O stațiune pomicolă din Buzău vinde arbuști de kiwi, curmal chinezesc și paw-paw. Temperaturile ridicate au ajutat la aclimatizarea unor specii exotice

O stațiune pomicolă din Buzău vinde arbuști de kiwi, curmal chinezesc și paw-paw. Temperaturile ridicate au ajutat la aclimatizarea unor specii exotice
Profit.ro
Profit.ro
scris 24 mar 2023

Stațiunea de Cercetare Pomicolă Istrița - Buzău pune în vânzare specii exotice de arbuști fructiferi precum Kiwi, Curmal chinezesc și Banana nordului, cunoscută sub denumirea de Paw-Paw.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Media temperaturilor din ce în ce mai ridicată a permis aclimatizarea unor specii, au precizat specialiștii din cadrul stațiunii.

România este al doilea mare exportator de grâu din UE în sezonul 2022-2023 CITEȘTE ȘI România este al doilea mare exportator de grâu din UE în sezonul 2022-2023

Mii de puieți de pomi fructiferi - măr, păr, prun, vișin, gutui și cireș - sunt vânduți în această perioadă la Stațiunea de Cercetare Pomicolă Istrița - Buzău, scrie Agerpres.

Pe lângă speciile clasice, angajații stațiunii comercializează specii exotice, care au fost aclimatizate în ultimii ani, beneficiind de condiții propice.

Astfel, în funcție de specie, un arbust fructifer poate costa între 30 și 50 de lei.

"Pe lângă pomii fructiferi clasici, avem și specii pomicole noi, Ziziphus jujuba sau Curmalul chinezesc, cum mai este cunoscut, Asimina Triloba sau Banana nordului, mai avem și Kiwi care poate fi găsit în sortimentele noastre și poate fi plantat acum, este timpul optim de plantare pentru Kiwi, iar celelalte specii pot fi plantate și pe timpul anului, pentru că sunt la ghiveci", a declarat pentru șeful Stațiunii Pomicole Istrița, Rareș Pândaru.

Pe lângă arbuștii fructiferi menționați, Stațiunea de Cercetare Pomicolă a încercat să aclimatizeze și puieți de Kaki, ale căror fructe delicioase au început în ultimii ani să apară din ce în ce mai des în magazinele din România.

Temperaturile ridicate favorizează dezvoltarea unor specii exotice, mai ales în partea de Sud-Est a țării.

"Speciile de Kiwi sunt recomandate a fi plantate în special în zona de Sud și Sud-Est a țării. Este o specie întâlnită în special în Asia, destul de sensibilă, dar având în vedere temperaturile ridicate a reușit să se adapteze și aici. Celelalte două specii, Ziziphus jujuba sau Curmalul chinezesc și Asimina Triloba - Banana nordului rezistă chiar și în zonele mai friguroase", explică Rareș Pândaru.

Stațiunea de cercetare Istrița le propune astfel pomicultorilor români alternative la speciile clasice, având în vedere că cele exotice rezistă la secetă, nu au boli sau dăunători, iar fructele sunt deosebite atât prin aspect, cât și prin gust.

viewscnt
Afla mai multe despre
stațiunea de cercetare pomicolă istrița
kiwi
curmal chinezesc