FOTO DECIZIE Nouă etichetă pentru produsele alimentare românești: De Origine România - DOR. Patru noi etichete, propuse doar în acest an

FOTO DECIZIE Nouă etichetă pentru produsele alimentare românești: De Origine România - DOR. Patru noi etichete, propuse doar în acest an
Ovidiu Bărbulescu
Ovidiu Bărbulescu
scris 5 dec 2023

Produsele neprelucrate produse, cultivate sau obținute pe teritoriul României, precum și produsele prelucrate obținute tot pe teritoriul național și care conțin cel mult 25% din greutate ingrediente nelocale, ce nu pot fi înlocuite, vor putea fi etichetate în mod voluntar cu denumirea “De Origine România - DOR”, potrivit unui proiect legislativ al actualei puteri, adoptat de Parlament, prin votul final al deputaților.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV: Inteligența Artificială în Economie. Parteneri: Garanti BBVA, Gomag.

Profit News TV va organiza, pe 7 decembrie, Maratonul de Retail

De ce este important: În ultima perioadă au apărut proiecte care au propus tot felul de însemne pentru alimente. Încă din luna aprilie, chiar actualul premier Marcel Ciolacu a propus ca vânzătorii să fie obligați să semnaleze cu tricolorul produsele românești, proiect avizat negativ de Consiliul Legislativ, dar adoptat de Senat. În luna mai, tot printr-un proiect al actualei puteri, a fost propus proiectul adoptat acum, care prevede etichetarea în mod voluntar a produselor alimentare cu denumirea “De Origine România - DOR”, cu condiția să fie prelucrate tot pe teritoriul național și să conțină cel mult 25% din greutate ingrediente nelocale. În iunie, actualii guvernanți au inițiat un alt proiect, prin care se prevede că eticheta produselor de carne și a celor procesate pe bază de came va trebui să prezinte preţul de achiziţie al produselor atât din piaţa internă, cât şi din piaţa externă, proiect adoptat recent de senatori. În octombrie, un alt proiect legislativ al actualei puteri a fost adoptat de senatori și reglementează condițiile în care unui produs alimentar i se poate pune o altă nouă etichetă, respectiv cea de ”produs autohton”

Amenzi uriașe pentru consumul de alcool în anumite spații CITEȘTE ȘI Amenzi uriașe pentru consumul de alcool în anumite spații

Autorii proiectului adoptat acum de legislativ se arată îngrijorați de faptul că autonomia alimentară naţională, pe lângă sectorul de came de porc, s-a pierdut şi în alte sectoare strategice naţionale, cum sunt panificaţia şi produsele lactate, odată cu închiderea de către proprietarii externi ai unor facilităţi de producţie naţionale, lăsând fermierii fără posibilitatea de a-şi valorifica produsele obţinute în ferme şi generând probleme sociale prin disponibilizările aferente.

Majoritatea investiţiilor închise au fost finanţate prin programele europene, la fel ca şi fermele care nu au mai reuşit să îşi găsească cumpărători pentm produsele lor.

Marii comercianţi internaţionali de cereale şi-au continuat activitatea profitabilă de export, activităţile speculative generând creşterea preţurilor pe piaţă, dar fără corespondenţă în majorarea veniturilor fermierilor.

Drept consecinţă, modelul european de acordare a subvenţiilor către fermieri prin compensarea pierderilor de venit generate de diverse constrângeri europene este ”sabotat” în sensul că suportul financiar destinat obţinerii de produse finite la preţuri competitive a fost ”exportat” prin comerţul extern cu materii prime”, susțin inițiatorii proiectului, care adaugă că astfel se creează în continuare premisa închiderii facilităţilor de producţie naţionale şi de pierdere a securităţii alimentare locale, regionale şi naţionale.

Produsele de tutun, inclusiv țigarete electronice și vape, nu vor putea fi comercializate prin easybox. Obligații noi pentru curieri CITEȘTE ȘI Produsele de tutun, inclusiv țigarete electronice și vape, nu vor putea fi comercializate prin easybox. Obligații noi pentru curieri

Cercetând modelul folosit de alte state pentru protejarea afacerilor locale şi a intereselor economice ale producătorilor autohtoni, autorii proiectului au observat că multe state dezvoltate din Uniunea Europeană folosesc pe scară largă "schemele de certificare voluntară”.

Un studiu efectuat pentru Comisia Europeană indică faptul că în Europa funcţionează 441 de scheme şi subscheme de certificare voluntară a produselor agricole şi alimentare, 424 fiind valabile în statele membre UE şi 17 în state non-membre UE. Conform cercetării, Germania prezintă cel mai ridicat număr de scheme cu 107, urmată de Italia cu 52 de scheme şi Spania cu 49 de scheme.

