Schweighofer, sub presiune din partea unor rețele de bricolaj și subiect al unui scandal politic în 2015, își vinde pădurile din România către grupul suedez GreenGold

Schweighofer, sub presiune din partea unor rețele de bricolaj și subiect al unui scandal politic în 2015, își vinde pădurile din România către grupul suedez GreenGold
scris 26 mar 2018

Holzindustrie Schweighofer, cel mai mare procesator de lemn din România, aflat însă în ultima perioadă sub presiune după ce mai multe rețele de bricolaj au anunțat că nu mai cumpără produse ale sale și subiect în 2015 al unor dispute politice în care a fost implicat și președintele Klaus Iohannis, își vinde cele peste 14.200 de hectare pe care le deține în România companiei suedeze GreenGold Group.

Greengold Group, cu sediul în Stockholm, este controlat de fondul de investiții Greengold Capital și fondat de Sorin Chiorescu, cu dublă cetățenie, română și suedeză, fondul de investiții al acestuia având în timp operațiuni de peste 500 milioane dolari în 10 țări. Pe piața locală, Greengold a vândut terenuri către diferite companii, precum Ikea, într-o tranzacție de peste 33.000 hectare, retailerul suedez devenind astfel cel mai mare proprietar privat de păduri.

Recent, Bloomberg afirma că Greengold European Capital ar fi deținut de Harvard Management, fond de investiții al celebrei universități, la un moment dat cel mai mare proprietar de păduri din România, până la vânzarea către Ikea, printr-o serie de vehicule de investiții. 

De ce este important: Schweighofer, controlat de omul de afaceri austriac Gerald Schweighofer, este mai mare jucător din industria românească de profil, procesând anual 1,2 milioane de metri cubi de cherestea produsă în România (echivalentul a 71% din producția totală de cherestea). De asemenea, grupul importă 1,2 milioane de metri cubi de buștean pe an, cantitatea fiind prelucrată tot în fabricile din România. În 2016 a rămas liderul pieței de prelucrare a lemnului, cu afaceri de 433 milioane euro.

Mai este interesantCompania se află și într-o luptă de 1 an cu Fiscul, care a pus sechestru pe cea mai mare centrală pe biomasă din țară.

Operațiunea de cedare a pădurilor este efectuată prin vânzarea subsidiarei Cascade Empire S.R.L. (Cascade Empire) și a diviziei de management forestier, Ocol Silvic Cascade Empire, către GreenGold Group. Schweighofer va păstra operațiunile de prelucrare.

Pădurile deținute de Cascade Empire însumează 14.283 hectare, localizate în județele Hunedoara, Gorj, Vrancea, Prahova, Buzău, Neamț și Suceava.

Sorin Chiorescu

Sorin Chiorescu



Cascade Empire achiziționase pădurile respective între anii 2003-2011 și are în prezent un colectiv de 19 angajați, incluzând personalul diviziei de management forestier. Întreaga echipă va fi preluată de noul proprietar.

Iohannis a promulgat legea care introduce noi obligații pentru vânzătorii din piețe: Trebuie să afișeze o etichetă specială CITEȘTE ȘI Iohannis a promulgat legea care introduce noi obligații pentru vânzătorii din piețe: Trebuie să afișeze o etichetă specială

Compania se află însă sub presiunea organizațiilor de mediu și a unor clienți, care au renunțat să mai cumpere produse ale grupului austriac.

În ultimele luni, lanțurile de bricolaj Hornbach, Leroy Merlin și Brico Dépôt România au sistat aprovizionarea cu produse din lemn provenind de la Holzindustrie Schweighofer, compania fiind acuzată de unele ONG-uri că ar achiziționa lemn tăiat ilegal din pădurile României. Compania respinge acuzațiile, argumentând că 60% din lemnul prelucrat în România este importat, mai ales din state din Uniunea Europeană - în principal din Slovacia, Cehia sau Austria - și din alte state europene, precum Rusia, Serbia sau Bosnia-Herțegovina. În plus, firma de consultanță finlandeză Indufor a examinat recent toate procesele din cadrul Holzindustrie Schweighofer România, precum și lanțul de aprovizionare și toate fabricile din România, iar concluziile au fost pozitive.

În 2015, în contextul unor dispute politice privind tăierile de păduri și compania Schweighofer, în care a fost menționat și numele președintelui Klaus Iohannis, Ministerul Mediului, condus și atunci de PSD, a efectuat mai multe controale la fabricile Schweighofer din Sebeș și Rădăuți, precum și la sediile și punctele de lucru ale principalilor furnizori de materiale lemnoase ale grupului austriac, susținând ulterior că a identificat o serie de nereguli, printre care suspiciuni privind existența mai multor operatori economici care au furnizat material lemnos fără proveniență legală și inadvertențe privind modul de recepție și înregistrare a materialelor lemnoase.

Rapoartele de control au fost remise Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, "în vederea efectuării de cercetări specifice care să stabilească dacă aspectele prezentate întrunesc elementele constitutive ale unor infracțiuni", potrivit unui comunicat al ministerului. Reprezentanții Holzindustrie Schweighofer au negat în repetate rânduri acuzațiile aduse de minister și au declarat că vor coopera cu autoritățile române pe parcursul investigațiilor.

La începutul anului 2015, au apărut informații despre o întâlinire a președintelui Klaus Iohannis cu reprezentanții Schweighofer-Holzidustrie, președinte care pleda pentru eliminarea din Codul Silvic, aflat la acel moment în dezbatere parlamentară, a regulii care limita exploatarea, pentru o singură companie, la 30% din volumul unui sortiment industrial de masă lemnoasă din fiecare specie.

Iohannis a cerut eliminarea acestei limite, invocând că o asemenea prevedere ar fi neconcurențială și ar aduce avantaje unor firme în detrimentul altora, ceea ce a declanșat un scandal politic.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
schweighofer
padure
greengold group