Peste 100.000 de ouă contaminate cu Fipronil au fost comercializate de o fermă din Teleorman în decurs de două săptămâni. Alte peste patru milioane de ouă au fost puse sub sechestru și vor fi distruse

Peste 100.000 de ouă contaminate cu Fipronil au fost comercializate de o fermă din Teleorman în decurs de două săptămâni. Alte peste patru milioane de ouă au fost puse sub sechestru și vor fi distruse
Profit.ro
Profit.ro
scris 11 ian 2019

Peste 100.000 de ouă provenite de la o fermă din Teleorman în care s-a constatat o contaminare cu Fipronil au ajuns la vânzare din 22 noiembrie, data la care au fost prelevate probe pentru analize, până în 6 decembrie, când rezultatele au arătat prezența insecticidului în ouă. Alte peste patru milioane de ouă au fost puse sub sechestru și vor fi distruse, anunță ANSVSA.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Între 22 noiembrie, atunci când au fost prelevate probele, și 6 decembrie, atunci când buletinul de analize a venit și a arătat faptul că există Fipronil în ouă au fost comercalizate 102.480 de ouă din lotul contaminat", a declarat purtătorul de cuvânt al Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Rareș Hăbeanu, într-o intervenție telefonică la Digi 24.

Potrivit acestuia, în ferma din Teleorman au fost sechestrate 4.280.000 de ouă, dintre care 55.000 au fost distruse, iar pentru restul autoritățile vor urma aceeași procedură, scrie News.ro.

FOTO Fostul europarlamentar Adrian Severin, condamnat pentru luare de mită și trafic de influență, în aceeași lojă la Ateneu cu președintele Comisiei Europene, Dăncilă, Iohannis CITEȘTE ȘI FOTO Fostul europarlamentar Adrian Severin, condamnat pentru luare de mită și trafic de influență, în aceeași lojă la Ateneu cu președintele Comisiei Europene, Dăncilă, Iohannis

Reprezentantul ANSVSA a precizat că ancheta deschisă în acest caz vizează modul în care Fipronilul a ajuns în ferma de păsări și că din 6 decembrie, data la care analizele au relevat prezența insecticidului pe ouă și până în prezent, fiecare lot de ouă este expertizat.

"Nu iese nimic din fermă, toate buletinele care au fost făcute arată că există reziduuri de Fipronil, deci Fipronilul este prezent în ouă", a mai spus Hăbeanu.

El a precizat că, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, Fipronilul este printre substanțele chimice cu grad de pericol moderat la om și care nu are efecte cancerigene, dar în doze mari poate provoca unele tulburări neurologice și vărsături, în cazul ingestiei voluntare, al tentativei de suicid.

"Se apreciază că gradul de otrăvire este foarte mic, chiar nul, conform studiilor, spun că o persoană de 60 de kilograme trebuie să consume undeva peste opt ouă zilnic, toate contaminate evident, cu Fipronil, pentru că această substanță are efecte negative asupra organismului doar prin acumulare", a mai spus reprezentantul ANSVSA.

viewscnt
Afla mai multe despre
fipronil
oua
teleorman