Astfel, vor fi combătute practici care promovează învechirea prematură a bunurilor, afirmații înșelătoare legate de mediu, informații înșelătoare cu privire la caracteristicile sociale ale produselor sau etichetele de durabilitate netransparente și necredibile, relevă actul analizat de Profit.ro.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Practici comerciale care vor fi considerate incorecte
Afrimațiie trebuie susținute de angajamente și ținte clare, obiective, disponibile în mod public și verificabile, asumate de comerciant și prevăzute într-un plan de punere în aplicare detaliat și realist, care să arate modul în care respectivele angajamente și obiective vor fi atinse și care să aloce resurse în acest scop.
Proiectul prevede de asemenea, faptul că astfel de afirmații trebuie să fie verificate de un expert terț, care trebuie să fie independent de comerciant, fără conflicte de interese, cu experiență și competențe în probleme de mediu și care ar trebui să fie în măsură să monitorizeze periodic progresele înregistrate de comerciant.
- Publicitatea beneficiilor pentru consumatori care sunt irelevante și nu sunt direct legate de nicio caracteristică a produsului, care ar putea să-i facă pe consumatori să creadă, eronat, că sunt mai benefice pentru consumatori, mediu sau societate față de alte produse, susținând, de pildă, că o anumită marcă de apă îmbuteliată nu conține gluten sau susținând că foile de hârtie nu conțin plastic.
- Va fi interzisă afișarea etichetelor de durabilitate care nu se bazează pe un sistem de certificare sau nu a fost stabilită de autoritățile publice.
- Va fi interzisă afirmația potrivit căreia un comerciant, practicile comerciale ale unui comerciant sau un produs au fost agreate, aprobate sau autorizate de un organism public sau privat, atunci când nu este cazul sau fără a îndeplini condițiile necesare pentru agrearea, aprobarea sau autorizarea obținută.
- Va fi interzisă formularea unei afirmații generice legate de mediu fără o performanță de mediu excelentă recunoscută, care este relevantă pentru afirmație.
- O altă practică comercială înșelătoare care va fi interzisă în toate circumstanțele este aceea de a face o afirmație legată de mediu cu privire la întregul produs sau întreaga întreprindere a comerciantului, atunci când aceasta se referă, de fapt, doar la un anumit aspect al produsului sau la o activitate specifică nereprezentativă a întreprinderii comerciantului.
- Proiectul de ordonanță de urgență interzice formularea unor afirmații bazate pe compensarea emisiilor de gaze cu efect de seră, potrivit cărora un produs, fie un bun, fie un serviciu, are un impact neutru, redus sau pozitiv asupra mediului în ceea ce privește emisiile de gaze cu efect de seră.
Astfel de afirmații trebuie să fie interzise în orice situație, deoarece induc în eroare consumatorii, făcându-i să creadă că astfel de mențiuni se referă la produsul în sine sau la furnizarea și fabricarea produsului respectiv sau dau consumatorilor impresia falsă că,consumul produsului respectiv nu are niciun impact asupra mediului.
- Proiectul mai prevede că va fi considerată practică comercială înșelătoare marketingul unui produs ca fiind identic cu un același produs comercializat în mai multe alte state membre, în cazul în care cele două produse au o compoziție sau caracteristici semnificativ diferite.
Practici legate de procesul de învechire, declasare tehnologică sau morală, respectiv de depreciere a unui produs.
- Vor fi combătute politicile comerciale care implică planificarea în mod deliberat sau conceperea unui produs cu o durată de viață limitată, astfel încât acesta să devină caduc în mod prematur sau nefuncțional după o anumită perioadă sau după o intensitate determinată de utilizare.
- Va fi interzis să se refuze informarea consumatorilor cu privire la faptul că o actualizare de software va avea un impact negativ asupra funcționării bunurilor cu elemente digitale sau asupra utilizării conținutului digital sau a serviciilor digitale. În general, comercianții responsabili cu dezvoltarea actualizărilor de software trebuie să dețină astfel de informații, în timp ce, în alte cazuri, comercianții se pot baza pe informații fiabile furnizate, de exemplu, de dezvoltatorii de software, de furnizori sau de autoritățile naționale competente.
- Va fi interzisă prezentarea unei actualizări de software ca fiind necesară pentru a menține conformitatea produsului dacă respectiva actualizare nu face decât să îmbunătățească caracteristicile de funcționalitate.
