

Am vorbit cu Tiberiu Dănețiu, Membru de Board și Director Corporate Affairs & Retail Media al Auchan România, despre pionieratul în retail media și primele inițiative coordonate de pe piața românească, perspectivele de creștere ale industriei la nivel global și local, dar și cum a contribuit la dezvoltarea unui ecosistem complet și performant de Retail Media & Data Insights, prin care Auchan susține brandurile în comunicarea și relația cu clienții lor, prin soluții publicitare extrem de țintite, măsurabile și eficiente.
Allianz-Țiriac Asigurări a primit aprobările necesare din partea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) pentru transferul portofoliului Allianz-Țiriac Unit (fosta Gothaer Asigurări Reasigurări) în contextul fuziunii prin absorbție.
Banca Centrală Europeană va reduce birocrația pentru creditori, în zone ca răscumpărările de acțiuni și noile numiri, dar băncile nu ar trebui să se aștepte la o dereglementare majoră, a afirmat miercuri Claudia Buch, președintele Consiliului de supraveghere al BCE, transmite Reuters.
A fost deschis primul lot de autostradă pe anul acesta, respectiv circulația pe încă 14,57 km ai autostrăzii Sibiu-Pitești.
Compania IULIUS anunță cel de-al treilea proiect de retail de proximitate Family Market, în comuna Tomești, județul Iași. Conceptul s-a inaugurat în 2022, cu două proiecte în comuna Miroslava și în cartierul Bucium din Iași, bazându-se pe așteptările și necesitățile locuitorilor din zone rezidențiale în expansiune.
Cu afaceri de peste 21,4 milioane de euro în 2024 și 103 angajați, DACHSER România este într-o dinamică de dezvoltare, fiind considerată o piață cu potențial ridicat la nivelul grupului. Poziția strategică, cu deschidere la Marea Neagră, crește importanța DACHSER România în economia companiei de logistică fondată de Thomas Dachser în 1930, la Kemptem, în Germania, și aflată și azi în proprietatea familiei.
Printre cauzele prețurilor angro mari la energie electrică de pe piața locală se numără faptul că România nu-și poate asigura vârfurile de consum din producția proprie și este nevoită să apeleze la importuri scumpe, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Până pe 15 iulie, Auchan România găzduiește cea de-a 16-a ediție a Târgului de Bere - un eveniment comercial emblematic în România și cel mai mare târg de bere din comerțul local. În această perioadă, în toate magazinele Auchan, MyAuchan, ATAC și MyAuchan Petrom, precum și pe auchan.ro, clienții pot găsi o selecție extinsă de peste 300 de sortimente de bere, alături de o gamă variată de accesorii pentru servirea berii, la prețuri avantajoase. De asemenea, retailerul a pregătit promoții, premii și surprize pentru toți clienții Auchan.
După modelul Twitter, cea mai nouă platformă socială Meta va avea un sistem propriu de comunicare între utilizatori.
Românii cu pensii private, Pilonul II (obligatorii, administrate privat) și Pilonul III (opționale, administrate privat), își vor putea încasa banii prin retragere programată, sume plătite pentru o perioadă limitată de timp - până la rambursarea întregului activ personal - sau prin pensii viagere, achitate pe întreaga durată de viață a membrului sau a supraviețuitorului, în cazul pensiei viagere cu componentă de supraviețuitor, prevede un proiect de lege analizat de Profit.ro și care va reglementa mecanismele de plată a pensiilor private, inclusiv a fondurilor constituite special în acest scop.
Grupul românesc specializat în servicii pentru industria energetică Adrem, controlat de Corneliu, Adrian și Andreia Bodea, și-a majorat cu 25% veniturile consolidate în primul trimestru din 2025, comparativ cu T1 2024, la 21 milioane euro.
Asociația Distribuitorilor Europeni de Medicamente anunță numirea unui nou Director Executiv. Ovidiu Wencz preia conducerea executivă a ADEM, cu un mandat de doi ani, pentru coordonarea activității asociației și a Consiliului Director.
Autoritățile din India lucrează cu producătorii de electrocasnice pentru a se asigura că aparatele de aer condiționat nu pot fi setate la o temperatură mai mică de 20 de grade Celsius, în încercarea de a reduce consumul de energie al acestor echipamente mari consumatoare de electricitate, transmite agenția de știri Bloomberg.
Susținerea repetată a probei teoretice pentru persoanele care au deja un permis de conducere auto va fi eliminată, în anumite condiții, la examenul de obținere a unui permis dintr-o categorie apropiată. Astfel, candidații care au promovat examenul teoretic pentru anumite categorii inferioare nu vor mai trebui să parcurgă din nou această etapă atunci când doresc să obțină pemisul pentru o categorie superioară, conform unui proiect legislativ adoptat acum de Parlament, prin votul final al deputaților.
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a afirmat că, după 1 iulie, când nu va mai exista plafonare la prețurile la energie, guvernanții vor veni cu o variantă care să îi ajute pe românii vulnerabili să își poată plăti aceste facturi, arătând că propunerea este să fie acordată suma de 71 de lei pe tichet, în fiecare lună.
ROMGAZ, prin filiala sa ROMGAZ Black Sea Limited, a decis, pentru moment, să renunțe la cererea de dizolvare a Fundației Greenpeace CEE (Central Eastern Europe) România, care face obiectul dosarului nr.17337/299/2025, aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, înainte de primul termen.
Cursul valutar oficial, de referință, anunțat miercuri de BNR a ajuns la 5,0251 lei pentru un euro, față de 5,0366 lei înregistrat marți
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0914 | +0.0010 | +0.02 % |
| 1 USD | 4.3359 | -0.0047 | -0.11 % |
| 1 GBP | 5.8005 | -0.0052 | -0.09 % |
| 1 CHF | 5.4468 | -0.0118 | -0.22 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro