Participarea și votul online, de la distanță, vor fi permise în cazul tuturor formelor de organizare a societăților - în comandită simplă, în comandită pe acțiuni, în nume colectiv, respectiv a societăților cu răspundere limitată și a societăților pe acțiuni -, conform unui proiect legislativ adoptat de Parlament, prin votul final al deputaților.
Avizele și autorizațiile cabinetelor medicale își vor păstra valabilitatea, în cazul reorganizării, schimbării sediului sau denumirii, până la obținerea unui nou aviz, dacă structura organizatorică a cabinetului medical nu se modifică prin reorganizarea persoanei juridice deținătoare, prevede un proiect legislativ consultat de Profit.ro.
Proiectele de investiții ale companiei de stat Transelectrica, operatorul sistemului energetic național, vor beneficia de noi derogări de la mai multe legi în vigoare, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență elaborat de Ministerul Energiei, scopul fiind accelerarea lucrărilor de extindere, dezvoltare și modernizare ale rețelei electrice naționale de transport, necesare pentru facilitarea integrării în rețea a unui volum tot mai mare de capacități de producție de energie regenerabilă și întăririi interconexiunilor energetice cu țările vecine.
România a depus toate diligențele necesare pentru a face dovada că nu mai e necesar, în continuare, să fie redus pragul la microîntreprinderi, deoarece nu mai pot fi obținuți bani mulți din această măsură, a declarat ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, la la un eveniment la care au participat reprezentanți ai întreprinderilor mici și mijlocii.
Guvernul lansează o schemă de minimis, prim care acordă vouchere pentru cercetare, cu un buget de doar 8 milioane le pentru 7 ani, dar premierul Ciolacu promite că programul va fi extins.
Normele metodologice ale Codului Fiscal vor fi modificate pentru a aduce o serie de precizări privind condițiile de aplicare a impozitului minim pe cifra de afaceri și a impozitului suplimentar pentru persoanele juridice care desfășoară activități în sectoarele petrol și gaze naturale, precum și clarificări în ce privește regimul microîntreprinderilor.
Pentru plățile efectuate cu carduri de credit sau de debit, operatorii economici vor avea obligația să emită bonuri fiscale doar la solicitarea clienților, prevede un proiect legislativ care a primit raport favorabil în comisia de buget și urmează să primească votul final în Parlament.
SAF-T este un standard internațional utilizat pentru transferul de date din evidența contabilă și fiscală a companiilor. Scopul ar fi reducerea evaziunii fiscale în România.Cum se poate genera această declarație, a explicat pentru Profit.ro consultantul fiscal Veronica Duțu. Un program dedicat ar costa 3.000 de euro. Pentru firmele mici este estimat un cost de 100 de euro pe lună.
Planul bugetar-structural pe termen 2025-2031, transmis Comisiei Europene și publicat de Ministerul Finanțelor, prevede creșterea contribuțiilor la PIlonul II de pensii de la 4,75% la 6% până în anul 2031. Guvernul va continua reforma pensiilor cu diversificarea investițiilor în cadrul Pilonului II, introducerea unei noi formule de calcul pentru pensii și a unei noi reguli de indexare a pensiilor, cu interzicerea apariției de noi categorii de pensii speciale.