EXCLUSIV Eliminarea noii impozitări a contractelor part-time, propusă de PNL, a trecut tacit de Senat, fără sprijinul PSD. Coaliția a evitat votul

EXCLUSIV Eliminarea noii impozitări a contractelor part-time, propusă de PNL, a trecut tacit de Senat, fără sprijinul PSD. Coaliția a evitat votul
Ovidiu Bărbulescu
Ovidiu Bărbulescu
scris 11 mai 2023

Deși, după cum anunța și deputatul PNL Raluca Turcan, încă din 26 aprilie comisia de buget a Senatului a întocmit raport favorabil proiectului liberal pentru stoparea așa numitei supraimpozitări a contractelor part-time, inițiativa nu fost inclusă pe ordinea de zi a senatorilor pentru a fi și votată. Conform informațiilor Profit.ro, liberalii nu au solicitat Biroului Permanent al Senatului includerea proiectului în dezbaterea plenului Senatului pentru că PSD nu susține eliminarea impozitării. Prin urmare, proiectul a fost adoptat tacit, prin depășirea termenului de dezbatere, iar acum va fi transmis pentru vot final Camerei Deputaților, unde inițiativa ar putea constitui doar o pârghie pentru negocieri politice între partidele din coaliție.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV: Inteligența Artificială în Economie. Parteneri: Garanti BBVA, Gomag.

”Propunerea va intra la vot, în Senat, săptămâna viitoare”, arăta Turcan la finele lunii aprilie.

DECIZIE Băncile și societățile de asigurare de stat, industria de apărare vor respecta regulile guvernanței corporative, nu și R.A.-A.P.P.S. Agenția de monitorizare (AMEPIP) ia 0,1% din veniturile companiilor de stat și decide angajările CITEȘTE ȘI DECIZIE Băncile și societățile de asigurare de stat, industria de apărare vor respecta regulile guvernanței corporative, nu și R.A.-A.P.P.S. Agenția de monitorizare (AMEPIP) ia 0,1% din veniturile companiilor de stat și decide angajările

De ce este important: Noua impozitare, introdusă anul trecut, prevede că pentru contractele de muncă cu timp parțial, contribuțiile de asigurări sociale și asigurări sociale de sănătate nu pot fi mai mici decât cele care ar rezulta din aplicarea cotelor de CAS și CASS la valoarea salariului minim brut. Există și o serie de excepții aplicabile pentru anumite categorii de persoane (de exemplu: elevii sau studenții, cu vârsta până la 26 de ani, aflați într-o formă de școlarizare).

Potrivit unei estimări făcute tot anul trecut, la momentul adoptării măsurii, impactul de venituri suplimentare la buget a fost calculat pentru anul 2023 la 2 miliarde de lei.

Mai este important: Măsura introdusă anul trecut de către autorități a determinat trecerea unui număr important de contracte cu timp parțial către normă întreagă în cazurile de muncă "la gri", în care angajatul, deși muncea mai mult, era plătit cu contracte de 1-2 ore, pentru reducerea taxelor datorate la stat. Pe de altă parte, criticii spun că măsura a dus la dispariția unui număr mare de contracte part-time. Adevărul este, probabil, la mijloc, deși măsura a fost eficientă în combaterea muncii subdeclarate, a condus și la dispariția unor contracte cu normă redusă oneste, angajarea unor astfel de persoane fiind mai costisitoare și, astfel, evitată de către angajatori.

Potrivit Ministerului Finanțelor, 19% dintre contractele part-time au trecut la normă întreagă. Finanțele nu au prezentat însă date despre câte contracte au fost desființate. La atenuarea impactului acestei măsuri a contribuit, probabil, și evoluția solidă a pieței muncii. Potrivit datelor de la mijlocul lunii aprilie, numărul total de contracte de muncă a atins un nou record, de 6,754 milioane (normă întreagă și parțială), față de 6,675 milioane la 1 ianuarie 2023 și 6,569 milioane la 1 ianuarie 2022.

Sub amenințarea unui infringement, România nu mai reduce taxa clawback doar la medicamentele produse local CITEȘTE ȘI Sub amenințarea unui infringement, România nu mai reduce taxa clawback doar la medicamentele produse local

Surse din cadrul Biroului Permanent al Senatului României au precizat pentru Profit.ro că PNL nu a solicitat introducerea proiectului liberal de eliminare a noii impozitări pe lista de vot a plenului Senatului, deși raportul favorabil al inițiaitivei a fost votat în comisia de buget la 25 aprilie, iar apoi a fost transmis Biroului Permanent și afișat public la 26 aprilie, în condițiile în care termenul de adoptare tacită a fost 10 mai.

Motivul pentru care liberalii au evitat votul din plenul Senatului este că PSD nu susține eliminarea noii impozitări a contractelor part-time, social-democrații abținându-se, de fapt, la votul din comisia de buget asupra proiectului.

”Atât timp cât va fi la guvernare, PSD va introduce supraimpozitarea contractelor part-time, pentru că astfel combatem nedeclararea veniturilor”, au declarat pentru Profit.ro surse din conducerea PSD.

DECIZIE Zone cu restricții sau taxe pentru mașini, în București și alte 12 mari orașe CITEȘTE ȘI DECIZIE Zone cu restricții sau taxe pentru mașini, în București și alte 12 mari orașe

Cu toate acestea, dacă proiectul ar fi fost solicitat și introdus de PNL pe lista de vot, ar fi avut mari șanse să fie adoptat cu voturile opoziției, chiar dacă PSD și UDMR s-ar  fi opus. Dovadă în acest sens stă faptul că revenirea la impozit de 5% pe dividende, propusă de Cîțu, a fost la un pas de adoptare în Senat, la diferență de doar un vot, în condițiile în care majoritatea liberalilor au votat pentru.

Soarta de la Senat o poate avea proiectul și la Camera Deputaților, unde, dacă ar vrea cu adevărat, PNL poate elimina supraimpozitarea la part-time cu voturile celorlalte partide, în ciuda opoziției PSD, UDMR și minorități.

Este însă foarte posibil ca proiectul să rămână doar o pârghie de negociere a PNL în coaliție - unde PSD va avea o importanță tot mai mare odată cu instalarea lui Marcel Ciolacu ca premier - și să nu fie adoptat atât timp cât guvernarea va funcționa.  

viewscnt
Afla mai multe despre
ministerul finanțelor
ministerul muncii
revisal
contracte munca
contracte part-time
contracte timp parțial