Justiția europeană a interzis Danemarcei să comercializeze brânză ''feta''

Justiția europeană a interzis Danemarcei să comercializeze brânză ''feta''
Profit.ro
Profit.ro
scris 14 iul 2022

Grecia a obținut o victorie importantă în lupta sa pentru protejarea termenului "feta", după ce Curtea de Justiție a Uniunii Europene a criticat Danemarca pentru că nu a blocat companiile locale să utilizeze acest teren pentru brânzeturile vândute în afara Uniunii Europene, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Grecia susține că brânza "feta" face parte din moștenirea sa culturală pentru că este produsă de peste 6.000 de ani din lapte de oaie și capră, scrie Agerpres.

Dezbaterile Profit News TV - Maratonul Agriculturii: Vizental, ROCA Investments: În criză reziști tot mai greu de unul singur, nu mai merge așa; banii sunt importanți, dar nu aduc fericirea. Florin Deznan, CEO ROCA Agri RDF: Ce a dus prețurile în sus pe b CITEȘTE ȘI Dezbaterile Profit News TV - Maratonul Agriculturii: Vizental, ROCA Investments: În criză reziști tot mai greu de unul singur, nu mai merge așa; banii sunt importanți, dar nu aduc fericirea. Florin Deznan, CEO ROCA Agri RDF: Ce a dus prețurile în sus pe b

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) s-a declarat joi de acord cu acest punct de vedere.

"Prin eșecul de a opri utilizarea denumirii 'Feta' pentru brânza destinată a fi exportată în țările terțe, Danemarca a eșuat în îndeplinirea obligațiilor care îi revin conform legislației UE", au decis judecătorii de la CJUE.

Comisia Europeană, susținută de Cipru, a dat în judecată Danemarca în 2019 pentru că nu a reușit să împiedice companiile locale să producă și să exporte în afara UE o brânză de culoare albă denumită "feta". În replică, Danemarca a susținut că interzicerea exporturilor ar fi putut fi considerată ca un obstacol în calea schimburilor comerciale.

'Feta' a fost desemnată produs tradițional grecesc de către Executivul comunitar încă din 2002, ceea ce îi conferă protecție legală în cele 27 de state membre UE.

Acest subiect este mai mult decât o problemă de mândrie națională pentru Grecia, care produce anual aproximativ 120.000 de tone de feta.

În luna martie 2021, Ciprul a reușit să înscrie brânza "halloumi" în registrul produselor care beneficiază de Denumire de Origine Protejată (DOP).

viewscnt
Afla mai multe despre
grecia
feta