatoriu ca toți locuitorii să stea acasă”, a afirmat guvernarea districtuală, într-o declarație. ”Doar o persoană din fiecare gospodărie poate merge să cumpere bunurile de strictă necesitate, conform unui program eșalonat”, a arătat aceasta.

Transportul în comun este, de asemenea, suspendat complet în districtul cu 1,8 milioane de locuitori și teste PCR obligatorii vor fi făcute ”în fiecare gospodărie și fiecărei persoane”, potrivit declarației.

China nu va relaxa măsurile sale împotriva COVID, ci va continua să le îmbunătățească în conformitate cu situația pandemică în schimbare și cu mutațiile virusului, a afirmat un expert guvernamental, citat vineri de autoritatea națională de sănătate.

Alte orașe importante, precum Beijing, Zhengzhou și Chongqing au înăsprit măsurile în această săptămână, întrucât numărul de cazuri zilnice a atins noi niveluri record.

Zhengzhou, capitala provinciei Henan, a raportat 2.988 de cazuri noi comunitare, mai mult decât dublu față de ziua anterioară, în timp ce o izbucnire a epidemiei a cauzat haos recent pentru fabrica de asamblare iPhone a furnizorului Appel Foxconn.

În metropola din sud-vest Chongqing, numărul de cazuri comunitare a rămas unul cu trei cifre toată săptămâna, cu un nou nivel maxim de 783 de infectări în 10 noiembrie.

Unele districte din Chongqing au interzis, vineri, luatul mesei la restaurante și au suspendat cursurile cu prezență fizică în școli. Totodată, au fost închise și unele stații de metrou.

Sporul natural al populației s-a menținut negativ CITEȘTE ȘI Sporul natural al populației s-a menținut negativ

Beijingul a raportat 118 cazuri comunitare în 10 noiembrie, un record zilnic, dar un număr totuși mic comparativ cu alte orașe chineze.

Totuși, în multe părți ale orașului cu aproape 22 de milioane de locuitori rezidenții au fost îndemnați să facă teste PCR zilnic, în caz contrar fiindu-le interzisă intrarea în spații publice pentru birouri, centre de recreere sau de fitness.

Organizatorii au afirmat în această săptămână că Showul Auto de la Beijing – un eveniment important la care participă mărci globale – nu se va ține în acest an.

viewscnt
Afla mai multe despre
covid-19
china