Compania Națională Aeroporturi București (CNAB), care administrează cele două aeroporturi ale Capitalei, a anunțat luni că a finalizat lucrările de întreținere și reparații la pista numărul 1 și la căile de rulare a aeronavelor din aeroportul Henri Coandă.
CNAB a anunțat în septembrie că a demarat lucrări de reparații la pista numărul 1 a aeroportului Henri Coandă, scrie News.ro.
”Lucrările s-au încheiat în acest week-end și au totalizat o suprafață de 67.228 mp, din care 39.483 mp la pista nr. 1 și alți 27.745 mp la platforme și căi rulare a avioanelor”, se arată în comunicat.

Lucrările de reparații s-au defășurat în special noaptea, în afara orelor de vârf ale traficului aerian, pentru desfășurarea în condiții de siguranță a activităților și pentru reducerea disconfortului pasagerilor, potrivit CNAB.
Lucrările au avut un grad de complexitate ridicat și s-au desfășurat sub trafic, dar au depins de condițiile meteo, potrivit companiei. CNAB a anunțat că finalizarea lucrărilor permite operarea pistei la capacitate maximă, inclusiv în condiții de vizibilitate redusă (ceață, ninsoare abundentă) sau vreme nefavorabilă.