Un acvariu gigant, care conținea un milion de litri de apă, amplasat în holul hotelului Radisson Blu din Berlin, a explodat, inundând hotelul și străzile din apropiere.
„AquaDom”, care conținea 1.500 de pești tropicali, avea 14 metri înălțime și a fost descris ca fiind cel mai mare acvariu cilindric de sine stătător din lume, scrie News.ro.

28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a
Poliția a declarat că au avut loc „pagube incredibile” și două persoane au fost rănite de cioburi de sticlă.
Imaginile de pe rețelele de socializare au arătat pagube în foaierul hotelului. Resturile au fost împrăștiate și pe strada din fața clădirii, care a fost închisă din cauza inundației. Oaspeții au fost evacuați din hotel.
Acvariul a fost modernizat în urmă cu doi ani și exista un lift cu pereți transparenți, construit în interior, pentru a fi folosit de vizitatori. Unele dintre camerele hotelului aveau vedere la acesta.
Brigada de pompieri din Berlin a declarat că peste 100 de pompieri au fost prezenți și nu este clar ce a cauzat dezastrul.
Autoritatea de transport public din Berlin a declarat că strada Karl-Liebknecht din fața hotelului a fost închisă din cauza „cantității extrem de mari de apă pe arteră”.
Poliția a spus că „masive cantități” de apă s-au revărsat pe străzile din apropiere și că oamenii din zonă au fost nevoiți să conducă cu prudență.
Acvariul conținea peste 100 de specii diferite de pești.
AquaDom a fost inaugurat în decembrie 2003 și a intrat în Cartea Recordurilor Guinness drept cel mai mare acvariu cilindric din lume. A costat aproximativ 12,8 milioane de euro (11,2 milioane de lire sterline).