Comisia Europeană avertizează România pentru exploatări forestiere ilegale: Autoritățile nu au fost în măsură să verifice efectiv operatorii și să aplice sancțiuni. Inconsecvențele din legislație nu permit autorităților să verifice cantități mari ilegale

Comisia Europeană avertizează România pentru exploatări forestiere ilegale: Autoritățile nu au fost în măsură să verifice efectiv operatorii și să aplice sancțiuni. Inconsecvențele din legislație nu permit autorităților să verifice cantități mari ilegale
Profit.ro
Profit.ro
scris 12 feb 2020

Comisia Europeană (CE) îndeamnă România să pună în aplicare în mod corect Regulamentul UE privind lemnul (EUTR), care interzice firmelor din sectorul lemnului să producă și să introducă pe piața UE produse obținute din bușteni recoltați în mod ilegal. CE a trimis o scrisoare de punere în întârziere și a acordat termen de o lună pentru remedierea problemelor.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

”În cazul României, autoritățile naționale nu au fost în măsură să verifice efectiv operatorii și să aplice sancțiuni corespunzătoare. Inconsecvențele din legislația națională nu permit autorităților române să verifice cantități mari de lemn recoltat ilegal”, se arată în comunicat.

În plus, Comisia a constatat că autoritățile române gestionează pădurile, inclusiv prin autorizarea exploatării forestiere, fără a evalua în prealabil impactul asupra habitatelor protejate, după cum se prevede în Directiva Habitate și în Directiva privind evaluarea strategică de mediu, scrie News.ro.

ULTIMA ORĂ Dosarul vizând casele deținute de familia Iohannis, clasat de Parchetul General CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Dosarul vizând casele deținute de familia Iohannis, clasat de Parchetul General

”De asemenea, există deficiențe în ceea ce privește accesul publicului la informațiile privind mediul din planurile de gestionare a pădurilor. Comisia a constatat, de asemenea, că unele habitate forestiere protejate au dispărut din cadrul siturilor protejate Natura 2000, ceea ce reprezintă o încălcare a Directivei Habitate și a Directivei privind păsările”, se arată în comunicat.

Prin urmare, Comisia a decis să trimită României o scrisoare de punere în întârziere, acordându-i un termen de o lună pentru a lua măsurile necesare în vederea remedierii deficiențelor identificate de Comisie. În caz contrar, Comisia poate decide să trimită autorităților române un aviz motivat.

”Prin pachetul său lunar de decizii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, Comisia Europeană („Comisia”) urmărește acționarea în justiție a statelor membre care nu și-au îndeplinit obligațiile ce le revin în temeiul legislației UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare și domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislației UE, în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor”, se arată în comunicat.

viewscnt
Afla mai multe despre
comisia european
exploatări forestiere