România a exportat animale vii de peste 302 milioane de euro

România a exportat animale vii de peste 302 milioane de euro
Profit.ro
Profit.ro
scris 5 ian 2021

România a exportat animale vii în valoare de 302,21 milioane de euro în primele nouă luni din 2020, în scădere cu 6,4% față de perioada similară a anului trecut, când încasările au depășit 332,85 milioane de euro, potrivit balanței comerciale cu produse agroalimentare furnizată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Cantitatea exportată în țările intra și extra comunitare a fost de 139.603 tone în primele nouă luni ale anului trecut, cu aproape 13% mai puțină față de același interval de timp din 2019. În perioada ianuarie - septembrie din 2019 exporturile de animale vii au totalizat 160.090 tone, scrie Agerpres.

Tranzacția prin care Hidroelectrica preia a unui parc eolian dobrogean deținut de 6 municipalități germane a intrat în analiza Concurenței CITEȘTE ȘI Tranzacția prin care Hidroelectrica preia a unui parc eolian dobrogean deținut de 6 municipalități germane a intrat în analiza Concurenței

Exporturile de animale vii din specia ovine/caprine reprezintă aproape jumătate din total, respectiv 64.927,3 tone, încasările depășind 169 milioane de euro.

Pe de altă parte, importurile de animale vii în perioada analizată au fost de 50.795 tone, în valoare de 144,2 milioane de euro, în scădere ușoară față de perioada similară a anului 2019, când s-a consemnat o cantitate de 51.455 tone și o valoare de 145,49 milioane de euro.

România continuă să înregistreze excedent în comerțul internațional (intra și extracomunitar) cu animale vii și în 2020, respectiv 158 milioane de euro în primele nouă luni ale anului, însă acesta s-a redus față de perioada similară din 2019 cu 11% (177,35 milioane de euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
animale vii
madr