Astfel de comunicări comerciale sunt considerate în măsură să limiteze durabilitatea produselor, reprezentând o practică comercială în detrimentul consumatorilor și al mediului, deoarece încurajează vânzarea unor astfel de bunuri, ceea ce duce la costuri mai mari pentru consumatori și la utilizarea inutilă a resurselor, la producerea de deșeuri și la emisii de gaze cu efect de seră.
- Va fi interzisă practica de a afirma în mod fals că un bun are o anumită durabilitate în ceea ce privește timpul sau intensitatea de utilizare în condiții normale de utilizare.
- O altă practică care va fi interzisă este aceea de a incita consumatorul să înlocuiască sau să reînnoiască consumabilele unui produs mai devreme decât ar fi altfel necesar, din motive tehnice.
- Va fi interzisă neinformarea consumatorului cu privire la deprecierea funcționalității unui bun atunci când se utilizează consumabile, piese de schimb sau accesorii care nu sunt furnizate de producătorul original.
- De asemenea, se va interzice inducerea în eroare a consumatorului pentru a crede că utilizarea consumabilelor, a pieselor de schimb sau a accesoriilor care nu sunt furnizate de producătorul original, va afecta funcționalitatea unui bun, deși nu este cazul.
Obligații de informare a consumatorului
- Consumatorii vor trebui să fie informați cu privire la perioada în care sunt disponibile actualizări gratuite de software, respectiv cu privire la durabilitatea, posibilitatea de reparare și disponibilitatea actualizărilor.
- Pentru a evita o confuzie în rândul consumatorilor între garanția comercială de durabilitate și garanția legală de conformitate, consumatorilor trebuie să li se reamintească pe eticheta armonizată că beneficiază, de asemenea, de garanția legală de conformitate, inclusiv durata minimă de doi ani a acesteia și trebuie să includă o trimitere generală la posibilitatea ca durata garanției legale de conformitate să fie mai lungă.
- Notificarea armonizată trebuie să fie afișată într-un mod vizibil, de exemplu ca afiș pe un perete din magazin, lângă ghișeul de control sau, în cazul vânzării online, ca o atenționare generală pe site-ul comerciantului care vinde bunuri.
- Comercianții care vând bunuri cu componente digitale trebuie să informeze consumatorii cu privire la perioada minimă pe durata căreia producătorul se angajează să furnizeze actualizări de software pentru astfel de bunuri, exprimată fie ca perioadă de timp, fie prin referire la o dată.
În mod similar, comercianții care oferă conținut digital și servicii digitale trebuie să informeze consumatorii cu privire la perioada minimă în care sau până la care furnizorul de conținut digital sau de servicii digitale se angajează să furnizeze actualizări de software, inclusiv actualizări de securitate, necesare pentru a menține conformitatea conținutului digital și a serviciilor digitale.
Această obligație trebuie să asigure faptul că consumatorii primesc aceste informații într-un mod simplu și clar, care să le permită să compare diferitele perioade minime. Comerciantul trebuie să fie obligat să furnizeze aceste informații numai în cazul în care producătorul sau furnizorul a pus la dispoziție astfel de informații.
- Comercianții trebuie să își asume obligația de a furniza consumatorului informații cu privire la existența și condițiile aplicabile serviciilor post-vânzare, inclusiv serviciilor de reparare, în cazul în care sunt furnizate astfel de servicii.
Comercianții trebuie să furnizeze informații relevante privind repararea care sunt puse la dispoziție de producător, cum ar fi informații privind disponibilitatea, costurile estimate și procedura de comandare a pieselor de schimb care sunt necesare pentru a garanta menținerea conformității bunurilor, disponibilitatea instrucțiunilor referitoare la reparare și întreținere, precum și privind restricțiile de reparare.
- Comercianții trebuie să informeze consumatorii cu privire la disponibilitatea unor opțiuni de livrare ecologice, cum ar fi livrarea de bunuri cu bicicleta de marfă sau cu vehiculul electric de livrare sau posibilitatea unor opțiuni de transport grupate, după caz.
- În cazul în care un contract la distanță care urmează să fie încheiat prin mijloace electronice îl obligă pe consumator să plătească, comerciantul trebuie să informeze consumatorul cu privire la eticheta armonizată, ori de câte ori este furnizată, într-un mod clar și vizibil și imediat înainte ca o comandă să fie plasată de consumator, pentru a se asigura că consumatorul ia în considerare informațiile respective.














