Secretarul american al Justiției Boill Barr a dat undă verde deschiderii unor anchete cu privire la eventuale nereguli în alegerile de la 3 noiembrie, despre care Donald Trump afirmă că sunt pătate de ”fraude” - fără să prezinte probe, relatează AFP.
Bill Barr - unul dintre cei mai loiali secretari președintelui în exercițiu - subliniază că această autorizare pe care a dat-o luni procurorilor federali din țară nu arată că Departamentul Justiției deține probe ale existenței unor situații de fraudă, scrie News.ro.
”Vă autorizez să anchetați cu privire la acuzații substanțiale de nereguli privind voturile sau numărarea buletinelor de vot înainte de certificarea alegerilor în jurisdicțiile voastre în anumite cazuri”, precizează Barr în această scrisoare.
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a

”Asemenea anchete pot fi efectuate în cazul în care există acuzații clare și eventual credibile cu privire la nereguli care, în cazul în care se adeversc, ar putea avea un impact asupra rezultatului unor alegeri federale într-un stat”, afirmă el.
În urma oridnului lui Barr, șeful Serviciului însărcinat cu infracțiuni electorale, Richard Pilger, care supervizează anchetele cu privire la fraude, și-a anunțat demisia, scrie presa americană.
Richard Pilger și-a explicat decizia într-un e-mail pe care l-a trimis echipeisale.
”După ce am studiat noile reguli și ramificațiile lor, (trebuie) din nefericire să demisionez din post”, scrie el în e-mail, potrivit The New York Times (NYT).
Anchetele cu privire la fraude electorale sunt în mod normal de resortul fiecărui stat, care își stabilește și controlează reglementările electorale.
Departamentul american al Justiției nu intervine, de obicei, în acest tip de situații până când nu este certificată numărarea voturilor și nu se încheie renumărarea voturilor.
Echipa de campanie a lui Donald Trump poartă bătălii judiciare în mai multe state în care Joe Biden a obținut victorii - cu Pennsylvania și Nevada în frunte -, cu scopul de a contesta rezultatul în aceste state.
Aceste eforturi sunt coordonate de către fiii președintelui în exercițiu, care răspândesc acuzațiide fraudă și nereguli electorale - fără să prezinte vreo probă.
”Acuzațiile serioase trebuie tratate cu multă grijă, iar reclamațiile speculative, fanteziste sau exagerate nu trebuie să servească drept bază a deschiderii unor anchete federale”, subliniază secretarul Justiției.
Eforturile taberei lui Donald Trump au puține șanse de succes, iar numeroși lideri locali îndeamnă campania miliardarului republican să prezinte probe ale acuzațiilor de fraude.