Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, anunță că a discutat cu adjunctul ministrului Apărării ucrainean, Sergiy Boyev, despre proiecte comune de producție de drone în România.
”Este un parteneriat care va putea aduce investiții, tehnologie și locuri de muncă în România”, a transmis ministrul, potrivit News.ro

”Astăzi am avut o videoconferință cu Mihai Jurca, șeful Cancelariei Guvernului, și cu Sergiy Boyev, adjunct al ministrului Apărării ucrainean. Am discutat despre pașii viitori în urma vizitei noastre la Kiev: dezvoltarea unor proiecte comune de producție de drone în România”, a anunțat ministrul Apărării.
Ionuț Moșteanu a precizat că ”este un parteneriat care va putea aduce investiții, tehnologie și locuri de muncă în România, consolidând industria noastră de apărare”.
”Capacitatea dronelor ucrainene a fost deja demonstrată pe câmpul de luptă: ele au schimbat din dinamica războiului și au arătat cum inovația și curajul ucrainenilor pot ține piept agresiunii rusești. România are șansa să devină un hub regional pentru producția de drone și echipamente moderne și pentru asta vom lucra împreună cu Radu Miruță, ministrul Economiei, pentru atragerea de noi contracte”, a mai transmis Moșteanu.