Prin urmare, pentru a veni, deopotrivă, în sprijinul consumatorilor şi al producătorilor români, proiectul prevede introducerea unei scheme de certificare voluntară “De Origine România - DOR”, la care să aibă acces producătorii şi procesatorii români, schemă care ar garanta faptul că produsul alimentar achiziţionat este realizat pe teritoriul României şi fabricat din materii prime de origine românească.

Indemnizație de hrană pentru transportatorii români și majorarea plafonului neimpozabil CITEȘTE ȘI Indemnizație de hrană pentru transportatorii români și majorarea plafonului neimpozabil

Criteriile pentru eticheta DOR

Pentru a beneficia de etichetarea voluntară DOR, produsul agroalimentar trebuie să îndeplinească următoarele caracteristici specifice:

a) în cazul produselor neprelucrate, producția, cultivarea sau reproducerea, inclusiv recoltarea și mulsul în cazul vacilor, ovinelor și caprelor să aibă loc pe teritoriul României;

b) în cazul cărnii, aceasta trebuie și să fie obținută de la animale născute, crescute și sacrificate pe teritoriul României;

c) în cazul produselor de origine animală, altele decât carnea, acestea trebuie și să fie obținute de la animale crescute pe teritoriul României;

d) în cazul produselor prelucrate, fabricarea acestora se face din produse neprelucrate obținute în conformitate cu prevederile lit.a), în conținutul cărora este permisă utilizarea, în cantitate de până la 25% din greutatea acestora, conform rețetei, a unor ingrediente care nupot fi înlocuite cu altele similare produse pe teritoriul României.

DECIZIE Guvernul înăsprește controlul asupra investițiilor străine. Vor fi luați în calcul, inclusiv de SRI și SIE, și investitorii din UE. Reapare o taxă respinsă de Iohannis. Președintele Concurenței, pentru Profit.ro: Este un mecanism nou CITEȘTE ȘI DECIZIE Guvernul înăsprește controlul asupra investițiilor străine. Vor fi luați în calcul, inclusiv de SRI și SIE, și investitorii din UE. Reapare o taxă respinsă de Iohannis. Președintele Concurenței, pentru Profit.ro: Este un mecanism nou

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va înfiinţa şi administra Registrul Naţional al Schemei de Certficare Voluntară “De Origine România - DOR” (RNSCV-DOR), document în format digital administrat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, care cuprinde toţi beneficiarii care au obţinut certificatul DOR.

Solicitanţii care vor să particpe la schemă trebuie să transmită Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale un dosar care cuprinde următoarele documente:

a)  cerere tip de certificare voluntară “De Origine România - DOR ”;

b)  atestat de producător;

c)  lista produselor pentru care se solicită certificarea şi înregistrarea;

d)  numărul autorizaţiei sau înregistrării sanitar-veterinară pentru locaţia în care se produc şi/sau procesează produsele agroalimentare pentru care se solicită certificarea şi înregistrarea;

e)  caiet de sarcini care să conţină fotografia şi caracteristicile specifice fiecărui produs agroalimentar (ingrediente, formă, mod de ambalare, flux tehnologic);

f)  declaraţie pe proprie răspundere care să ateste originea ingredientului primar;

g)  declaraţie pe proprie răspundere privind arealul în care se produce şi/sau procesează fiecare produs pentru care se solicită certificarea şi înregistrarea.

În termen de 30 de zile de la depunerea dosarului Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale verifică documentaţia şi, în cazul în care constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de prezenta schemă, înscrie produsul alimentar în Registrul Naţional al Schemei de Certficare Voluntară “De Origine România - DOR”, eliberează certificatul DOR şi comunică decizia de înscriere solicitantului.

DECIZIE Poliția locală îi va putea amenda pe conducătorii de trotinete electrice CITEȘTE ȘI DECIZIE Poliția locală îi va putea amenda pe conducătorii de trotinete electrice

Produsele avizate de minister vor utiliza logo-ul “De Origine România - DOR” sub forma din dreapta jos, deputații eliminând din logo-ul propus inițial cele 12 stele care făceau trimitere la Uniunea Europeană. 

FOTO DECIZIE Nouă etichetă pentru produsele alimentare românești: De Origine România - DOR. Patru noi etichete, propuse doar în acest an

 

Beneficiarii schemei au dreptul să utilizeze logo-ul “De Origine România - DOR” pentru etichetarea voluntară a unui produs alimentar pe o perioadă nedeterminată, cu condiţia să nu modifice elementele care au stat la baza emiterii certificatului şi înscrierii produsului în registrul menționat.

Utilizarea logo-ului “De Origine România - DOR” pentru etichetarea voluntară a unui produs alimentar, fără respectarea condiţiilor prevăzute, se va pedepsi conform prevederilor Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor.

Proiuectul mai prevede că începând cu anul 2024, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale asigură din bugetul propriu resurse financiare pentru promovarea în ţară şi în străinătate a schemei de certificare voluntară “De Origine România - DOR”.

viewscnt
Afla mai multe despre
etichetă
produse
alimentar
agroalimentar
origine
dor
voluntar
schema
proiect