România își menține locul de cel mai mare exportator de porumb din Uniunea Europeană, dar cantitatea livrată anul acesta va fi probabil mai mică decât în ultimii patru ani

România își menține locul de cel mai mare exportator de porumb din Uniunea Europeană, dar cantitatea livrată anul acesta va fi probabil mai mică decât în ultimii patru ani
Profit.ro
Profit.ro
scris 15 mai 2023

1.529.421 tone de porumb au fost expediate din România pe piețe din afara Uniunii Europene, între 1 iulie 2022 – 7 mai 2023. Aceasta este cea mai mare cantitate de porumb vândută de un stat membru în acest interval. Între 23 aprilie 2023 – 30 aprilie 2023, exporturile de porumb românesc au însumat 223.600 t. În săptămâna următoare, 1 – 7 mai 2023, cantitatea livrată a scăzut la 95.550 t.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Exporturile totale de porumb românesc în anul comercial iulie 2022 – 30 iunie 2023 vor fi, cel mai probabil, mai mici decât în anii anteriori: 4.362.564 t, în 2021/2022; 2.151.116 t, în 2020/2021; 3.745.400 t, în 2019/2020; 2.734.554 t, în 2018/2019, arată Lanțul Alimentar.

Prețul pastelor italiene a crescut vertiginos. Autoritățile, întâlnire de criză cu producătorii, suspectați că au umflat prețurile în mod artificial CITEȘTE ȘI Prețul pastelor italiene a crescut vertiginos. Autoritățile, întâlnire de criză cu producătorii, suspectați că au umflat prețurile în mod artificial

Au fost însă și ani când exporturile pe piețele terțe au fost sub 2.000.000 tone: în 2017/2018 – 1.373.370 t; în 2016/2017 – 1.781.967 t; în 2015/2016 – 1.295.538 t.

Prin urmare, cu o cantitate totală care ar putea depăși 2.000.000 t la 30 iunie 2023, acest an comercial poate fi considerat unul mediu. Dacă luăm în calcul și faptul că anul de producție 2022 a fost unul slab la cultura de porumb, din cauza secetei, putem opina că exporturile de porumb din anul comercial 2022/2023 sunt la cote mulțumitoare, strict cantitativ.

Pe locul doi, la distanță mare, se află Bulgaria, cu 423.304 t, urmată de Franța, cu 313.097 t.

Țări de destinație

Cei mai buni clienți ai porumbului din Uniunea Europeană sunt: Coreea de Sud ( 635.883 t, 24% ), Marea Britanie ( 428.299 t, 16,2% ), China ( 390.269 t, 14,7% ), Egipt ( 287.530 t, 10,9% ) și Elveția ( 179.933 t, 6,8% ).

România a exportat, printre altele, în Coreea de Sud ( 248.519 t ), în Iran ( 177.033 t ), în Egipt ( 96.246 t ), Israel ( 68.560 t ), Algeria ( 24.763 t ), până în februarie 2023.

ONRC: 1.809 societăți cu capital străin au fost înființate în primul trimestru din 2023 CITEȘTE ȘI ONRC: 1.809 societăți cu capital străin au fost înființate în primul trimestru din 2023

Importuri

După atacarea militară a Ucrainei de către Rusia ( 24 februarie 2022 ), România s-a numărat printre importatorii de cereale din țara devastată de război. Până la 7 mai 2023, cantitatea totală de porumb importată de România a ajuns la 1.312.960 tone, sursa principală fiind Ucraina.

Serviciul european de supraveghere vamală ( TAXAUD ) nu precizează sursele de cereale pentru fiecare stat membru în parte, dar alte serii de date ale Comisiei Europene arată că din 1.063.703 t importate de România până în februarie, anul acesta, 942.442 t au provenit din Ucraina.

Există însă țări europene care au importat mai mult porumb din Ucraina: Polonia 1.540.984 t, Spania 1.894.299 t, Ungaria 1.268.724 t, Italia 1.187.905 t.

Furnizori

Cei mai mari furnizori de porumb pe piața europeană sunt: Ucraina ( 12.857.875 t, 55,4% din totalul importurilor europene de porumb ), Brazilia ( 7.923. 880 t, 34,1% ), Canada ( 1.065.869 t, 4,6% ), Serbia ( 367.493 t, 1,6% ) și Rusia ( 299.583 t, 1,3% ), date valabile la 7 mai 2023, potrivit TAXAUD. 

viewscnt
Afla mai multe despre
porumb
export